Misiunea (I): Evan

Evan deschise încet ochii. Era întins pe spate în interiorul unui dispozitiv care semăna cu un aparat RMN cu capetele închise. Tot ce vedea era peretele superior al aparatului luminat uniform pe toată suprafaţa. Doar capul şi-l putea ridica uşor, restul corpului era inert, ca sub anestezie. Încercă să vorbească, dar nu reuşi. O voce feminină se auzi în interiorul capsulei în care se afla.
- Bună, Evan. Eu sunt Nora, asistentul virtual al misiunii şi o să te ajut să faci tranziţia la starea de veghe. Încearcă să te calmezi şi să respiri normal. Ai fost în hibernare pentru multă vreme. E absolut normal să experimentezi unul sau mai multe din următoarele simptome: stare generală de confuzie, vertij, migrene, dificultăţi de vorbire şi motorii, amnezie de durată scurtă sau medie. În câteva momente o parte din simptome ar trebui să dispară pe măsură ce corpul tău se acomodează cu mediul ambiant. Între timp o să îţi prezint un mic rezumat al misiunii pe ecranul de pe peretele superior al capsulei de hibernare.

Evan simţea într-adevăr că putea să îşi mişte deja câteva degete de la una din mâini. Privi cu atenţie ecranul apărut pe suprafaţa peretelui din faţa lui pe care rulau informaţii în timp ce vocea feminină explica detaliile.
- În anul 2181 oamenii de ştiinţă reuşesc să testeze cu succes prima navă spaţială cu propulsie apropiată de viteza luminii, reducând timpul de călătorie interplanetară şi reuşind pe această cale începerea colonizării sistemului solar. În anul 2213 este identificată planeta Eden la o distanţă de 586 ani lumină. Oamenii de ştiinţă estimează cu o probabilitate de peste 95% că planeta are apă şi atmosferă apropiată celei de pe Pământ fiind un candidat perfect pentru a susţine viaţa. Este pornit un proiect pentru realizarea unei călătorii spre această planetă în scopul colonizării. Dar chiar şi cu avansurile spectaculoase obţinute la nivelul propulsiei navelor spaţiale o misiune ar putea dura sute de ani de zile. Soluţia este inducerea unei stări de hibernare a pasagerilor pentru majoritatea duratei călătoriei astfel încât ei să îmbătrânească foarte puţin în timpul zborului. În anul 2305 este lansată...

Evan simţi că o durere de cap începea să se formeze undeva deasupra tâmplei drepte ca un ghem de sârmă care îi apăsa pe nervul optic şi transmitea fiori de durere în toată zona. Închise încruntat ochii şi vocea se opri.
- O să te las câteva clipe, Evan să asimilezi informaţiile şi apoi continuăm, zise Nora.
- Continuă, reuşi el să îngaime după câteva minute.

Nora continuă prezentarea pe ecranul din faţa lui. Încerca să se concentreze dar erau prea multe detalii şi unele informaţii îi scăpară. Reţinu totuşi că nava se numea AEC 3000 şi era formată din mai multe zone locuibile şi o zonă specială destinată hibernării. Pe navă se aflau în hibernare câteva sute de colonişti şi un echipaj format din 8 membri care erau de asemenea în hibernare şi erau treziţi doar dacă era nevoie de intervenţia lor pentru decizii importante. Pentru o mare parte a călătoriei sistemele de navigare şi control al mediului erau ghidate de un sistem de inteligenţă artificială autonom: Nora.

Prezentarea ajutase. Evan începea să îşi aducă aminte detalii despre jobul lui dinainte de lansare şi despre echipa pe care o condusese pentru dezvoltarea sistemului informaţional. Îşi amintea chiar şi că el însuşi alesese numele Nora pentru asistentul virtual iar vocea fusese aleasă după vocea unei actriţe preferate. Nu îşi amintea însă cum ajunsese pe navă. Aplicase pentru statutul de colonist pentru că lucrase la proiect şi fusese chemat pentru interviu şi apoi un control. Ultimul lucru pe care şi-l amintea era că venise la clinica agenţiei spaţiale pentru analize medicale.
- Ajunge, e ok Nora. Îmi aduc aminte despre misiune. Dar nu şi cum am ajuns pe navă.
- Amnezia de scurtă durată este un efect secundar al hibernării. Ar trebui să dispară în perioada imediat următoare.
- Arată-mi parametrii actuali ai misiunii.

Pe ecranul din faţa lui apărură toate informaţiile relevante. Nava era pe traiectoria bună şi parcurseseră în jur de 67% din distanţă. Parametrii sistemului de atmosferă şi ai celui de simulare a gravităţii erau în limite normale. Nivelul de radiaţii neglijabil. Îşi recăpătase toate simţurile şi putea mişca acum toate membrele.
- Cum ies de aici? Poţi să deschizi?
- Sigur, zise Nora şi capacul capsulei în formă de sarcofag se deschise.

Evan păşi în afara capsulei şi observă că era complet gol. Găsi în imediata apropiere un pachet cu haine, simple dar confortabile. Studie camera în care se afla în timp ce se îmbrăca. Pereţii erau simpli, de culoare gri deschis. Nu existau îmbinări vizibile între pereţi şi tavan sau podea. Lipseau de asemenea orice ecrane sau interfeţe de control. Pe unul din cei patru pereţi era o uşă rotundă închisă dar nici aceasta nu prezenta mânere sau alte mecanisme de control. Capsula din care ieşise era singurul dispozitiv din acea cameră.
- Unde sunt celelalte capsule de hibernare?
- Capsulele de hibernare sunt întreţinute în condiţii speciale în zona S a navei.

Capacul capsulei din care ieşise se închise, o trapă se deschise dedesubt şi capsula coborî şi fu înghiţită de podea. Odată cu dispariţia capsulei camera părea şi mai simplă. Arăta ca o sală de aşteptare fără mobilier.
- Parametrii navei păreau în regulă, Nora. De ce m-ai trezit?
- Unul din subsistemele mele decizionale necesită intervenţia ta, Evan.
- Mi-aduc aminte detalii despre lucrul la sistem înainte să fie instalat pe navă dar nu recunosc nimic din locul ăsta.
- Uneori e nevoie de o perioadă de acomodare pentru revenirea memoriei. Asta poate dura câteva ore. Între timp o să îţi fac o prezentare a zonei în care o să locuieşti.
- Cine mai este trezit?
- La momentul actual eşti singurul pasager în stare de veghe la bordul navei.

Uşa rotundă se deschise către un culoar bine luminat. Pereţii erau simpli şi marcaţi cu indicaţii spre diverse obiective. Din loc în loc era câte o uşă ca cea de pe care ieşise. Urmă instrucţiunile Norei şi traversă mai multe culoare asemănătoare şi mai multe încăperi în timp ce Nora îi explica rolul fiecăreia. Erau diverse dormitoare pentru membrii echipajului pentru perioadele când nu hibernau. Un mic dispensar pentru verificări periodice cu aparate medicale specifice. O zonă comună de relaxare şi una pentru luat masa. O sală de sport cu diverse aparate. Era chiar şi o mică piscină de câţiva metri în care putea să înoate contra curentului de apă.

Toate încăperile şi toate culoarele erau pe acelaşi nivel şi toate erau goale. Era într-adevăr singurul trezit din hibernare în partea asta a navei. La sfârşit ajunseră în faţa unei uşi diferite. Era tot rotundă dar părea mai masivă şi era metalică spre deosebire de celelalte uşi care erau din ceva material compozit uşor. Îşi aminti că nava era formată din mai multe zone locuibile. El se afla în zona E care era izolată de celelalte zone prin uşa închisă. Îi ceru Norei să o deschidă dar avea nevoie de un cod de acces pentru asta. Oricât încerca nu reuşea însă să îşi amintească un asemenea cod de acces. Se resemnă pentru moment şi se mulţumi să se instaleze într-una din camerele indicate de Nora. Pe unul din pereţi găsi o interfaţă de acces la sistem şi un mic birou.

Porni interfaţa şi verifică lista de mesaje care îl aştepta. Primul mesaj era marcat ca citit, era sesiunea explicativă de mai devreme. Alte câteva mesaje generale despre folosirea diverselor sisteme şi utilităţi. Ultimul mesaj era descrierea problemei pentru care fusese trezit. Citi puţin dar nu înţelese foarte bine. Obosise foarte repede după plimbarea de mai devreme şi se concentra cu greu. Cum nivelul de prioritate nu era urgent se puse în pat şi adormi aproape instantaneu.

Când se trezi se simţea mult mai bine. Un rând nou de haine îl aşteptau într-unul din sertarele de lângă pat. Deschise interfaţa şi reciti descrierea problemei pentru care fusese trezit. Era o problemă relativ simplă dar a cărei rezolvare necesita un volum mare de muncă. Îi trebuiau câteva zile sau mai mult. Nu existau informaţii despre cine raportase problema. Ce i se părea şi mai ciudat era că nu înţelegea ce legătură are cu Nora şi sistemul informaţional. Părea să fie mai degrabă o problemă teoretică, total independentă de sistemul central. Accesul interfeţei era şi el limitat la un subsistem total independent. Nu avea acces direct la sistemul central.
- Nora?
- Da, Evan.
- De ce nu am acces la sistemul central?
- Pentru acces la sistemul central este nevoie de cod de acces sau acces direct prin interfaţa din camera de comandă.
- Unde e camera de comandă, Nora?
- Camera de comandă este în afara zonei E.
- Cum ajung acolo?
- Momentan accesul în afara zonei E este restricţionat. Pentru a accesa...
- Lasă-mă să ghicesc. E nevoie de parolă.
- Corect, Evan. Este nevoie de codul de acces.

Zilele următoare se familiariză cu zona în care se afla şi cercetă toate locurile posibile căutând un eventual indiciu despre parolă. În continuare nu îşi amintea nimic despre navă şi nici despre un cod de acces.

Toate dormitoarele şi toate încăperile erau goale şi nu păreau să fi fost locuite. Revenise şi în prima cameră, cea în care se trezise dar era la fel cum o lăsase. Observase de asemenea că nicăieri nu erau hublouri unde să vadă ce se întâmplă în afară. Nora îi explicase că era o decizie care ţinea de integritatea navei necesară ca urmare a vitezei cu care înaintau. Îi ceruse să îi arate pe ecranul interfeţei imagini video din interior sau exterior dar accesul video era restricţionat la zona E.

Lucrul la problema raportată avansa dar foarte greu. Accesul la interfaţă era disponibil numai câteva ore pe zi. De altfel toată ziua era organizată pe intervale orare cu acţiuni specifice dedicate. Trebuia să respecte acelaşi program prestabilit cu excepţia zilelor când era invitat în dispensar pentru verificare periodică. Încercase să schimbe rutina prestabilită dar se lovea de refuzul Norei care îi cerea codul de acces.

Nora îl trezea în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră. În sertarul de lângă pat îl aştepta un pachet de haine curate. În sala de mese găsea un pachet preambalat cu masa de dimineaţă. Erau trei mese principale pe zi şi putea să mai ceară încă 5 mici gustări. După micul dejun urma o sesiune de lucru. După exact două ore, interfaţa se oprea. Mergea apoi în sala de sport sau înota. Urma masa de prânz. Apoi avea program liber.

De cele mai multe ori accesa sistemul informaţional şi educaţional. Nora îi citea despre misiune şi despre membrii ei. Dar ajungeau să discute şi despre alte subiecte cu totul diferite. Povesteau despre literatură, despre filosofie şi uneori chiar despre sport. Nora avea acces la o bază de date uriaşă în care fuseseră încărcate toate informaţiile cunoscute la momentul lansării despre absolut orice subiect tehnic, literar sau de orice altă natură. Nora avea practic acces la o bibliotecă universală a umanităţii. În plus algoritmii de limbaj avansaţi de care dispunea îi permiteau să simuleze limbajul uman la un nivel conversaţional atât de avansat încât Evan uita că nu vorbeşte cu o persoană adevărată. Avea chiar impresia uneori că rolurile se inversează şi Nora este cea care pune întrebările şi el răspunde.

Nora părea să încurajeze mai ales discuţiile despre natura umană şi despre emoţii şi despre ce îi defineşte şi îi motivează pe oameni. În lungile lor conversaţii Evan ajunsese chiar să îi povestească despre copilăria lui, despre familie şi despre multe din relaţiile relevante din viaţa lui. Dar cum încerca să aducă în discuţie situaţia actuală, Nora părea să schimbe subiectul sau se lovea de refuzul ei de a oferi informaţii relevante fără parolă.

După câteva săptămâni de lucru reuşi să rezolve problema. Raportă mulţumit rezultatele în sistem. Se putea în sfârşit întoarce în hibernare. În câteva momente îi apăru un nou mesaj. Era o nouă problemă. Asemănătoare cu cea dinainte. Autor raport necunoscut.
- Nora ce e asta? O nouă problemă?
- Evan este timpul pentru verificarea periodică. Te rog să te îndrepţi spre camera medicală.

Interfaţa se opri. Timpul de acces tocmai se terminase. Se ridică nervos de la biroul de lucru şi se îndreptă spre dispensar. Ca de fiecare dată se aşeză pe fotoliul de consultaţie şi se conectă singur la aparatele medicale. Şi, ca de fiecare dată, Nora punea aceleaşi întrebări ca şi cum citea un scenariu.
- Cum te simţi astăzi, Evan?
- Mă simt bine fizic, Nora, dar memoria încă nu mi-a revenit şi a trecut deja destul de mult timp.
- Mă bucur că parametrii vitali sunt normali. Cum dormi?
- Dorm tot mai puţin. Nu reuşesc să mă odihnesc pentru că mă tot gândesc şi încerc să îmi aduc aminte. Dar nu îmi amintesc nimic nou. Parcă m-am teleportat direct aici la 300 de ani lumină distanţă de pământ.
- E normal asta pentru călătoriile în spaţiu la revenirea din hibernare. Uneori durează mai mult.
- Am rezolvat problema, credeam că mă pot întoarce în hibernare. Apoi îmi apare o altă problemă la fel de inutilă sincer ca cea de dinainte. Cine a raportat problema?
- Autorul raportului este necunoscut.
- Da, asta am văzut şi eu. Unde pe navă a fost raportată problema?
- Problema a fost raportată în camera de comandă.
- Poţi să îmi faci legătura cu camera de comandă?
- Pentru a avea acces la camera de comandă...
- Da, ştiu, e nevoie de parolă. Dar nu îmi aduc aminte nici o nenorocită de parolă.
- Este absolut normal...
- Da, şi asta ştiu. E un simptom normal. Mi-ai mai zis. Dar este absurd. Ştiu că eşti doar un program de asistenţă şi probabil vorbesc singur dar nu mai pot să rămân aici închis în zona asta ca un turist pe o navă de croazieră trezit în timpul nopţii când toată lumea doarme. Vreau să mă întorc în hibernare.
- Îmi pare rău, Evan. Simt că eşti frustrat. Poate este timpul să iei o pauză în camera recreaţională.
- M-am săturat să citesc cărţi şi să mă uit la filme. Vreau acces la camera de comandă şi îl vreau chiar acum dacă nu o să încep să desfac nenorociţii ăştia de pereţi şi să deşir tot ce e înăuntru.
- Genul acesta de limbaj este inacceptabil pentru un pasager. Un raport al incidentului a fost creat.
- Nu mă interesează, urlă el. Lasă-mă să ies de aici. Acum!
- Am să îţi dau ocazia să te linişteşti, Evan. O să revin când vei fi mai calm.
- Hei! Vorbesc cu tine. Răspunde-mi!

Dar Nora nu îi mai răspunse. Se ridică brusc smulgând toate firele de la aparatele medicale la care era conectat. Se apucă să arunce cu obiectele din jur şi să lovească cu pumnii şi picioarele în pereţi până la epuizare. Într-un final se lăsă să cadă în genunchi şi apoi se întinse plângând ghemuit. După o vreme adormi pe podeaua camerei medicale.

Când se trezi observă că luminile şi sunetele de avertizare se porniseră în dispensar. Ieşi pe culoar şi observă acelaşi lucru în întreagă zonă unde se afla.
- Nora? Nora, ce se întâmplă?

Nu primi niciun răspuns. Pe măsură ce traversa încăperile, semnalele sonore şi vizuale se opreau. În cele din urmă ajunse la camera de hibernare. Când intră observă că era activat procesul de ieşire din hibernare. În centrul camerei se afla capsula de hibernare. Capacul se deschise şi dinăuntru ieşi o femeie complet goală. Rămase mut, şocat de goliciunea ei perfect sculptată. Aceasta se împletici uşor dezorientată fără să îi dea atenţie, găsi hainele împachetate lângă capsulă şi se îmbrăcă. Când termină, îşi ridică privirea şi îl văzu în sfârşit. Încercă să îl întrebe ceva dar nu reuşi să vorbească.
- E mai greu să vorbeşti la început. O să fie mai uşor în curând.

Femeia se clătină uşor şi se propti cu mâna de marginea dispozitivului. Evan se apropie de ea şi îi întinse mâna.
- Nu e o idee bună. O să vezi imediat.

Ea îl privi nedumerită dar într-adevăr capacul se închise şi capsula începu să coboare în trapa deschisă dedesubt. Femeia se dezechilibră dar Evan o prinse la timp înainte să cadă.
- Eu sunt Evan. Cum te cheamă?
- A..., îngăimă ea încet.
- A?
- Ada, reuşi în sfârşit să zică.