Bun, 2-3 imagini cred că am.
Fericit nu am prea fost, pentru că nu ai cum să nu tremuri ca o frunză la vântul ăsta care ne macină existența.
Covid, zeci de mii de suflete plecate, prieteni care nu mai sunt, rahatul politic, astea nu au cum să nu te dizolve la energie.
Bun, stă în puterea noastră să uităm (obligatoriu, cred, dacă nu vrem să înnebunim) și să încercăm să fim pe altă lungime de undă.
Sau să dizolvăm ce se întâmplă și ce trăim și să rezolvăm fiecare în ce știe să facă timpul prin care trece.
Dacă trag linia, cred că am făcut câteva peisaje în 2021 - unele, aici mai jos - și câteva portrete care încă sunt la macerat, nu știu dacă este ceva de capul lor.
Din păcate chestia cu virușii mi-a tocat mărunt existența, cum să fac portrete, dacă fără să știu îmbolnăvesc pe cineva sau dacă iau eu decesul de la subiect... ce vremuri cumplite.
Așa că rămâne peisajul, ca o uitare, ca o întrebare permanentă despre ceea ce văd.
Pentru că o întrebare bună nu primește niciodată un răspuns.
Ea nu este ca un șurub care trebuie strâns la locul lui, ci o sămânță care trebuie plantată și care trebuie să poarte alte semințe spre speranța de a înverzi peisajul ideii.
Ideea.
Ceea ce simți.
Parcă aș fi pe o barcă mică dusă de râu încet încet.
La urma urmei în timp ce râul vieții alunecă lin, el rămâne același râu; doar peisajele de pe ambele maluri par să se schimbe.
Cum vedem aici.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)