Super-puterea / Sinopsis scurtmetraj / Scrisoare pentru mine / Față în față. Eu și Coronavirus

În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.

Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.

Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Mă numesc Albert, am 13 ani și îmi place să schiez sau să mă uit la filme de aventură.
M-am născut în București și merg la școala nr. 307.
Materia mea preferată este engleza. Asta este și materia preferată a fratelui meu.
Îmi doresc să devin arhitect sau actor.


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 7.
Mă gândesc că astăzi am ore mai puține la școală, deci mai puțin de învățat, iar de scris mai nimic, așa că îmi permit să mai lenevesc o jumătate de oră.
Mă dau jos din pat și realizez că de fapt astăzi e sâmbătă și nu am școală.
Am la dispoziție așadar două zile în care să mă relaxez și să testez teleportarea.
Da! Asta e super-puterea mea.
După ce fac un duș și mă spăl pe dinți, îmi pun o jachetă mai groasă pentru că afară este destul de frig și ies din casă.
Pornesc spre locul meu secret de joacă, aflat în crângul din apropierea casei, cu gândul de a mă teleporta la Paris, să vizitez turnul Eiffel, despre care nu știu prea multe lucruri și vreau să le aflu pe viu.
Încep pregătirile... Apoi, deodată, super-puterea mea intră în acțiune și mă trezesc în plin deșert în fața Sfinxului din Egipt, un uriaș pe lângă care eu mă simt ca o gânganie.
Mă uit în jur și îmi dau seama că experimentul meu nu a funcționat bine, dar nu mă supăr deloc, pentru că și acesta este un loc pe care doream să-l vizitez.
Căldura este sufocantă iar eu sunt îmbrăcat prea gros.
Un beduin se apropie de mine și mă întreabă în engleză dacă vreau să vizitez piramidele și se oferă să-mi împrumute o cămilă și să-mi fie ghid. Mă sfătuiește să păstrez pe mine jacheta, care mă poate apăra dacă va începe o furtună de nisip.
După ce vizitez piramidele, mă gândesc că ar fi timpul să mă întorc acasă. Încep să rostesc formulele numai de mine știute și sper ca teleportarea să funcționeze bine de data asta.
Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru o putere adevărată, aceea de a-i face pe oameni să fie mai buni, să respecte și să nu mai polueze planeta.
Ajung înapoi acasă. Nu sunt obosit. Mă simt foarte bine și sunt fericit că am reușit să cunosc o bucățică din istoria omenirii.


O familie de tineri merge la un centru de adopții și adoptă un cățeluș. Acesta este alb cu pete negre și coada zburlită. El este singur la stăpâni și este fericit. Într-o zi, după aproape doi ani, tinerii aduc acasă un motan portocaliu. Lui Grivei nu îi convine. Motanul aleargă peste tot și strică lucruri, uneori chiar îi trage lăbuțe peste bot. Nervos, când stăpânii pleacă la serviciu, Grivei ia motanul și îl dă afară prin ușița pentru animale.

Afară plouă și e frig. Câinele stă în fața ușii câteva minute, dar, neauzindu-i mieunatul, se îngrijorează. Până la urmă se înduplecă, deschide ușa și lasă motanul să intre în casă. Ei încep să se înțeleagă bine, ba chiar devin prieteni de nedespărțit.


E vară. Plouă de câteva zile. Iazul se umple cu apă și broscuțele orăcăie de te asurzesc. Din oușoare încep să iasă mormolocii. Unul se retrage și se ascunde de frații săi. Îi este frică de apă și de tot ce se ascunde în ea.

Kermit, căci așa se numește mormolocul devenit între timp brotac, stă pe o piatră și privește cu jind la frații lui, care se bălăcesc.

Un brotac nou venit, care nu știe de temerile lui Kermit, îl invită la distracție. Acesta, cu timiditate, dar împins de dorința de a fi un brotac normal, își bagă mai întâi un picior în apă. Atunci simte un impuls care îl determină să continue.

Ajuns cu totul în apă, începe să înoate chiar mai bine decât frații lui și se simte fericit.


Dragă Albert de 6 ani,

Știu că îți este frică de anumite lucruri, iar frica de înălțimi este cea mai apăsătoare. Ai văzut la televizor un film în care un personaj era urmărit de poliție și sărea de pe o clădire pe alta. La un moment dat s-a dezechilibrat, a căzut și s-a rănit foarte grav. Acest lucru te-a speriat și de atunci ai refuzat să te mai cațări, crezând că și tu vei păți la fel. Este un lucru normal să simți teamă. Nu trebuie să te simți vinovat din această cauză sau să crezi că dacă împărtășești temerile tale vei fi luat în râs. Din contră. Eu te-aș sfătui să mergi la mama sau bunica și să vorbești despre asta. Ele sigur te vor ajuta să îți învingi orice frică, iar eu ți-aș spune, din experiență, că nu trebuie să te temi de lucruri atât de mici.
Când o să crești, o să treci de aceste temeri și o să te poți bucura de tot ce îți oferă înălțimile.
Îmi amintesc, că odată, când ai fost în excursie la Bâlea-Lac, ai refuzat inițial să te dai cu tiroliana, dar după multe insistențe ale părinților, ai acceptat. Senzația pe care ai simțit-o a fost fantastică.
Vei urca pe munte cu telecabina și vei privi abisul de sub tine, iar peisajul mirific îți va fura gândurile și vei uita de frică. Vei vedea cerbi și capre negre, așa cum trăiesc în libertate și te vei bucura nespus.
Când vei ajunge sus n-o să-ți vină să crezi cât de frumos se vede totul de la Sfinxul din Bucegi sau de la vârful Omu; cât de încântătoare este apoi coborârea înspre Obârșia Ialomiței și ce plăcut este să te răcorești sub Cascada Ialomiței după concentrarea acumulată în timpul coborârii; sau cât de minunat este peisajul pe care poți să-l admiri continuându-ți drumul spre Gura de Rai.
Ai să vezi ce te vei amuza cu măgărușii întâlniți în cale, care nu vor dori să-ți mai dea drumul și se vor "certa" cu tine pentru rucsacul în care se află desertul lor favorit: cubulețele de zahăr.
Nu-ți mai spun de herghelia de cai sălbatici, care te lasă să o admiri doar de la distanță, pentru că, la cel mai mic semnal din partea conducătorului, pământul începe să duduie sub copitele lor.
Când vei începe să schiezi, vei aștepta cu nerăbdare sosirea iernii cu zăpadă abundentă, iar când vei fi acolo sus, îți vei umple sufletul cu imensitatea albă ce se întinde la picioarele tale și vei simți o nespusă bucurie atunci când vei porni la vale și vei cuceri acea imensitate cu fiecare cristiană.
Îmi doresc nespus ca acest mesaj să îți spulbere teama și să devii curajos. Te rog să mă crezi că frica este dușmanul nostru cel mai mare.

Cu drag, Albert de 13 ani


Salut,

Te-am cunoscut anul trecut. Nu mai este cazul să te prezinți. Am aflat multe lucruri despre tine pe pielea mea. M-ai făcut să mă simt rău, să mă doară capul și gâtul, să fac febră și m-aș bucura foarte mult dacă timpul tău pe acest pământ ar expira în câteva secunde.
Nu știu cum e să fii în pielea ta și nici nu mă interesează.
Este normal să nu te suporte nimeni. Pentru că ai adus boală și moarte, ai pus nenumărate opreliști, ai despărțit copii de părinți, nepoți de bunici și prieteni de prieteni.
Ai dreptate! Ești inamicul public numărul 1 al întregii lumi, chiar dacă zici că nu te-ai gândit la asta. Bineînțeles că m-ai supărat rău. Toată familia mea a suferit din cauza ta.
Când ai apărut am crezut că e, așa, o simplă răceală, dar când am văzut că toți membrii familiei mele au făcut cunoștință cu tine, m-am îngrozit. M-am temut mai ales pentru viața bunicului meu, care a avut cel mai mult de suferit.
Ai dreptate, scorul este în favoarea ta, dar dacă ar fi să dispari, chiar și pentru cinci zile, aș fi cel mai fericit copil. Aș putea să merg la școală fără să mă tem de tine, aș putea să mă plimb în aer liber și aș putea să-mi îmbrățișez prietenii.
Singurul lucru bun pe care l-ai făcut pentru mine a fost faptul că am putut petrece mai mult timp cu familia mea.
Singurele cuvinte care te-ar putea descrie ar fi: minuscul, rău și ucigaș.