Ana cuprinde cu mânuțele gutuia, o scutură de puf și o pune pe pervaz. O mângâie ușor în timp ce privește fulgii de nea care se lipesc de fereastră și se topesc la atingere. Îl ia în brațe pe Momo, ursulețul de pluș, cel mai bun prieten și îl întreabă, cum se poate ca așa frumusețe să aibă viață atât de scurtă? Fulgii de zăpadă par că nu o aud, își văd în continuare de treaba lor și cad. Se culcușește în pătuț și uitându-se la gutuie, închide ochii a somn. Când îi deschide, ce să vezi, în locul gutuii, e o căsuță, cu fereastre luminate și cu ușa larg deschisă. Din prag, bunica îi face semne, o invită la ea, Anuța, draga mea, de când te-aștept?
Bradul împodobit cu figurine de lemn și turtă dulce îi susură, mi-e cam cald aici, deschizi și tu o fereastră? Ana deschide o fereastră și, în culmea fericirii, se uită sub brad, unde nu e nimic. Pe măsuța de lângă brad, sunt prăjiturelele ei preferate, cele cu nuci. Se trântește în fotoliul ei și începe a sporovăi despre toate cele. Bunico, de ce sunt așa de fericită, deși n-am primit nicio jucărie? Anuță, ai primit ceea ce niciun ban nu poate cumpăra și niciun Moș nu poate aduce. Ai primit dragoste, Anuța mea mică, ce vei fi mare, într-o zi.
În dimineața Crăciunului, soarele șugubăț, îi aruncă o rază pe obrăjori. Ea clipește, cu umbre, apoi cu zâmbet, inspiră mirosul dulce-amărui, te iubesc Moș Crăciun, nu-mi doream altceva.
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)