13.01.2022
Încă de la finalul anului m-am gândit că vreau să scriu și retrospectiva acestui an, deși e greu de cuprins în cuvinte. E terapeutic.

2021, așa cum mi-am făcut eu inventarul, cuprinde 12 zboruri, aprox. 18 orașe (în care nu am fost doar pasager), 5 case, 4 țări, o lucrare de disertație, două proiecte internaționale, o premieră importantă la Wuppertal și multe altele. Multe realizări, multe puncte bifate.

Totuși, în mod ironic, toate astea nu înclină balanța fericirii așa de mult cum am sperat. Au fost multe decizii nefericite, multe lucruri care nu s-au aliniat. Nu sunt obișnuită să încerc de prea multe ori sau să mă chinui să iasă un lucru. Mereu mi-au ieșit din prima. Până acum. Am trăit momente groaznice de stres. Am ajuns cu câteva zile înainte de a mă muta pentru două luni în Germania - singură, nevorbind limba, neștiind pe nimeni - și nu aveam bilete de avion. Apoi nu aveam suficient spațiu pentru bagaje. Apoi nu aveam test. Apoi nu îmi găseam rostul. Am ajuns în Wuppertal cu mai multe bagaje decât era cazul, într-o mansardă pe care - din fericire - am adorat-o, în care am învățat să trăiesc cu mine. Nu erau deschise decât supermarketurile, cu oamenii de la companie mă vedeam în principal online, sau față în față cu mască. Îmi aduc aminte ce surprinsă am fost când i-am văzut pentru prima dată fără.

Am plecat din Wuppertal spre București unde am stat o noapte, mi-am schimbat bagajul și am plecat spre Tortona. Nu fără peripeții. Eu ajunsesem în București, dar cel mai important bagaj am aflat (după 4 ore de panică absolută) că rămăsese în Köln :).

În sfârșit, am plecat spre Italia unde urma să petrec două săptămâni cu al meu înainte de a mă întoarce în București pentru repetițiile pentru disertație. Well... două săptămâni s-au transformat în aproape trei. Am ajuns la poarta de îmbarcare, unde am aflat cu stupoare că nu mă pot urca în avion - nu am test (deși autoritățile române spuneau că ori ai test ori te izolezi, alesesem să mă izolez). M-am întors în Tortona, am luat alt bilet de avion două zile mai târziu, m-am dus să îmi fac un test, nu am primit rezultatul în timp util, nici nu m-am mai dus la aeroport. Am simțit că finanțez WizzAir. Într-un final, al treilea zbor a fost cu noroc.

Am reușit printr-o conjunctură fericită și cu ceva ajutor - pământean și divin deopotrivă - să locuiesc vreme de trei luni într-un apartament în București în care m-am simțit ca o prințesă. Deși, privind obiectiv evoluția abruptă, puteai jura că am aflat secretul femeilor independente și pline de bani. În orice caz, m-am distrat.

Ei bine, acum e momentul să mărturisesc că mecanismul meu de operare implică radierea din memoria de lungă durată a evenimentelor nefericite din viața mea. Pur și simplu, dispar amănunte, detalii, imagini. Însă, așa cum mi-am propus și cu jurnalul meu (pe care am reușit să îl țin cu aproape-sfințenie timp de 1 an și care sper să servească într-o bună zi biografului meu), mă axez în scris pe evenimentele fericite.

10 iunie 2021 - premieră L'Ego fragile, un spectacol coregrafic scos cu multă durere, cu multe eforturi, despre care încă nu știu - 6 luni mai târziu - cum mă simt. Este o lucrare pe care vreau să o ascund în raftul ăla din spatele dulapului unde pui lucruri pe care nu chiar le folosești, dar nu poți să te desparți de ele. Ca jucăriile de pluș din copilărie. "Bagajele dumneavoastră emoționale trebuie așezate în compartimentele de deasupra...." (Fragment din discursul de început din L'Ego).


Anyhow. După asta, haos haos haos, panică, stres, examenul de disertație, yay absolvire, meh. Mă așteptam să fie ceva mai spectaculos, nu știu de ce. Nu s-a schimbat nimic. E ca la ziua ta - "Și cum te simți acum, că ai un an în plus?", doar că lumea spunea "Și? Cum e să fii adult?". E NASOL, C***E, ASTA VREI SĂ AUZI?
Glumesc. Nu e CHIAR așa dramatic... dar e puțin tragic.

Revenind. Am plecat în rezidența de creație de la Hundorf, unde am petrecut două săptămâni rupte complet de viața reală. O suspensie în timp. Iar filmul nostru - Another Era - acum e în tururi internaționale și sunt foarte mândră de ce am făcut. Aici e meritul lui Valentin și al fetelor, simt că am fost o parte foarte mică în acest proces, dar simt și că e AL NOSTRU, pe bune. Pentru asta, numai iubire.

Trei săptămâni de plimbări din nou în Italia. Recunosc că niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre experiențele personale care mă fac foarte fericită, pentru că pare că nu mai sunt ale mele și cred că își pierd din însemnătate. Știu, stupid, dar... vreau să rămână ale mele. Așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că ne-am plimbat foaaarte mult, Italia e dincolo de superbă, m-am (re)îndrăgostit de artă, de natură și de al meu, și chiar am fost fericită. Asta e tot ce e nevoie să se știe. Restul rămâne imortalizat și înmagazinat în vitrina cu paharele alea bune pe care le păstrezi doar pentru ocazii, dar atunci ți-e frică să le scoți. Să nu se spargă.

Back to reality - pare o eternitate deja până aici și o eternitate și de aici înainte.

Mă întorc în Wuppertal pentru a lucra la Ectopia, premiera lui Richard Siegal. Între timp, stabilisem că facem și RawDance, proiect de intervenții stradale în Wuppertal cu scopul conexiunii în lumea dansului între România și Germania. Cu două zile înainte de a pleca, apartamentul închiriat s-a inundat. Panică. Din nou.

Am reușit să găsesc soluții, dar nu am fost liniștită. În orice caz, am ajuns acolo și în sfârșit am simțit că pot fi aproape de oameni, că petrecem timp împreună, că ne cunoaștem. Am fost la repetiții pentru lucrări pe care visam să le văd live de mult timp. A fost un vis special, și oricât de ciudat sună asta, am simțit că Pina încă e acolo. A fost superb.

Apoi a venit și gașca de dansatori/muzicieni pentru RawDance și ne-am dănțuit pe străzi. O să trec mai repede peste acest punct, pentru că, deși foarte important pentru mine, încă nu știu cum să mă simt vis-à-vis de experiență. Așa că îmi voi păstra opiniile pentru mine și pentru cei pe care i-am plictisit de moarte povestindu-le despre asta de prea multe ori.

Am păstrat tradiția zilei de naștere într-un loc mult prea înghesuit, însă au fost câteva lucruri care au lipsit. Plus, simt că am intrat în "Liga Mare" și e puțin îngrijorător - încep să îmbătrânesc?! Că nu cred că se mai zice "ai mai crescut 1 an". Overall score - 70/100. Average.

M-am întors direct în miezul lucrului la Wuppertal.
6 noiembrie - premieră Ectopia. Cocktail, discursuri, petrecere, totul fantastic. O echipă dominată de profesionalism și înțelegere, o echipă plină de surprize. La finalul ultimului spectacol, întreaga echipă s-a adunat să îmi mulțumească, să îmi ofere un tricou de Staff și să îmi spună că ne vom mai vedea. Recunosc, am plâns. Și spun toate astea nu ca să mă laud, ci pentru că mi se pare extraordinar din partea unor oameni ce lucrează într-un teatru precum Tanztheater Wuppertal Pina Bausch să pună atât de mult preț pe prezența trecătoare a unui intern. Pentru mine, ei sunt un exemplu pozitiv din foarte multe privințe.

Deja intru în prea multe detalii. Blablablabla - am ajuns în Italia înainte de Crăciun, 70/100, apoi am venit în Elveția, în Morges, pentru a sărbători trecerea în noul an.

Am încercat foarte mult să trag o concluzie pentru 2021. Ceea ce am scris aici e cel mai coerent rezumat, și tot e fără concluzie. A fost mult și haos. 2021 a fost Mult. Atât.

Când am intrat în 2022, nu mă gândeam la nimic. Și nu m-am gândit la nimic până 7 minute mai târziu, când mi-am dat seama că nu mi-am pus dorința de Anul Nou, pentru că mă uitam la cer si savuram un pahar de șampanie. Apoi, mi-am dat seama că așa vreau să fiu în 2022 - prezentă. Daca se poate să nici nu mă gândesc la nimic, ar fi grozav.

La fel ca și anul trecut, am scris aceste rânduri dintr-o suflare (una lungă, de vreo 45 de minute), din Morges, Elveția. Nu am plănuit să rămân aici, a trebuit. Pentru prima dată din 2020 încoace am gândit pe bune "Mumu Covid".

Dincolo de toate astea, revin la gândurile anului trecut. Să nu dăm timp nefericirii și adaug - să trăim în prezent. Eu asta mi-am propus, și asta vă doresc și vouă. În rest, fie să ne vedem sănătoși tot aici și la anul!

Îmbrățișări și gânduri mixte,
Cu drag,
Sia.
(4 ian 2021)

P.S. Vreau să adaug și aici mulțumiri pentru oamenii care au balansat 2021 spre fericire, căci singură nu aș fi reușit. Vă iubesc, și știți asta. Să nu credeți ca am uitat să vă includ în retrospectivă, dar nu are rost să fiu redundantă. Sper că v-am fost clară până acum și nu era nevoie de nominalizări într-un text scris de ego-ul meu artistic. Dar știu că nu strică un tiny reminder. Love you and take care!

*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus