Intro
În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.
Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.
Andreea Mihaela Tufoi (15 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi o minciună
Pentru început numele meu este Andreea. Bănuiesc că ar trebui să încep cu hobby-urile: îmi place să dansez şi să cânt. Am o mare pasiune pentru uitat la seriale, pentru scris cântece şi poezii. Sunt o fire energică, prietenoasă şi încăpăţânată. De cele mai multe ori sunt competitivă. Cam asta sunt eu.
Faţă în faţă. Eu & Coronavirus
Salut, Corona. Pentru început îţi mulţumesc că îmi acorzi o parte din timpul tău preţios pentru a comunica cu mine. Nu este cazul să te prezinţi. Deja ştiu multe lucruri despre tine, precum faptul că eşti un virus apărut într-un laborator din China din cauza unui experiment şi accident nedorit asupra unui liliac. Sigur că ştiu ce spui cu faptul că nimeni nu te suportă, până la urmă ştii şi tu câte vieţi inofensive ai luat. Aşa că se înţelege că eşti inamicul numărul 1.
Să fiu sinceră pe mine m-ai supărat cu: statul cu mască 24/24, toate cazurile noi apărute, izolarea. Dar a fost şi o parte bună la carantină. Am reuşit să îmi descopăr noi pasiuni şi să învăţ pentru examene. În rest nimic prea satisfăcător.
Prima dată când ai apărut am fost panicată, dar acum nu mai sunt. Să fiu sinceră nici nu ştiu ce să mai cred despre tine. Dacă ai dispărea m-aş duce la concertul BTS mult visat, aş profita de perioada fără pic de restricţii şi de o viaţă normală. Am menţionat mai devreme faptul că am putut învăţa şi descoperi noi hobby-uri. Cam atât ai făcut pentru mine.
Să te descriu în 3 cuvinte? Un virus enervant.
Furie
Este 7 fără dimineaţa. Sunt în staţia de la Apusului. O sun pe mama. Doar o anunţ pe unde sunt. Autobuzul vine. Mă urc, compostez şi mă aşez pe scaun. Este linişte. Încerc să adorm până ajung la liceu. În spatele meu, un bărbat strănută puternic. Mă sperii. Observ că nu are mască. Nici mâna la gură nu a pus. Asta mă irită. Vreau să îi zic ceva dar tac. Mă uit în jur. Nimeni nu reacţionează. Oftez. Aprind telefonul şi îi dau mesaj Cristinei.