Intro
În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.
Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.
Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Anne-Maria Stanigut (13 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și o minciună
Mă numesc Anne-Maria, dar toată lumea mă strigă doar Anne. Am un frate mai mare pe nume Andrei cu care stau acasă. Îmi plac toate filmele, de la comedii până la cele horror. Ador cultura japoneză și orice dramă asiatică, în general. Eu și fratele meu avem un pisoi mic și jucăuș.
Scrisoare pentru mine
Dragă Anne la 6 ani,
Știu că îți e frică. Îți mai amintești filmele acelea la care trăgeai cu ochiul noaptea? Cele cu oceane, ape adânci și rechini? Nu te mai speria de ei. Nu sunt nimic special. Doar niște prădători din oceane. De fapt, în fiecare an sunt mai multe morți cauzate de vaci decât cele cauzate de rechini.
Știu că îi vezi în vise cum pur și simplu te înghit toată. Acum, în prezent, încă îmi este un pic frică de ei. Dar când îi văd în vise pur și simplu mă conving că sunt doar în imaginația mea. Pentru că sunt. Singurele locuri unde îi poți vedea sunt la televizor și prin cărți.
Îmi amintesc cum de fiecare dată când vedeai un rechin în enciclopedia ta favorită ți se înmuiau picioarele și primul tău instinct era să îți închizi ochii și să dai pagina cât de repede poți. Sfatul meu este să nu mai faci asta. Uită-te la rechin și încearcă să îți învingi frica. O să ajute în viitor.
Noroc, Anne la 13 ani
Super-puterea mea
E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 07:45. Mă dau jos din pat și realizez că în 15 min am meditații. Aseară mi-am pregătit ghiozdanul și cu ce să mă îmbrac, dar de obicei trebuia să plec pe la 07:15 ca să ajung la timp. În grabă, pășesc din cameră îndreptându-mă către baie. Văd că eram deja în baie!
DA! Este super-puterea mea, abilitatea de a mă teleporta. Cu ajutorul ei pot să ajung în timp la meditații și să nu mai fie nevoie să mă grăbesc. Mă spăl pe dinți și mă teleportez înapoi în camera mea, unde mă îmbrac cât de repede pot. Îmi iau ghiozdanul și pornesc spre ușă cu gândul de a vedea cum funcționează această putere nou descoperită. Apoi, deodată, chiar imediat după ce îmi pun pantofii, ajung direct în fața ușii meditatoarei mele. Super-puterea mea intră în acțiune. Meditatoarea mea stătea în pragul ușii, holbându-se la mine de parcă văzuse o fantomă.
După ce îmi termin meditațiile, mă uit la ceas și văd că este deja foarte aproape de ora la care o să intru la școală. Îmi iau rămas bun și cobor în parcarea blocului. Mă gândesc la curtea școlii în timp ce îmi închid ochii. După o secundă, două, trei sunt încă în același loc. Ce ciudat. Încerc încă o dată, dar nu merge. Încep să îmi treacă multe lucruri prin cap: ce s-a întâmplat? unde îmi este super-puterea? Cum o să ajung la școală acum? Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea aș renunța la ea doar pentru un motiv foarte bun.
În panica mea totală, realizez că parcarea în care sunt devine din ce în ce mai deformată. Mașinile, pavajul se transformă câte puțin în ceea ce pare a fi curtea școli. Stau în fața școlii pentru câteva minute până îmi dau seama că m-am teleportat cu succes. M-am speriat destul de tare.
Câteva ore mai târziu sunt deja acasă, în pat. Nu sunt obosită, mă simt energizantă. Cu noua mea super-putere sunt gata de orice.
Mă revolt
Este dimineață, în mijlocul săptămânii de școală. Mă ridic din pat și mă duc către baie. Mă spăl pe față și apoi pe dinți. Mă întorc în camera unde încep să îmi fac patul. Caut în dulap niște haine și mă îmbrac.
La bucătărie, îmi pregătesc micul dejun. Îl mănânc în camera mea, la birou. Încep să îmi fac temele rămase de aseară. Când, deodată, mama intră pe ușă. Îmi spune să îmi pun ceva pe mine fiindcă este frig în casă. Dar mie nu îmi este frig, ci chiar bine. Îi spun că nu trebuie să mă îmbrac mai gros, dar mă ignoră. Primesc un hanorac și sunt forțată să îl pun pe mine.
Câteva ore mai târziu sunt în oră. Profesoară mă ascultă din lecția precedentă. Ușa se deschide iar mama din nou intră în cameră. Microfonul este deschis și, ca să nu mă aud, îi fac semne să plece. Mă ignoră și începe să îmi spună ceva.
Mai spre seară, vorbesc pe grup cu colegii. Orele s-au terminat. Nu am apucat să notez tema la fizică, așa că întreb. Nimeni nu îmi răspunde. Însă alți colegi întreabă același lucru și primesc un răspuns.
Întreaga zi s-a întâmplat lucrul care mă deranjează cel mai mult: să fiu ignorată. Pur și simplu urăsc persoanele care fac asta. Te aud, dar aleg să treacă cu vederea. Sunt sigură că și într-o situație importantă vor face la fel.