Crăciun în jurul lumii

În orașul Păcii de Apus, la capătul lumii căruia noi îi spunem Răsărit, departe, de unde pornește Drumul Mătăsii, Crăciunul mi s-a strecurat în suflet pe sunetul hipnotizant al unei viori. Mai erau două săptămâni până la Ajun, dar bradul meu mic, din plastic, cumpărat dintr-un hypermarket, stătea deja cuminte pe un raft al bibliotecii. Mă uitam la globurile lui minuscule, la oamenii de zăpadă agățați prin crengi și la copilul călare pe o stea pe care îl așezasem în vârf, când, din clădirea vecină, am auzit pe cineva cântând la vioară Silent Night. Eram singură în China de ceva vreme, dar abia ascultând colindul mi-am dat seama ce dor cumplit îmi era de acasă. Nu știu cine cânta și de ce alesese tocmai cântecul acela, dar știu că, pentru o clipă, am avut senzația că eu creasem toată realitatea aceea și că numai pentru mine se dădea cel mai frumos spectacol de Crăciun. Vioara nu se oprise încă, atunci când am auzit o bătaie în ușă. Era Jill, colega mea din America. Îmi adusese o cutie de biscuiți cu ciocolată făcuți chiar de ea. Îmi lipsesc cei patru copii ai mei și cei șase nepoți, mi-a spus, când am îmbrățișat-o, mulțumindu-i pentru dar. Ai exact vârsta mamei mele, i-am răspuns, și inimile noastre nu au mai avut nevoie de cuvinte.

În seara de Ajun, am călătorit în jurul Pământului, de parcă aș fi fost în sania lui Moș Crăciun. Până târziu în noapte, am ascultat istorii spuse de oameni din toate colțurile lumii, care doar povestind puteau fi alături de copiii și de nepoții rămași acasă, în curțile caselor în care cresc baobabi sau pe plajele scăldate de apele reci ale oceanului ce adăpostește deopotrivă pinguini pitici și balene albastre. Am dansat tango pe străzile din Buenos Aires, m-am dat cu bicicleta într-un parc din Pretoria, am sărit într-o piscină undeva, prin Arizona, mi-am umplut ochii de bucuria unui răsărit văzut de pe-o străduță în pantă din Kyoto, am ajuns chiar la o nuntă în Islamabad. Când firul Poveștii a ajuns la mine, mi-am urcat toți prietenii în sanie și i-am adus la poalele Tâmpei, unde tocmai ninsese, iar pe străzile înguste, pline de zăpadă, nu era nimeni. Era liniște, iar fulgii cădeau unul după altul, aprinzându-ne steluțe în gene, care nu s-au topit nici când Povestea ne-a dus mai departe, în Maroc, și de acolo în Filipine, ca să ne-ntoarcă apoi pe toți în Xi'an.

Scriind acum despre Crăciunul acela, mi se pare că tot ce-am trăit acum doi ani a rămas departe, într-o altă viață, conservată ca o insectă într-un bob de chihlimbar.

Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)