Intro
În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.
Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.
Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Rareș Trifan (13 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și o minciună
Sunt Trifan Rareș și am aproape 13 ani. Nu sunt foarte înalt, dar nu îmi pasă foarte mult. Mă jucam cu Lego, dar nu o prea mai fac astăzi. Am un calculator bun și știu foarte bine să scriu în Python (limba de cod). Sunt bun la școală și am note bune, abia aștept să vă cunosc pe voi.
Sinopsis scurtmetraj
Măriuca este o fetiță de 4-5 anișori, energică și veselă. Într-o seară, Măriucăi îi cade primul dințișor și se duce la mama ei plângând. O întreabă de ce i-a căzut dintele și îi spune că este urâtă fără dintele ei. Mama zâmbește, o ia în brațe și îi povestește că la noapte va veni Zâna Măseluță, va lua dințișorul căzut și va avea grijă să-i crească un dinte nou, mult mai rezistent.
Seara, fetița își pune dintele într-un șervețel, îl pune sub pernă și se duce la culcare, încă puțin supărată că și-a pierdut dintele. Totuși, Măriuca era nerăbdătoare să vină Zâna Măseluță și să-i aducă dintele nou. Ca Zâna să nu se încurce, Măriuca lasă deschisă ușa de la dormitor. Pe timpul nopții, fetița nu poate dormi și verifică din minut în minut, sperând că o să găsească un dințișor nou în locul celui căzut. La un moment dat, fetița adoarme și se trezește dis-de-dimineață, nerăbdătoare să vadă noul dinte.
Măriuca e surprinsă când vede că nu i-a crescut un alt dinte, dar găsește sub pernuță o păpușă frumoasă care semăna foarte mult cu închipuirea ei despre Zâna Măseluță. Merge la mămica ei și îi arată ce a primit de la Zâna Măseluță și o întreabă de ce nu i-a adus și un dinte nou. Mama îi explică fetiței că dintele nu crește imediat și de aceea Zâna i-a adus un dar. Măriuca e puțin surprinsă când, în următoarele zile, vede că a început să-i crească un dințișor nou.
Mă revolt
Sunt în parc cu niște prieteni și mă uit puțin în jur. În locul mic de joacă am văzut o mamă care țipa la copilul ei, care avea în jur 5 ani, deoarece acesta își stricase o jucărie. Eram supărat deoarece mama copilului se răstea la el, chiar dacă așa sunt copii mici, ei strică lucruri și învață din greșeli.
După aceea, mama lui l-a luat de la locul de joacă și au plecat din parc. Puțin mai târziu aud copilul mic cum țipa lângă parc. El ar fi vrut să rămână acolo și să se joace cu prietenii lui. Am vrut să mă duc la mama acestuia, dar imediat m-am gândit cum îmi spunea tata foarte des: "Nu interveni în situațiile în care nu ești implicat".
Rămân așadar cu prietenii mei și încerc să nu mai fiu supărat. Acest lucru a fost înfiorător de greu din cauza atitudinii mamei față de copilul ei.
Față în față. Eu și Coronavirus
Salut! Nu mă bucur absolut deloc să te văd.
Haha, ce glumă amuzantă, Coronavirus. Nu trebuie să te prezinți și da, știu destule despre tine. A trebuit să trăiesc în situația creată de tine, Coronavirus, de când ai apărut.
Tu crezi că pentru tine este neplăcut? Pune-te în situația noastră pentru un timp și o să vezi că este mult mai rău. Cum să nu te urască oamenii, dacă provoci atât de multă suferință?
Nu ai vrut asta? Păi și ce ți-ai pus în minte? Să devii un clovn, cred. Tot ai devenit printre cei mai mari inamici ai lumii, chiar dacă nu ai vrut. O să fii inamicul cel dintâi până toată lumea se imunizează împotriva ta.
Cum să nu mă superi? N-am putut să fiu în o mie de locuri, să mă întâlnesc cu prietenii și să fac multe alte lucruri importante pentru mine. Un an și jumătate nu am putut să fac lucrurile acestea. Abia aștept să scăpăm de tine.
Nu-mi amintesc foarte clar despre cum am reacționat când ai intrat în viața noastră, dar credeam că vei fi doar o răceală normală și mă comportam de parcă nimic nu se va schimba în viața de zi cu zi. Atunci, nu știam că vei deveni un monstru de care ne va fi frică în fiecare zi.
Din momentele de când am auzit cuvintele "Pandemie" știam că nu vei pleca foarte repede. Dar... nu e 1-0 pentru tine, este 10-1 pentru mine. Știi de ce? Pentru că am reușit să ținem scutul împotriva ta și deja începem să ne întoarcem la normalitate. [...] Dacă ai dispărea pentru cinci zile și eu aș ști că momentele acestea de pace sunt scurte, aș vrea să mă întâlnesc cu prietenii, să merg afară și să iau o gură de aer. Să nu mai avem școală online, să ne putem întâlni față în față cu colegii și profesorii noștri. Dar știi și tu și știu și eu că la un moment dat vei dispărea permanent și vei deveni doar o amintire urâtă în mintea noastră.
Nu. Nu ai făcut nimic bun pentru mine. Ai creat un fel de nor de paranoia, m-ai făcut să cred că voi ajunge în spital și voi muri. [...] Dar dacă mă gândesc puțin, un lucru bun pe care ai putea sa-l faci pentru mine și familia mea ar fi să dispari de tot din viețile noastre.
Trei cuvinte cu care aș putea să te descriu ar fi monstruos, inutil și enervant.
M-am săturat de tine, gata.
Super-puterea
E dimineață. Deschid ochii și mă uit la ceas. Era ora 10. Mă dau jos din pat și realizez că la ora aceasta trebuia să fiu la gară, pentru că plec în excursie. Mă spăl și mă îmbrac în fugă, iau bagajele frumos împachetate din sufragerie și pornesc grăbit spre metrou, cu gândul că poate trenul are întârziere și că voi putea ajunge la timp.
Apoi, deodată, îmi dau seama că sunt în pat, îmbrăcat în pijamale iar bagajele mele sunt tot în sufragerie. Mă uit din nou la ceas și văd că este ora șapte. Fără să-mi dau seama, tocmai îmi folosisem puterea și dădusem timpul înapoi, dar mi-e foame și sunt obosit.
Superputerea mea intră în acțiune fără să o pot controla, urmând gândurile mele.
Mă uit în jur și îmi dau seama că din nou îmi foloseam superputerea și că acum sunt la gară, îmbrăcat și cu bagajele mele, lângă prietenii mei, pregătindu-mă să plec în excursie.
Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru că nu știu ce se petrece în timpul care trece când o folosesc.
În excursie a fost amuzant și distractiv, dar mă gândesc la părinții mei. Ajung înapoi acasă. Nu sunt obosit. Oare mi-am folosit din nou super-puterea fără să știu? Mă simt minunat împreună cu familia, dar țin secret ce s-a întâmplat.