Plus / Minus / Mi-e frică / Un scurtmetraj

În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.

Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.

Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.

Când am întrebat-o din curiozitate pe mama de ce mi-a pus numele Daria mi-a răspuns că am fost un dar pentru ea. Toata viaţa am adorat animalele şi natura în general, poate acest lucru a început când mă ducea tata la pescuit când eram mică şi alergam pe câmp. Am fost un copil cuminte de când mă ştiu şi ascult de părinţi, singura excepţie vine când e vorba de animalele de pe stradă şi poate aveau dreptate când îmi spuneau să nu mai iau în braţe toţi câinii şi toate pisicile pe care le văd. Am fost muşcată destul de rău şi am ajuns la spital. Dar iubirea mea pentru animale nu s-a schimbat.
Din perioada grădiniţei am avut noroc de profesoare bune care m-au făcut să iubesc engleza şi dacă aş putea să mă evaluez singură aş spune că sunt aproape fluentă. Poate acesta a fost un avantaj în momentul în care am devenit interesată de arte. Mi-a pus la dispoziţie mai multe resurse.


Ploaia şi sunetele tunetului mă liniştesc şi aş alege oricând vremea înnorată faţă de cea cu mult soare; poate de asta toamna este anotimpul meu preferat, pe lângă faptul că mă fascinează culorile frunzelor. Mai ales când bate uşor vântul. Colecţionez lumânări şi pietre semi-preţioase, sunt lucioase şi colorate, poate asta spune ceva despre mine. Eram pe punctul de a omite cutia în care ţin scoici, pietre strânse de afară şi diferite nimicuri care îmi atrag atenţia. Mereu mă întreabă mama ce tot fac cu ele şi spune că strâng praful. Normal că are dreptate, dar cred că m-am ataşat emoţional şi mă fac fericită aşa că încă le mai ţin în dulap. Am şi un buştean mic pe care l-a dat tata cu lac la insistenţele mele. Când pot să fac ceva pentru a uşura sau rezolva problemele altora sau ale mele, mai puţin ale mele pentru că nu sunt prea obiectivă când vine vorba de asta. Vreau să fiu genul de persoană care să ajute pe toată lumea, chiar dacă nu îmi iese mereu.
Când se renova blocul în care locuiesc, stăteam pe el cu prietena mea pentru că observi cât de mic eşti şi priveliştea de sus e fascinantă, pentru mine cel puţin, vedeam din altă perspectivă locul pe care îl văd în fiecare zi. Din păcate acum nu mai e deschisă uşa spre terasă şi nu mai putem urca. Stau la etajul şase, ceea ce e destul de sus, dar totuşi nu e la fel. Mă simt bine în locurile înalte, dacă au o balustradă solidă, foarte solidă, şi opacă. Acum că am menţionat-o pe prietena mea pot să aduc vorba de aventurile noastre prin magazine. Mereu glumeşte că îmbătrânesc când o trag după mine să ne uităm la veselă sau decoraţiuni, dar ştiu că în secret îi place şi e la fel de obsedată ca mine de design interior. O amintire care îmi aduce foarte multă bucurie e când eram împreună în Auchan, pe lângă secţiunea de grădinărit, şi am luat o stropitoare colorată de pe raft să mă prefac că îi torn apă să crească - e mai scundă ca mine.
Un lucru care îmi creează mereu o stare mai bună este să mănânc ceva, dar mai ales să încerc noi tipuri de mâncare. Gătitul mă relaxează, dar nu şi teancul de vase care mă aşteaptă după.
Cred că devin puţin nostalgică fără motiv când ascult muzică la ore târzii pe întuneric, dar totul e calm şi te simţi ca şi cum ai fi singur în lume. Jur că nu sunt tristă 24/7, chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, filmele mele preferate sunt aproape mereu cele cu final nefericit sau plot-twist major.
Cu toate că nu sunt eu mare fană a şcolii, vreau să învăţ lucruri noi despre orice din diferite culturi, religii, limbi şi mai ales artă. Nu pot spune că arta a fost o pasiune de când eram mică pentru că primul contact, cât de cât serios, cu ea l-am avut la 13-14 ani. De atunci până în momentul de faţă am încercat o grămadă de lucruri, chiar şi tricotat, dar am rămas la fotografie şi desen digital.
Nu o să mă lungesc atât de mult cu partea de Minus. O să spun că matematica nu a fost, nu este şi nu cred că va fi punctul meu forte. Aici intră şi celelalte ştiinţe exacte. Sunt o persoană perfecţionistă când vine vorba de ce fac şi lucrul ăsta se cam bate cap în cap cu faptul că sunt puţin haotică. Mereu e o dezordine organizată şi în camera mea, dar şi în capul meu. Mi-aş dori dintre toate lucrurile ca ăsta să nu fie adevărat, dar am ajuns la concluzia că mi-e frică de gândaci. Acum că sunt la categoria de frici pot să adaug poduri sau scări înalte. În cele mai multe cazuri înălţimea nu e o problemă, dar în mintea mea cred că podurile şi scările îmi par mereu şubrede. Pe lângă toate astea consider că sunt o persoana calmă - nici eu nu mă cred - dar când cineva îmi spune ce să fac îmi pierd cumpătul destul de uşor, mai ales dacă ştiu ce am de făcut sau deja fac altceva. Cu toate astea, ce mă deranjează cel mai tare e când stima mea de sine e scăzută şi lucrul ăsta mă împiedică din a face sau zice unele lucruri.
Mă oftic că nu pot creşte plante. Singura plantă care a supravieţuit pe mâna mea e un bambus şi sincer, e mai mult un băţ decât plantă.
Uneori mă ţine trează multitudinea de gânduri pe care le am când încerc să dorm. E de parcă atunci am cele mai multe idei şi întrebări. Poate de asta sunt obosită destul de des.
În orice caz, lucrul care îmi aduce o stare foarte proastă şi mă enervează de fiecare dată e momentul când întâlnesc persoane închise la minte, pentru că altfel nu le pot spune, care se iau de oameni fără motiv pe baza aparenţelor, religiei sau orientării sexuale.


Am 17 ani şi mi-e foarte frică de podurile înalte. Mereu am impresia că se clatină sub picioarele mele. Nu contează cât de stabile sunt. Ştiu că e imaginaţia mea. Când merg pe un pod înalt inima îmi bate rapid. Sunetele din jurul meu par înfundate. Vederea îmi este mai clară. Sunt pe auto-pilot. Am grijă să nu mă apropii de margine. Daca o fac încep să îmi transpire palmele. E o transpiraţie rece. Mijlocul îmi pare mai stabil. Revin la realitate. Sunt pe pământ din nou. Simt solul sub picioare. Mă calmez. Mă simt de parcă nu s-a întâmplat nimic.


Gregor (60), un pirat mereu morocănos care şi-a pierdut piciorul, locuieşte în linişte pe o plajă pustie. Rutina sa zilnică nu diferă mult. Dimineaţa îşi pune piciorul de lemn bine lustruit apoi trebăluieşte prin casă. Îşi petrece timpul liber născocind diverse reţete şi pescuind.
Gregor este scos din monotonia plăcută a vieţii sale de un căţel gălăgios, neastâmpărat şi hiperactiv. Toate încercările bătrânului de a ignora patrupedul plin de energie dau greş într-o zi când piciorul de lemn este furat în timp ce Gregor pescuia.
În ciuda multiplelor încercări de a prinde câinele, bătrânul a eşuat. Nimic nu a funcţionat. Nici măcar mâncarea nu a putut aduce câinele destul de aproape.
Ajuns la capătul răbdării, total exasperat şi frustrat de eşecurile sale, Gregor lasă uşa casei deschisă ca o ultimă speranţă.
A doua zi, la capul patului, pe pătură, doarme nimeni altul decât câinele care i-a dat atâtea bătăi de cap. Piciorul de lemn zace uitat pe jos decorat cu urme de dinţi.
Căţelul îşi dorea o casă şi bătrânul, lăsând la o parte neplăcerea lui pentru orice lucru zgomotos, nu a putut să îl dea afară pe patrupedul blănos. Gregor nu va mai trăi în aceeaşi monotonie.


1. INT. CASĂ, DORMITOR. ZI
GREGOR (60) se ridică din pat. Se încruntă uşor la lumina din încăpere. Perdeaua albastră nu este trasă. Îşi pune cu atenţie piciorul bine lustruit de lemn. Nu îi iese din prima şi piciorul îi scapă din mâini. GREGOR îl ia grăbit. Se aude sunetul lemnului pe parchet. Iese din dormitor şi trânteşte uşa.

2. EXT. PLAJĂ. ZI
GREGOR îşi strânge uneltele de pescuit. Cară peştii prinşi într-o găleată de metal. Lasă urme pe nisip în timp ce se îndreaptă spre casă. Oftează când ajunge la treptele din faţa uşii. Se încruntă şi urcă scările. Piciorul de lemn îi îngreunează mişcările.

3. INT. CASĂ, BUCĂTĂRIE. SEARĂ
GREGOR e în bucătărie. Spaţiul strâmt este ocupat de mobilier şi obiecte. Taie apăsat legume şi le răstoarnă într-o oală în care fierbe deja peşte. Abur iese din oală. Geamul este aburit. GREGOR împinge leneş geamul cu o lingură ca să îl deschidă. Nu este atent şi se loveşte de mânerul unei tigăi de pe masă. Obiectul se roteşte dar nu cade. GREGOR aruncă o privire plină de ură către tigaie. Ochii îi fug între geamul deschis şi tigaie. Oftează. Se întoarce la oală şi amestecă.