Intro
În perioada 12 - 30 aprilie 2021, atelierele de autocunoaştere prin scris Eu x 3 (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei licee bucureştene: Liceul Teoretic "Ştefan Odobleja", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" şi Liceul Teoretic Atlas.
Un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Adolescenţii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât şi prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conţinut - fie el literatură, monolog şi scenariu de film.
Eu x 3 a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduieşte o selecţie de texte din portofoliul rezultat al fiecărui tânăr participant la ateliere.
Alina-Valentina Naciu (15 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte şi o minciună
Numele meu este Alina-Valentina şi iubesc dansul sportiv, acesta fiind scăparea mea din realitate. Sunt o persoană destul de retrasă şi nu îmi place să comunic prea mult cu lumea. Am o viaţă destul de simplă, specifică unei adolescente. Ador să citesc cărţi de aventură în care personajul principal este o femeie.
Mi-e frică
Am 15 ani şi mi-e foarte frică de moartea persoanelor dragi. De fapt mi-e frică de singurătate. Dacă închid ochii şi îmi imaginez acest coşmar, simt un gol în stomac de parcă cobor o pantă cu o maşină cu viteză. Singurătatea pentru mine arată ca o stradă goală, întunecată. Frigul mă atinge pe spate. Mă simt de parcă imediat după colţ mă aşteaptă ceva groaznic. Fiecare pas îmi adânceşte frica şi simt înaintarea tot mai grea. Ceva mă împinge să merg mai departe: optimismul.
Totul începe de când eram mică. Primul moment în care am simţit singurătatea a fost pe la 4 ani când în magazine m-am îndepărtat de ai mei să mă uit la nişte jucării. Ei s-au ascuns ca să îmi dea o lecţie şi să vadă cum reacţionez. M-am panicat. Lacrimile au început să-mi curgă instantaneu. Ei ies din ascunzătoare şi îmi spun că este doar o farsă.
Atunci am simţit prima dată singurătatea şi este cea mai mare frică a mea. Nu o pot controla.
Pandemie. Eu.
- Bună ziua, doamnelor şi domnilor. Anunţăm că România a ajuns la un prag critic, 500 de morţi. Se aspresc restricţiile, se închid toate localurile şi locurile de joacă. Ieşirea după ora 22.00 este interzisă. Urmează ca preşedintele să anunţe noile restricţii într-o conferinţă de presă.
-------------------------------
- Crezi că ne mai întoarcem vreodată la viaţa noastră de dinainte?
- Cândva ne vom întoarce, dar asta nu va fi prea curând. Nu vreau să te dezamăgesc, dar e adevărul.
- Păi şi examenul meu? La un liceu trebuie să intru, dar cum? Nu mă pot pregăti aşa. Nu înţeleg nimic online şi doamna de mate nici măcar nu intră cu noi... ce mă fac?
- Încerci să te pregăteşti singură. Ai materialele şi te mai ajutăm şi eu cu tati, pe unde mai ştim. Important e să iei o notă de trecere cât să te repartizeze la un liceu şi, după aceea, vedem ce facem...
- Păi şi balul bobocilor? Ce mă fac?...
- Pe bune că la asta te gândeşti tu acum? Suntem în plină pandemie!
- Şi locul tău de muncă? Eşti în siguranţa acolo? Tati este?
- O să fim bine. Nu e momentul să-ţi faci atâtea griji. Concentrează-te pe examen.
- Urăsc că mi se întâmplă asta! Toate planurile mele... Abia aşteptam să ajung la liceu şi acum nici nu o să-mi cunosc colegii...
- E cumplit, da... Şi eu sunt speriată, şi eu îmi doresc să mergi la liceu, şi eu îmi doresc să plecăm într-o vacanţă, dar ce să fac acum?
- Nu avem ce să facem... Abia aşteptam să intru la liceu...
- Shh! Uite, începe preşedintele să vorbească.