2021, între plante

La începutul anului 2021 eram ferm convinsă că m-a prins și pe mine trendul despărțirii de oraș, și nu mai reușeam să găsesc prea multă satisfacție în viața urbană. Am ajuns pe nesimțite să privesc întreg orașul în care stau ca pe un dormitor, și așteptam weekendul doar ca să ieșim cît mai repede din el, prin păduri și pe coclauri, să ne bucurăm de mișcare, o brumă de aer mai curat și fața liberă la soare, fără mască. Gata cu orașul, l-am consumat destul cu tot cu vibrația lui de evenimente și nu mai are mare lucru să-mi ofere. Despărțirea a durat pînă în aprilie, după prima doză de vaccin: a urmat imediat un rerouting total, parcă mi s-a ridicat o barieră din fața ochilor. Am revenit pe străzi cu o poftă bezmetică, pe care nici nu știam de unde s-o apuc, ca un turist lipsit de experiență ori de înțelegerea faptului că lumea în care mă mișcam devenise o cutiuță din ce în ce mai mică, umplută cu prea puțin.

Am început cu lucruri mici, lipsite de riscuri, dar cît se poate de intense: plimbări, cafele, parcuri și terase, chiar și întîlniri cu alți oameni, apoi am revenit timid la ce-mi aminteam că ar fi o parte esențială a vieții mele în Cluj: cîteva zile pline de TIFF, absolut minunate, din care am păstrat în memorie Întregalde, cel mai bun film văzut de mine în 2021. Mi-ar fi greu acum să înșir restul titlurilor văzute, cu atît mai puțin să notez impresii ori verdicte pe marginea lor, deși e clar că le-am văzut, din moment ce-mi amintesc cu mare plăcere cum rămîneam apoi seara prin oraș să le disecăm la vreo bere. Tot în mini-vacanța de TIFF, mi s-a întîmplat și să renunț la filme din program în favoarea unei noi plimbări prin Grădina Botanică. Cred că s-au adunat vreo zece, de-a lungul anului, un record aproape greu de justificat.

Următoarele două evenimente atacate au fost Cluj Pride și un concert Asaf Avidan, la EC Special - din amîndouă am rămas cu sentimente amestecate, un mix difuz de bucurii și mirări, e voie/e normal / e periculos sau perfect banal și cît se poate de bine să fiu și eu pe-aici, (prea) aproape de lume? Privind în urmă, tot acest mănunchi sărăcăcios de bife culturale seamănă mai degrabă cu un exercițiu de recuperare decît cu o plonjare sinceră și plină de disponibilitate în vechea viață culturală a orașului.

Aș putea spune că mai am mult de lucru la a umple spațiul în care mă mișcam înainte, deși poate mai indicat ar fi să învăț să-l privesc și cu alți ochi, inclusiv cei cu care m-am uitat de-a lungul anului trecut la... plante. De-abia cînd m-am pus, la final de an, să fac ordine prin pozele din telefon mi-am dat seama că ăsta a fost cel mai frumos lucru care mi-a atras cu adevărat atenția: vreo cîteva poze cu pisica, în rest, doar plante, ochite pe unde s-a nimerit, în scări de bloc ornate cu mușcate bătrîne și prăfuite, prin grădini aiurea sau pe marginea drumului. N-am devenit neapărat vreo colecționară de Monstera și Philodendron - deocamdată îmi aduc destulă mulțumire ghivecele noastre cu mușcate, oregano, ficuși, ardei, și abia aștept să plantez mulțimea de semințe noi colectate pe parcursul anului trecut. M-am mirat de mine cînd mi-am cumpărat prima carte de botanică și m-am abonat la cîteva canale de YouTube pe tema asta: mă bucur mai mult cînd apare cîte un video nou despre cum se crește ghimbirul decît de noutățile trendy de pe Netflix ori HBO. Probabil cel mai minunat lucru ar fi să-mi găsesc o casă cu o grădină generoasă, de preferat cît mai aproape de centru - mă gîndesc că Grădina Botanică din Cluj ar fi un loc numai bun pentru nevoile mele de locuire.


Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)