Scrisoare pentru mine / Față în față. Eu și Coronavirus / Super-puterea

În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.

Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.

Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Mă numesc Bratosin Anamaria, am 13 ani. Talentul meu este cel de a scrie poezii. Practic acest lucru de când aveam 9 ani. Sunt genul de persoană care se înfurie foarte repede. Dar chiar și cu programul încărcat, tot îmi fac timp pentru a scrie. Este pasiunea mea. Cititorule, vreau să o ai și tu!


Dragă Ana de la 6 ani,

Știu că îți este frică să greșești la vreo repetiție de la actorie. Tristețea pe care o vezi pe fețele cameramanilor și a celorlalți actori, repetând aceeași scenă din cauza ta, te face să te simți prost. Vreau să îți spun că în viitor te vei supăra deoarece școala te va face să renunți la a face ce îți place. Ai și trac de scenă. Devii geloasă pe prietenele tale cele mai bune.

Dar la vârsta de 11 ani participi, fără nicio speranță, la niște cursuri de genul acesta. Și devii prietenă cu scena. Rămâi fără frici, capeți mult mai mult curaj, ambiție și talent în această pasiune. Din păcate, vei mai lua o pauză, de data asta din cauza pandemiei, aceasta fiind aici și în prezent. Îmi doresc mult să continui cu actoria, dar nu știu când voi putea relua asta. Rămâne de văzut!

Până atunci, bucură-te de vârsta de 6 și 7 ani, pentru că aceștia sunt cei mai frumoși ani din viața ta. Și nu te întrista, pe lângă actorie ai descoperit un alt talent de al tău, la care te pricepi la fel sau poate chiar mai bine. Acesta începe de când ai 9 ani, până cel puțin în prezent și se numește: poezie. Bineînțeles că apare și o pasiune pentru o anumită materie: româna.

Ai răbdare și nu uita că ,,după ploaie, apare soarele și după ghinion vine norocul''.


- Salut.
- Eu nu vreau să te salut.
- Mă bucur să te cunosc.
- Eu nu mă bucur absolut deloc.
- Nu am prea mult timp la dispoziție, dar mă bucur să povestim puțin. Știi ceva despre mine? Sau e cazul să mă prezint?
- Normal că nu ai timp, te duci să mai infectezi niște oameni. Și normal că te cunosc de foarte mult timp. Tu ești cel care mi-a stricat copilăria și m-a obligat să port o mască prin care nu îmi mai pot arăta zâmbetul și prin care simt că nu pot respira. Nu mai e cazul să te prezinți, deja știu prea multe.
- E nasol să fii în pielea mea. Am senzația că nimeni nu mă suportă. Știi ce zic?
- Știu. E logic să te simți așa. Ești un personaj negativ. Foarte, foarte negativ. Și de data asta nu ai o senzație proastă. O senzație proastă ar fi trebuit să ai când vedeai că mai moare câte un om.
- Nu mi-am pus în minte de la bun început să devin inamicul nr. 1 al lumii. Al prezentului. Cumva și al viitorului. Dar simt că asta am devenit. Tu ce crezi?
- Da, asta cred și eu, și nu e bine ca eu să cred asta. Sunt o persoană foarte pozitivă.
- Auzi? Pe tine te-am supărat rău?
- Aud din 2008. Și nu m-ai supărat decât așa puțin.... glumesc. Îți bați joc de mine? Ce întrebare! Normal că da. M-ai supărat foarte rău. Foarte, foarte rău. Dacă aș fi putut să te omor cum o faci tu, aș fi făcut-o demult.
- Mai știi cum ai reacționat când am apărut în viața ta?
- M-am bucurat, trebuie să recunosc. Dar regret că am făcut asta. Mă înveselisem pentru că îmi doream mult o vacanță de două săptămâni de la școală.
- Nu cred că te gândeai, însă, că o să petrecem atâta timp împreună. Ha! 1-0 pentru mine. Nu că am ține vreun scor... Dar totuși... Pare că nu o să ne despărțim cu una, cu două. DAR dacă totuși aș dispărea mâine, de tot, pentru 5 zile (nu mai mult!) ce ai vrea să faci? Ce ai face?
- M-aș lua în brațe cu toți prietenii, mi-aș vizita toate neamurile, am mânca unul după altul, am sta fără mască, am face o grămadă de petreceri și mult, mult mai multe. M-aș bucura din plin, aș profita din plin de parcă ar fi ultimele zile din viața mea.
- Și totuși... Uneori sper că am făcut și ceva bun pentru tine. Am făcut?
- Da. M-ai schimbat. M-am ascuns în mine și în telefon. Nemaipetrecând timp cu prietenii, am aflat care sunt persoanele importante în viața mea. În acest timp, am aflat și ce înseamnă o prietenie adevărată. Nu m-am mai văzut cu bff-ul meu (cu care mă cunoșteam de 10 ani), așa că normal că și-a făcut pe altcineva bff (Best Friends Forever - nota noastră). A fost crud. Am avut de-a face cu mulți oameni care s-au schimbat, mai ales copii de vârsta mea. Am devenit mult mai bună cu lumea, râd mai mult și mai des, mă bucur de lucruri mici și apreciez tot ce am. Îmi e foarte dor de verii mei, pe care nu i-am mai văzut de trei ani. Și de alți prieteni. Mi-e dor de vremea dinaintea pandemiei.
- Mă gândeam, dacă ar fi să mă descrii în trei cuvinte, care ar fi alea?
- Dezastru, tristețe și dor.


E dimineață. Cel puțin așa cred. Degeaba. Deschid ochii, mă uit la ceas și văd că e ora 11:30. Mă îngrijorez.

Mă dau jos din pat și realizez că în curând încep orele. Mă îmbrac repede, fac ghiozdanul, mă încalț, mă pregătesc și mă așez în fața ușii. Este și 49. Nu mai am timp să ajung la școală. Pot să intru online sau să întârzii. Așa că îmi aduc aminte că de fapt pot ajunge imediat.

Este și 50 iar eu stau cu caietul în fața mea, deschis la temă.

DA! Asta e super-puterea mea: pornesc spre diferite locuri cu gândul de a ajunge extrem de repede, iar asta se și întâmplă. Deodată reușesc și pare de parcă aș fi fost acolo de o veșnicie.

Super-puterea mea intră în acțiune. Chiar acum.

Mă uit în jur și îmi dau seama că nu întârziasem cum credeam. Colegii se uită ciudat la mine, întrebându-se de unde am apărut. Ce contează este că nimeni nu zice nimic legat de asta.

Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru situații de urgență, care implică sănătatea mea și a celor din jur, cea mai importantă fiind cea a familiei, pentru că prieteni îmi mai pot face și nu au aceeași importanță.

Ajung înapoi acasă. Nu sunt obosită, mă simt foarte energică, plină de viață și curioasă în a descoperi mult mai multe. Realizez că pot să ajung în diferite țări într-o secundă. Din păcate nu funcționează teleportarea și în timp, în trecut sau viitor.