- Șezi blând, Livache! Una mică și fujim în deal la magazin de unde ne prefacem uimiți și neștiutori. îmi zice Costache frecând de zor petarda de-un chibrit furat de la frate-su ăl mai mare care fuma cât o locomotivă pe cărbune.
- Hai mai repede, aprinde-o și după aia fugim la tine-n poiată, că tare-mi mai place cum cântă curcanii! apuc să-i zic, apoi Costache al meu scapără petarda în ieslea vacilor unde o cloșcă aștepta să-și vadă puii ieșiți din ouă.
Așa de tare a pocnit nenorocirea aia de petardă cumpărată de la ruși, c-au iești vacile prin obloane din șură, buhăind învierea iar din urma lor săraca găină, ziceai că se înalță la ceruri uitând de ouă, cu pui cu tot.
N-am mai apucat să ne facem nevăzuți în amurgul livezii sărind pârleazul, că ne-a luat bunicul, apărut ca din lampa lui Alladin, la spovedanie cu biciul sfânt.
- Candila mamii voastri di năuși neastâmpăraț' care sânteț'! Staț oleacă să vă mântuiesc di păcatili fără de voie! Livache, prin șură țâ-i drumul la biserică? Stai oleacă sâ ti spovidesc șâ pi tini, Costăchele!
Și dă-i ș-aleargă prin împrejurul șurii cu tovarășul de șotii înainte, ținându-se de pantaloni să nu-i cadă, fiindu-i cu trei ani mai mari, că-i avea de la locomotiva de frate-su lung în crac și mare la stat.
Și nu știu cum m-a nimerit norocul-vârf-de-bici, dar știu că mi-a dat puterea să trec prin două scânduri mai șubrede ale gardului vecin aproape instantaneu cu saltul record al lui Costache al meu pe deasupra-i.
El gardul nu l-a atins, fiind sprinten ca un iepure, dar pantalonii lui care s-au rupt în fericirea cu doi obraji, da. Fugea Costache în rușinea goală, cu ce-a mai rămas din pantaloni într-o mână, de mă pufnise râsul.
- Stai măi, c-am scăpat! Stai că dacă intri așa în casă, ne mai învârte o tură și maică-ta iar eu la biserică nu mă duc asudat!
- Dacă sare gardul babacu' tău, o să ne naștem noi înaintea lui Iisus alegând prin grădină toată noaptea. mormăie el strângându-și la brâu ce-i mai rămăsese din pantaloni.
- Gata! îi zic. Eu mă cobor frumușel pe la fântână și mă duc la biserică. M-o ierta bunicul, că doar e noaptea de Crăciun iar păcatele se iartă. Du-te de schimbă-ți pantalonii și hai să ne facem oameni serioși, că prea ne întrecem cu șotiile astea! Și să fim fericiți că n-am dat foc la șură!
- De unde să știu eu c-or să pocnească așa tare drăcoveniile alea, măi Livache? îmi zice Costache îngrijorat de ocara pe care avea s-o primească a doua zi de la bunicul meu.
Cu liniștea nopții întovărășiți, urcăm pe ulița șerpuind către biserică, smeriți, să ne amestecăm în mulțime ca omătul în bătătură. Puteai să juri că suntem niște drăcușori cărora tocmai le crescuseră aripile, văzându-ne amestecați în fulgii de credincioși.
- Crăciun fericit, Costache!
- Crăciun fericit, Livache! Ce zici, aprindem o petardă ș-aici?
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)