Intro
În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.
Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.
Sorana Radu (15 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi o minciună
Mă numesc Radu Cosmina Sorana, am 15 ani, sunt sportivă, practic gimnastica aerobică de la 10 ani, iar pentru mine acest sport este un mod de a mă exprima şi de a părăsi lumea aceasta haotică. Oamenii din jurul meu mă caracterizează ca fiind o persoană prietenoasă, amuzantă şi răbdătoare.
Mi-e frică
Am 15 ani şi îmi e foarte frică de singurătate, să pierd persoanele dragi mie, de gândul că într-o zi totul va înceta să existe, iar eu nu pot face nimic în privinţa asta. Ca şi cum am mâinile legate la spate cu un nod marinăresc şi sunt obligată să privesc cum lucrurile din jurul meu se duc rând pe rând. Îmi aduc aminte de prima întâlnire cu această umbră rece din colţul camerei, când am rămas pentru prima dată doar eu cu lacrimile mele, plutind într-un întuneric etern. De când mă ştiu nu mi-a fost niciodată uşor să îmi exprim sentimentele, iar din seara aceea m-a cuprins frica că nu voi apuca să le spun oamenilor ce simt. Momentul în care m-am simţit cea mai singură a fost când mi-a murit câinele. O iubeam şi încă o iubesc foarte mult. În ziua aceea am simţit un gol în stomac, am simţit că ceva s-a desprins din mine şi că nu se mai întoarce.
Mă revolt
În sfârşit a ajuns. Mă urc în tramvai şi mă îndrept spre singurul loc liber. În spatele meu este o femeie în vârstă. Îmi zâmbeşte. Scot căştile din buzunar şi dau muzica tare încât să nu mai aud zgomotul tramvaiului. Trec cinci minute şi simt o mână care bate pe umărul meu. Scot casca şi mă întorc să văd ce se întâmplă. Este doamna în vârstă care acum nu mai pare aşa amabilă. Îmi spune că muzica mea o deranjează şi că o să surzesc dacă nu o dau mai încet. Ce nu ştie ea e că muzica e singurul lucru care mă înţelege şi că am nevoie să fie dată tare. Nu ştie ce probleme am atunci când îmi scot căştile şi că asta e evadarea mea din lumea aceasta nebună. Dar totuşi mă judecă şi îmi spune că nu am respect pentru oamenii bătrâni.
- De ce mă judeci?