Cineva mi-a spus la începutul anului: "Nu mi-e frică de moarte, da' îmi pare rău ca n-o să mai trăiesc"...
Nu mi-e frică că o să îmbătrânesc, da' îmi pare rău că n-o să mai fiu tânără.
Nu mi-e frică de kilogramele în plus, da' îmi pare rău de cozonacu' ăla.
Nu mi-e frică de moarte, da' mi-e frică de viață.
Bref, anu' ăsta am salvat mușcatele, le-am mutat încă din noiembrie de pe balcon pe casa scării. Și pe Amza l-am mutat. Amza e dafinul cu care m-am cărat pe tren de la Constanța la București. Nu vorbesc cu plantele și nici nu le pun muzică, da' le dau nume.
De prin septembrie-ncoace am reușit să renunț la zahăr, da' la orgoliu tot n-am reușit să renunț. Am trișat o dată, la zahăr mă refer, eram la o serată de poezie, iar bucătăria era mică, atmosfera șarmantă, poeziile triste si oamenii veseli. N-am cedat din prima, abia după vreo trei ore și multe țigări fumate, fără vinovăție am mâncat felia de tort tăiată la sfatul meu ceva mai subțire.
Cel mai tare anu' ăsta am fost un spectacol, multe emoții și multe buchete de garoafe. S-a-nvățat lumea că îmi plac garoafele. Bine, nici eu nu m-am ferit.
De anu' ăsta mi-am tras certificat verde și o scurtă de stofă maro.
Am învățat mult, da' nu mă simt mai deșteaptă, doar mai epuizată.
Nici anu' ăsta n-am întârziat nicăieri. Sunt groaznic de punctuală, enervez pe toată lumea din jurul meu cu asta, dar cel mai tare reușesc să mă enervez pe mine.
Ce-am mai făcut? Am fost la box, unde am învățat înjurături noi și cel mai important n-am învățat să mă bat, mi-au zis băieții că dacă e ceva vin ei. Altfel, pe cântar și pe blugi se vede tot efortul meu.
Într-o seară oarecare a acestui an scriam o povestire și dintr-o dată unul din personaje îl întreabă pe celălalt (nu au nume personajele, scuze, asta nu înseamnă că se iubesc mai puțin): "crezi că există dragoste adevărată?", iar celălalt personaj îi răspunde: " dragoste adevărată nu e pleonasm?". Eu ce să fac acum? Am oprit povestirea acolo, încă nu sunt în stare să o continui, nu știu cum. Poate la anu'.
Bag de seamă că eu știu să scriu despre mine, doar când mă prefac că scriu despre altcineva.
Mai mulți oameni mi-au zis anu' ăsta că sunt un om bun. Am încercat să o iau ca pe un compliment și să nu am impresia că m-au făcut proastă. Nu știu la ce s-au referit.
Anu ăsta mi-am cârpit de câteva ori părți din mine, mi-a năpârlit de câteva ori sufletu' și am pierdut pe cineva, reușind astfel să mă pierd și pe mine. Cea mai dură lecție este cea a absenței. Absența e cea mai puternică prezență. Cel puțin așa a fost la mine. Așa e.
Altfel, București, Eforie, Brașov, Agigea, Constanța, Picardie, Paris, Tuzla, Bratislava, Viena, Florența, Vicopisano, Rudeni și Valea Cascadelor - care pentru mine e un oraș unde câteodată îmi place să mă prefac că sunt turistă, alteori rezidentă.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)