Plus / Minus / Pandemie. Eu / Mă revolt / Scrisoare pentru mine / Super-puterea

În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.

Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.

Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Sunt Natalia, am 12 ani și ador să cânt la chitară, să trag cu arcul, să citesc și să creez machete. Îmi plac foarte mult cărțile cu lumi magice, plante fantastice și animale nedescoperite, deoarece simt că le voi descoperi într-o bună zi, oricât de greu și imposibil ar părea.


ÎN PRIMUL RÂND, STRIG PENTRU CĂ ALTFEL NU M-AȚI PUTEA AUZI! Ah, scuze, am uitat că vă scriu... Tocmai sunt în drum spre pădurea Țegheș, pentru că m-am hotărât să îmi petrec un weekend cu cortul, pe malul râului Argeș, doar că afară plouă... de obicei îmi place ploaia, dar în acest moment simt că o să plâng știind că o să dorm în udătură și frig la noapte...

Am scris mai devreme că țip, nu? Ei bine să știți că doi motocicliști se întrec pe lângă autobuzul meu de un sfert de oră, iar eu pur și simplu urăsc zgomotul acesta... Ahh! Ține-ți rucsacul la picioare, Natalia, ți-a căzut în cap de trei ori! Așa... ce ziceam? Nu mai contează... V-am spus cât de enervant este șoferul? Este un om atât de fals și dezgustător! Nu vă mai spun că a încercat să mă păcălească cu prețul biletului! Detest minciunile și mincinoșii!

După o oră care a ținut cât cinci....

Așa mai zic și eu liniște! Tocmai am ajuns la locul de campare și îmi pregăteam mâncarea... Câh, caș! Mi se pare dezgustător, dar era singura brânză rămasă în frigider... O să încerc să îmi imaginez că mănânc telemea de oaie...

Am terminat! Nu a mers, tot groaznic a fost, dar măcar am încercat! Bine că mi-am adus creioanele și pensulele, un desen sau o pictură muncită mereu mă ajută să mă relaxez. Priviți, aici mi-am desenat cea mai reușită machetă, este o casă cu un etaj și o curte imensă! Iar aici am pictat un peisaj minunat de primăvară în natură, cu un Pegas argintiu după o ciupercă imensă. Îmi place să visez cu ochii deschiși, iar acesta este locul în care am vrut să ajung mereu... Îmi plac de asemenea orele de biologie și desen, pentru că profesorii sunt foarte amabili și drăguți.

Timpul cinei! O roșie și o cutie de pateu... Mă doare capul! Cred că o să slăbesc zece kilograme în vacanța aceasta! Îmi este dor de o mâncare mexicană și de o...

Dar acum vă las că începe ora de istorie, iar doamna nu este prea răbdătoare!


Interfonul sună. Răspund repede, având grijă să nu îi închid musafirului. În scurt timp, ușa se deschide și pășește în casă o persoană dragă. Ana, prietena mea cea mai bună. După ce se descalță, o poftesc în camera mea. Se uită uimită și în scurt timp începem să discutăm și să ne bem ceaiul preparat de tatăl meu. Este cea mai bună zi! Mama ne aduce floricele și noi mâncăm pe săturate, apoi desenăm și ne jucăm Port Royal, jocul meu preferat, care devine și jocul ei preferat în scurt timp. Este timpul plecării, iar ea se duce tristă în hol, însă nu pentru mult timp, deoarece îmbrățișările și promisiunile că ne vom revedea curând îi alină starea spirituală.

În următoarea zi mă trezesc cu gâtul arzând, dar mă gândesc că nu am băut apă, așa că îmi iau sticla și golesc jumătate din ea. Mă duc în sufragerie, iar mama mă întreabă cum am dormit. Deschid gura și realizez că nu pot vorbi. Mă agit. Îi șușotesc mamei ceva despre gâtul meu, iar ea înțelege. Îmi spune că cel mai probabil am laringită, dar simt că nici ea nu este prea convinsă de ce spune. Preventiv mă duce la un test ca să vadă dacă am faimoasa boală răspândită pe glob și în ultima vreme chiar în clasa mea. Este seară, iar eu nu mă gândesc la nimic, băgată în plapumă. Aud niște șușoteli și brusc atenția mea se îndreaptă spre ele. Îmi dau seama că mama vorbea cu tatăl meu, iar brusc inima mea începe să bată mai tare. Aud pași îndreptându-se spre camera mea, iar tatăl meu îmi dă vestea - am Covid. Mi-e rău, iar ochii încep să lăcrimeze gândindu-mă la morții din ziua respectivă.

În cea de a treia zi purtam mască în cameră și mă uitam pe geam la corcodușele care începeau să se picteze în mai multe tonuri de violet. Telefonul îmi sună brusc. Era Ana, care știa de testul meu și care voia să mă anunțe că și ea, împreună cu fratele ei, au Covid. Ce zi proastă! Îmi pare rău pentru ea, mai ales gândindu-mă la faptul că putea să fi luat virusul chiar de la mine.... În zilele următoare am ținut legătura cu ea, în vreme ce, amândouă, eram îndopate cu pastile și siropuri. Până la urmă ne-am vindecat împreună, atât de Covid cât și de gândurile negre pe care acesta ni le-a adus.


Deschid laptopul încet și cu frică, iar apoi intru pe testul de la istorie. Rezultatul venise. 9.49?!? Cum este posibil? Închid și deschid din nou Forms-ul ca să fiu sigură că nu este o eroare. Nu aveam cum să iau 9.49! Nu este o greșeală! Ce o să fac, ce o să le spun părinților? Rulez documentul în jos ca să văd unde am greșit... La exercițiul 4, subpunctul 4 era greșit. Îmi mut ochii pe punctaj... 0,25 pe subpunct. Furia mă cuprinde, iar ochii încep să îmi lăcrimeze.

Mama vine din bucătărie să îmi spună să vin la masă, iar când mă vede plângând, mă întreabă ce am pățit. Sunt mult prea furioasă și tristă ca să îi răspund. Se îndreaptă cu pași repezi spre mine, iar când ajunge în dreptul meu se uită la test. Pot să citesc o furie care devine treptat confuzie.

Ridică mâna la mine și... mă mângâie. Nu înțeleg. Mi-am stricat media în ultima lună de școală, iar ea mă mângâie.

În ora următoare de istorie, îi spun doamnei ce mi s-a întâmplat, iar ea nu face nimic decât să mă amenințe cu un patru. Poate că patru chiar este numărul meu ghinionist...


Dragă Natalia la cinci ani,

Știu că ți-e frică de întuneric. Știu că în fiecare noapte când te culci te bagi în plapumă și te uiți speriată la monstrul de pe șifonier care intră nepoftit în fiecare seară printre draperiile cu trandafiri roz și dă din mâini disperat. Însă dacă ai avea curaj să mă iei de mână și să te lași condusă de mine până la fereastră, să dai draperiile la o parte și să privești monstrul în față, ai vedea că este doar o mașină.

Nu de acești monștri imaginari trebuie să te sperii, care trăiesc sub pat sau în întuneric, pentru că sunt doar în imaginația ta. Adevărații monștri sunt oamenii răi, fără inimă, falși sau mincinoși, care vor încerca să îți facă viața o povară. Vei vedea că te vei întâlni cu mulți oameni care vor încerca să te pună să faci lucruri nesăbuite, dar tu nu trebuie să îi lași să te manipuleze. Curajul trebuie să îl găsești singură, chiar dacă pare greu și imposibil, pentru că nimic nu este imposibil.

Cu drag și iubire,
Natalia


Alarma sună enervant... E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 12! Peste jumătate de oră începe școala, iar eu nu am făcut nimic! Mă dau jos din pat și realizez că sunt în sala de clasă, în urmă cu două săptămâni, la ora de biologie. Oare visez? Privesc în stânga și în dreapta, fac câțiva pași, dar nimeni nu mă observă. Hotărăsc să ies afară din clasa, dar când deschid ușa, o lumină caldă mă cuprinde și atunci mă trezesc în dormitorul meu tot la ora 12 fix. DA! Asta e super-puterea mea. Pot călători înapoi în timp!

Mă îmbrac repede și iau ceva de ronțăit din bucătărie. Pornesc spre școală alergând cu gândul de a ajunge înaintea profesoarei de fizică. Deschid telefonul și mă uit pe grupul de WhatsApp cu colegii... 100 DE MESAJE?!? Trec repede cu privirea peste jumătate din ele, dar unul îmi atrage atenția... TEST LA FIZICĂ!!!! Acum chiar îmi doresc să fi fost atentă la toate orele plictisitoare care au avut loc în ultima lună...

Ajung în clasă cu câteva minute înaintea profesoarei.
- Ai învățat? mă întâmpină toată lumea cu brațele împodobite cu manuale, cărți și culegeri de fizică.

Mă simt oribil. Îmi pun gluga hanoracului peste cap și aștept "clipa tăierii''. Doamna intră în clasă, se dezinfectează și trece frumos printre noi, înmânându-ne subiectele. CE MĂ FAC!?!? Apoi îmi aduc aminte de experiența de acum jumătate de oră. Mă concentrez pe ora de fizică de acum o săptămână.

Apoi deodată mă aflu în locul propus. Super-puterea mea intră în acțiune. Ascult lecția de vreo șapte ori, până când mă conving că și fizicienii ar fi geloși pe cunoștințele mele. După aceea ajung din nou în clasă, îmi termin testul și predau foaia foarte sigură pe mine. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu au trecut decât câteva minute. Oau! Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea aș renunța doar pentru... ce tot vorbesc? Nu aș putea renunța la ea! Este uimitor să mergi înapoi în timp!

Orele celelalte trec foarte ușor, iar eu sunt mai fericită ca niciodată. Ajung înapoi acasă. Nu sunt obosită. Mă simt minunat! Mă bag în plapumă și adorm cu gândul la cele întâmplate astăzi...

Alarma sună enervant...