Recent am răspuns unei alte invitații la confesiuni, mărturisind din capul locului că nu îmi plac mai deloc confesiunile, ele fiind ultimele pe o listă a preferințelor mele între genurile literare ale biograficului și că, în general, mă crispez și mă cenzurez de fiecare dată când mă refer public la mine și la trăirile mele. Totul vine, pe de-o parte din teama de cădere facilă în ridicol, pe de altă parte din convingerea că nimic nu este într-atât de special ori de original încât să intereseze pe oricine altcineva în afară de mine.
Am citit la final de decembrie 2021 zeci de bilanțuri postate pe rețelele de socializare, mai cu seamă pe cele ale unor scriitori, artiști ori cititori care-și inventariază riguros toate creațiile, fiecare lectură, împlinirile personale dar și deziluziile. Impresionant!
Până la urmă, am aflat atâtea lucruri noi despre fiecare - oceane de sentimente, proiecte, realizări, dureri, traume, visuri și speranțe - încât ale mele, ținute ghem în suflet sau împărtășite când și când și altora, mi s-au părut de-a dreptul... terre-à-terre. Adică prozaice, comune, ne-ridicându-se prea mult deasupra realităților cotidiene.
Așadar, exercițiul acesta de rememorare a anului 2021 prin prismă personală, la care mă provoacă LiterNet, mi se pare mai interesant pentru cei care vor fi curioși să-l citească, pentru că îmi lasă libertatea de a alege, selectiv sau aleatoriu, dintre concluziile personale care au dat contur unui an, prefațat în fapt de cel precedent.
Dacă 2020 a fost predominant pentru mine un an al unor treceri în zone regăsite, așa cum a fost revenirea la literatură, 2021, din această perspectivă, a fost un an al succesului.
O carte nouă de proză - Gripa. O poveste de Crăciun, apărută la editura Tracus Arte în toiul iernii și lansată în miez de vară la Muzeul Țăranului Român, o rubrică ambițioasă, sub genericul Trecătoare între cele două state, care va fi cândva o altă carte, găzduită pe parcursul mai multor luni de portalul LiterNet, lucrul la pregătirea unei antologii de proză, care va apărea peste câteva zile doar la editura Litera, și un nou roman început, la care scriu, după multă vreme, în mod constant și determinat... așa mi se oglindesc acum unele din fețele bucuriilor profunde, care m-au însoțit în anul de care mă despart, împreună cu susținerea familiei mele și cu aprecierile prietenilor.
O altă concluzie importantă este că am perceput anul 2021, mai mult ca niciodată, drept un an al prieteniei și al solidarității peste ani și peste granițe, pentru care nu pot fi altfel decât recunoscătoare.
Prietenii... cei mulți din viața reală, unii revăzuți după ani și ani, alții aflându-se alături de mine zi de zi, dar și neașteptații, de multe ori surprinzătorii virtuali Friends de pe Facebook care, în paranteză fie spus, mi-a oferit îndeajuns de multe surprize plăcute în al doilea an al pandemiei, sunt cei care au dat lumină unui an din care nu au lipsit și umbrele. Pe care, la început de 2022, le dau pe toate la o parte, alegând dintr-un puzzle multicolor să rămân cu o imagine frumoasă care nu mă va părăsi probabil niciodată: florile primite de o carte de la cititorii ei, prieteni cărora le urez La mulți ani!
*