02.12.2021
Decembrie. În perioada asta din an, mi-aș lua concediu o lună ca să stau acasă și să mă uit toată ziua la filme despre Crăciun. Filme care te transpun într-o lume idilică, în care speranța îți este resuscitată. Brazi împodobiți perfect, cadouri ambalate frumos, prăjituri abia scoase din cuptor, haine frumoase, cașmir mult, fulare peste paltoane, coafuri impecabile, ciocolată caldă, acadele, praf de scorțișoară în aer, case împodobite exagerat, multe luminițe colorate, foc în șeminee, perne cu inimioare și reni, pături pufoase aruncate peste canapele, colindători pe străzi, lume zâmbăreață, îngeri făcuți în zăpadă, turtă dulce, mere coapte, lumânări pe mese și fulgi de nea peste oraș. Decorul unor povești siropoase, cu emoții care își propun să sensibilizeze. Filme care vor să ne amăgească că viața poate fi și așa, ideală. Iluzii agățate în brad.

Un "el" și-o "ea" care se despart, apoi peste ani se regăsesc; o femeie care nu mai spera să iubească vreodată își întâlnește bărbatul visat într-o împrejurare banală; oameni care nu mai cred în spiritul Crăciunului, prin diverse întâmplări, ajung să creadă iar. Copiii devin punți între oameni, leagă destine, rezolvă conflicte. Își pun dorințe acolo, așezați în brațele Moșului cu burtă mare și cu barbă albă, îmbrăcat în haină roșie. Un moș care, probabil, are propriile dorințe pe care și le pune în rugăciunile de seară, înainte de culcare.

Oameni singuri, fără speranțe, iubesc din nou de Crăciun. E sărbătoarea în care se întâmplă magii. Toate filmele astea se termină bine, cu happy end. Și eu, aproape de fiecare dată, bocesc. Tolănită pe canapeaua mea, învelită cu o pătură caldă, sorbind dintr-o ceașcă de ceai fierbinte în care am stors o jumătate de lămâie și-am pus două lingurițe de miere, printre zâmbete și lacrimi, trăiesc povestea lor.

Filmele astea sunt, de fapt, niște basme pentru adulți. Minciuni frumoase legate cu beteală, peste care a fost aruncat în ploaie mult sclipici.

Ca în toate poveștile, și aici apar personaje negative, cele care vor să pună bețe în tălpicile săniilor trase de reni; care vor să distrugă fericirea unei iubiri. Dar, ca în orice basm, la final întotdeauna binele învinge. "El" rămâne cu "ea", Moș Crăciun își face treaba până la sfârșit, fiecare personaj, într-un fel sau altul, își primește cadoul dorit.

Da. Îmi plac poveștile astea siropoase. Uneori am nevoie să mă uit la filme-basme. Vreau să trăiesc magia cu totul. Să îmi împodobesc bradul și casa. Să fac cadouri celor dragi, să mă plimb pe străzi pline de oameni care par mai fericiți, mai buni și mai frumoși decât în oricare altă perioadă din an. Oricum ne mințim în viața asta de prea multe ori cu lucruri serioase. De ce să nu ne mințim frumos în decembrie cu povești?

Vreau să mai cred în Moș Crăciun.


*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)

0 comentarii

Publicitate

Sus