Plus / Minus / Scrisoare pentru mine / Față în față. Eu & Coronavirus / Mă revolt / Super-puterea

În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.

Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.

Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Sunt Cezar, am 13 ani, și de când mă știu sunt înnebunit după paranormal. Mă uit la zeci de documentare și filme despre anomalii / extratereștri. Sunt pasionat și de tehnologie și plănuiesc să o folosesc pentru a descoperi misterele universului. Chiar dacă încă sunt copil, visez cu speranță la momentele când voi fi adult.


Personal, mă consider o ființă mai ciudată întrucât am anumite preferințe și anumite lucruri pe care nu le suport ce pot fi considerate mai stranii. Iată câteva lucruri care îmi plac:

Laptele cu ceai. Îmi creează o plăcere intensă de a consuma acest amestec fiindcă laptele și ceaiul se completează unul pe celălalt.
Sunt foarte interesat de Realitatea Virtuală, respectiv Realitatea Augmentată deoarece cu ajutorul tehnologiei poți să realizezi multe lucruri care ar părea imposibile.
Mă pasionează și studiul Inteligenței artificiale, căci mi se pare extraordinară posibilitatea de a crea ceva "viu", ceva ce poate interacționa cu cei din jur, ceva cu cugetare proprie.
Într-o anumită măsură mă interesează și politica. Posibilitatea de a ajută oamenii ca mine, oamenii de rând, îmi dă speranță și dorință.
Ador fizica, în special aeronautica și cum motoarele de orice tip aplică practic principiile dovedite de mari fizicieni.
Atunci când îmi închipui lucruri cu ființe extraterestre mă ia un fior pe șira spinării, însă într-un mod ciudat de bun.
Istoria mă mai interesează mult, fiindcă o pot studia, înțelege și analiza pentru ca viitorul să nu conțină aceleași greșeli ca în trecut.
Îmi plac limbile străine (germană, engleză, franceză, etc, inclusiv latină). Mă fascinează modul în care vocabularul fiecărei limbi este unic.
Ador ficțiunea și sper să pot scrie o astfel de lucrare. Mi se pare foarte interesant să te decuplezi de la realitate și să intri în lumea operei.
În opinia mea, e interesant să îmi închipui metode prin care se poate utiliza tehnologia pentru a proteja mediul înconjurător.

În privința lucrurilor care nu îmi plac, uitați câteva:

Urăsc materiile așa zise "de umplutură" fiindcă nu ne transmit informații utile și ne risipesc timpul.
Nu îmi place faptul că unii profesori evită în orice fel și chip tehnologia. Ea trebuie folosită cât mai mult și în scopuri didactice. Până la urmă, viitorul aparține tehnologiei.
Am un istoric negativ cu faptul că sunt introvertit. Însă, recent, tind să mai scap din cușca "rușinii".
Nu îmi plac profesorii care se răzbună pe copii, sau care sunt răi. În ideologia în care cred eu, nici profesorul, nici elevul nu au absolut nimic de câștigat dintr-o relație defectă.
Am un respect scăzut pentru cei care își "bat joc" de ceva. Dacă nu te interesează subiectul / situația, măcar tratează totul cu respect. Astfel nu îi deranjezi pe alții.
Îmi este teamă de eșec. Detest gândul că nu pot realiza ceva sau că am dat greș. Pur și simplu așa sunt eu.
Teama de singurătate este și ea un subiect de neliniște pentru mine. Nu pot vizualiza universul meu fără familie, prieteni, etc.
Vorbind de tristețe, detest sentimentul că am supărat pe cineva, întrucât nu pot și nici nu vreau să cred că aș fi putut face așa ceva.
Displac și momentele când nu pot face nimic să ajut; când mă simt legat de mâini și de picioare.
Pe ultimul loc, dar nu cel din urmă: urăsc să am temeri. Chiar dacă sunt conștient că ele sunt omenești, mă simt slab și fragil când îmi cunosc temerile și punctele slabe.


Dragă Cezar la 11 ani, știu că îți este frică de eșec. Îți adresez această scrisoare să îți zic că nu merită să te stresezi din cauza asta. Îți scriu asta când am 13 ani. Știu că doi ani pare o perioadă extrem de mică pentru a dobândi "imunitate" față de o frică, însă în timpul ăsta consider că am progresat destul de mult.

Iată cum am evoluat eu față de dilema eșecului:

Pentru mulți, eșecul înseamnă sfârșitul drumului... Adică finalul carierei, profesiei, motivației și așa mai departe. Pentru mine, el înseamnă sfârșitul unui drum. Dar și începerea altuia. Nereușita nu trebuie luată ca faptul că tu nu ești de ajuns, că tu nu poți mai mult, că nu vei reuși, ci ca un imbold care să te facă să vrei mai mult de la tine și să te împingă să progresezi. La fel cum, din punctul meu de vedere, trebuie să învățăm istoria pentru a ști ce greșeli să nu facem. Cum învățăm ceva din greșelile strămoșilor noștri, așa trebuie să învățăm și din momentele noastre de neizbândă.

Cum sunt versiunea ta din viitor știu cât de mult te frământă problema asta, așa că te rog să iei în calcul sfaturile de mai sus.


- Salut.
- Oh nu, tu din nou.
- Mă bucur să te cunosc.
- Mă tem că nu pot spune același lucru despre această revedere... Dar ce cauți aici?
- Nu am prea mult timp la dispoziție, dar mă bucur să povestim puțin. Știi ceva despre mine? Sau e cazul să mă prezint?
- Nu cred că mă mai ții minte, sunt eu, Cezar. M-am descotorosit de tine la un test negativ acum 2 săptămâni... Până atunci ai stat pe capul meu 14 zile.
- E nasol să fii în pielea mea. Am senzația că nimeni nu mă suportă. Știi ce zic?
- Nu știu cum să ți-o spun dar senzația ta este complet adevărată. Ai închis întreaga lume în lockdown-ul din primăvară. Milioane de familii au stat separate, milioane de oameni nu și-au văzut rudele. Putem zice că tu pur și simplu ai oprit Pământul din a se mișca.
- Nu mi-am pus în minte de la bun început să devin inamicul nr. 1. al lumii. Al prezentului. Cumva și al viitorului. Dar simt că asta am devenit. Tu ce crezi?
- Pe o parte, te înțeleg... Sunt pasionat de biologie și știu că modul tău de a supraviețui și de a-ți perpetua în timp specia este prin transmiterea de la organism la organism, însă chiar dacă știu toate astea, tot simt o neliniște / furie când se vorbește de tine.
- Auzi? Pe tine te-am supărat rău?
- Hehe, puțin spus. Abia când mă obișnuisem și eu cu școala Fizică, când ne distram la școală, când aproape se simțea "normalitatea", TU "ai lovit" din nou.
- Mai știi cum ai reacționat când am apărut în viața ta?
- Dap, când se auzeau zvonuri despre tine făcând ravagii în China, începea al doilea semestru din clasa a 5-a. Când apăruseră cazuri în România, eram preocupat să învăț la geografie și istorie. Aveam test, așa că nu m-a prea preocupat. Am știut însă că e treabă serioasă când, la doar 18 cazuri în toată România, s-au închis școlile.
- Nu cred că te gândeai, însă, că o să petrecem atâta timp împreună. Ha! 1-0 pentru mine. Nu că am ține vreun scor... Dar totuși... Pare că nu o să ne despărțim cu una, cu două. DAR dacă totuși aș dispărea mâine, de tot, pentru 5 zile (nu mai mult!) ce ai vrea să faci? Ce ai face?
- Sincer, nu am să îți spun că voi face ce nu am făcut în carantină: că voi vizita locuri, că mă voi vedea cu prietenii și alte lucruri asemănătoare. Pentru că în adâncul meu știu că, în scenariul în care tu nu vei mai fi pentru 5 zile, aș fi confuz, nu aș putea folosi timpul acesta cât mai eficient. Fiindcă m-am dezobișnuit de rutina pe care o aveam înainte. Un lucru cert aș face: nu aș lăsa garda jos, oricât de tentant ar fi.
- Și totuși... Uneori sper că am făcut și ceva bun pentru tine. Am făcut?
- Unii ar putea spune că datorită ție au avut liber de la școală, că au putut sta în casă uitându-se pe Netflix toată ziua, dar pentru mine, tu, Covide, tu mi-ai deschis ochii. Mi-ai deschis ochii la faptul că oricât de dezvoltată și avansată ar fi rasă umană, tot trebuie să avem grijă și la alți factori: ca bolile sau încălzirea globală. Pentru mine, lecția dată de tine este mai presus de orice lecție de viață de până acum.
- Mă gândeam, dacă ar fi să mă descrii în trei cuvinte, care ar fi alea?
- Eu te-aș descrie în 3 cuvinte astfel: lecție morală importantă.


Pe mine mă irită în general superficialitatea. Orice acțiune făcută de oameni fără interes pe mine mă neliniștește și mă revoltă.

Mai ales acum, pe pandemie, sunt revoltat îndeosebi când oamenii tratează covidul și restricțiile superficial. Cum am în familie câțiva medici, știu cât de periculoasă este boala și mă neliniștește teribil faptul că unii oameni nu respectă restricțiile necesare pentru a ne proteja.

De pildă, acum câteva zile, am mers la magazin cu tatăl meu. După ce am luat tot ce ne trebuia, ne așezăm la casă. Casierița îi atrage atenția unei femei că nu purta mască, iar aceasta îi zice că nici nu are de gând. Un domn intervine și o îndeamnă pe femeie să respecte măsurile de protecție și îi dă ca exemplu sutele de oameni care sunt internați la ATI. Atunci doamna ridică tonul și îi dă un răspuns șocant: nu îmi pasă că pasez boala altora atâta timp cât eu sunt în regulă. În acel moment noi, împreună cu ceilalți oameni de la rând, ne mutăm la altă casă.

Pentru a scăpa de acest virus este nevoie de un efort colectiv în care nimic să nu fie tratat superficial și să fim cu toții mai aproape de ceilalți emoțional, chiar dacă distanțați fizic


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 7:00.
Mă dau jos din pat și realizez că tocmai se aprobă vaccinul pentru copiii sub 16 ani.
DA! Asta e super-puterea mea.
Pornesc spre centrul de vaccinare cu gândul de a ajuta demersurile împotriva pandemiei, de a mă proteja pe mine și pe cei dragi, de a mă vaccina. Intru în sală, îmi predau actele alături de tatăl meu și ne așezăm la rând. Ni se administrează serul și suntem îndemnați să stăm în sala de așteptare ca să fim observați, în cazul unor efecte adverse puțin probabile. 15 minute mai târziu, suntem lăsați să plecăm, noi simțindu-ne bine. Ieșim pe ușa centrului.
Apoi deodată, adierea vântului călduț și mireasma florilor ne îmbie simțurile. Simt că suntem mult mai aproape de revenirea la viața obișnuită. O viață pe care nu știam să o apreciez înainte, dar acum, mulți tânjim după ea. De acum încolo, când interacționez cu cineva, chiar pot spune că: Super-puterea mea intră în acțiune!
Mă uit în jur și îmi dau seama că mi-am făcut partea mea din datorie față de societate, acum trebuie să îi îndemn și pe alții să se imunizeze.
Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru "normalitate": să ne putem îmbrățișa prietenii, să mergem la mall, la mare, la munte, chiar la școală.
Ajung înapoi acasă. Nu sunt obosit. Mă simt mai puternic ca niciodată, ba chiar mai presus de orice, am o stare de spirit extraordinară.