Am adunat. Răsăriturile și apusurile de la munte - muntele care m-a găzduit în ultimii trei ani fără să-mi pună întrebări sau să-mi ceară chirie. Plimbările cu cei doi căței - care m-au învățat să descopăr orașul și să mă joc ca și cum nimic nu ar fi mai de folos pe lume decât jocul. Tot de la ei am învățat răbdarea, și un pic mai mult despre empatie și încredere. Oamenii care mi-au dăruit timp, oamenii cu care am dansat și am descoperit castele, oamenii cu care am mers la film, oamenii care mi-au făcut bine atunci când eu nu aveam nimic de oferit în schimb. Toți copacii pe care i-am îmbrățișat cu drag și dor.
Am scăzut. Toate nopțile nedormite - 2021 e oficial anul cu cele mai multe nopți nedormite. Toate lacrimile care au venit să spele dureri și dezamăgiri. Zilele în care am crezut că nu mai pot. Oamenii pe care i-am pierdut. Oamenii care m-au pierdut. Ziua în care viața mea s-a schimbat în mai puțin de zece minute, pe neanunțate. Toate hainele nepurtate. Toată rușinea și frustrarea. Gândul că nu sunt de ajuns.
Am înmulțit. Plimbările în care nu am ținut pe cineva de mână, pentru că mă țineam pe mine. Toate greșelile pe care le-am invitat în viața mea. Rănile cărora le-am croșetat pansamente. Nevoia de acceptare. Liniștea și fotografiile. Toate îmbrățișările pe care nu le-am primit. Zâmbetele spontane. Orele petrecute în autobuze. Muzica nouă și visele vechi.
Am împărțit. La doi nefericirea, nepotrivirea, nevorbirea, disperarea și patul în care nu se mai întâmpla iubirea. La patru anotimpurile, orele fără cadran de ceas, dorurile pe care nu le-am pus niciodată în cuvinte. La șase porțiile de ciocolată fără zahăr pe care, cu indulgență, mi le ofeream ca recompense în zilele când am ales să spun "nu", deși obiceiul m-ar fi făcut să spun "da". La doișpe fiecare lună a anului, ca și cum ar fi fost un an în sine. Așa, timpul împărțit în bucăți mici, devenise mai ușor de gestionat.
Am tras linie. 2021 nu a fost anul realizărilor personale, nici al vacanțelor exotice sau al transformării mele într-un om mai bun. 2021 a fost însă anul în care am crescut în durere dar și în eliberare, a fost anul bucuriilor mici ascunse în locuri mai puțin obișnuite și al clătitelor fără gluten, pe care le-am făcut de fiecare dată după o rețetă inventată. 2021 a fost anul în care clătitele fără gluten, moi și pufoase dar deloc elastice, mi-au arătat că forma și textura nu strică gustul și că pot savura cu poftă, lucrurile făcute de fiecare dată după o rețetă inventată.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)