Omul de Zăpadă și Vrăjitoarea cea Rea

Este frig și ninge de câteva zile. Ca în fiecare an, Regina Iarnă a poposit pe aceste plaiuri și totul este acoperit cu o haină groasă de zăpadă. Din tot satul nu se văd decât fuioarele de fum ce ies din hornuri și lumina galbenă de la ochiurile de geam, pe care gerul a pictat flori de gheață. Zilele sunt scurte și nopțile foarte lungi.

În apropierea micului sătuc este o pădure adâncă, unde trăiește o vrăjitoare hâdă, stăpână peste întuneric. În noaptea de Crăciun, aceasta își trimite supusele, ciori negre-negre, să fure copiii fericiți, lăsând în locul lor câteva pene negre.

Dar Regina Iarnă nu îi lasă de izbeliște pe oameni. A făcut un pact cu ei. Le dă multă zăpadă și sătenii înalță oameni de zăpadă de jur-împrejurul satului. În noaptea de Crăciun, aceștia prind viață și se luptă pentru apărarea satului de Rău. Astfel, toți, cu mic cu mare, înălțară oameni de zăpadă: arcași, uriași, luptători de tot felul. Numai în fața unei curți, doi copii au făcut un om de zăpadă foarte mic. Curtea e mică și zăpada puțină. Are doi nasturi negri ca ochi și o felie de măr roșu îi este gura. Pare că zâmbește mereu. Ca să nu îi fie frig, i-au pus la gât un fular roșu. I l-au prins bine ca să nu i-l ia vântul. În loc de mâini are două crengi de măr...

Și a venit și Crăciunul. Cerul s-a înnegrit din cauza ciorilor care au atacat satul. În fața lor zbura vrăjitoarea pe o mătură. Lupta a fost dură. Oamenii de Zăpadă s-au luptat ca niște zmei paralei. Oamenii au ieșit cu torțe pentru a le da o mână de ajutor. Focul de la o torță a atins mătura vrăjitoarei, care a ars imediat, aceasta căzând chiar în curtea mică, unde micul Om de Zăpadă zâmbea și îngâna un cântecel. A privit-o pe bătrâna supărată, care își stingea hainele în nea și își plângea mătura pierdută. I-a întins fularul să își șteargă nasul coroiat, ce începuse să îi curgă și i-a întins un braț de-al lui, ramura de măr. Vrăjitoarea, uimită, a primit cadoul și a transformat ramura în matură, și și-a luat zborul. Fularul și l-a prins la gât. Și parcă, puțin, a început să plângă, înduioșată. La un semn, toate ciorile au urmat-o înapoi în pădure, lăsând în urma lor liniște și pace.

De atunci, nu au mai apărut niciodată să fure copii. În schimb, unui mic Om de Zăpadă îi lipsea ba mărul ce-i era gură, ba un nasture, ba o căciulă pentru că și o vrăjitoare rea are nevoie, câteodată, de un cadou micuț, dăruit cu toată inima.

Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)