Vinul și poezia au fost clar granițele între care am trăit în 2021.
În ianuarie am văzut prima oară Timișoara, pe un ger năpraznic, bând cafele în piața centrală și încălzindu-mă în librării. Găsind multă liniște în faptul că nu trebuie să vorbesc cu nimeni și că încă mă simt bine doar cu mine. Tot în ianuarie am descoperit-o pe Fran Lebowitz și am avut câteva zile în care am citit cam tot ce mi-a căzut în mână legat de ea, încercând să găsesc în scrierile ei limpezimea cu care trebuie să privești situațiile și întâmplările și oamenii pe care îi întâlnești. În rest am făcut multe capturi de ecran pentru tot felul de creme pentru față, gât și ochi cu care aș putea să țin timpul în loc. Nu țin minte să-mi fi cumpărat vreuna.
În februarie mi-am cumpărat o pereche exorbitant de scumpă de adidași pentru că pe lista de rezoluții din ianuarie trecusem într-un moment euforic că voi începe să alerg. I-am purtat doar de câteva ori și doar pentru că se asortau cu un tricou primit cadou. Am cumpărat enorm de multe cărți pe care le-am rânduit frumos pe noptieră și care mi-au fost de folos în lungile nopți de insomnie. Am citit cu precădere autori români, Radu Aldulescu, Maria Orban, Alex Trușcă. Am cumpărat cartea Svetlanei Cârstean, Sînt alta, pe care am citit-o de zeci de ori de atunci încoace și pe care am purtat-o în geantă în toate mini excursiile la Sinaia pe care le-am făcut.
Am râs mult cu prietena mea într-o noapte geroasă, în care nu am găsit nici un loc prietenos unde să mâncăm și am sfârșit mâncând sardine și măsline și brânză brie pe tava de inox din camera unde eram cazate. Dar nu a contat, pentru că adusese de acasă cele mai frumoase pahare de vin din care am băut mult vin roșu. La mijlocul lunii am cântat La mulți ani! pentru fiica mea cea mare și am plâns când mi-am dat seama că peste un an va pleca de acasă. Alte poze salvate în telefon cu zeci de creme de față, gât și decolteu. Nu mi-am cumpărat nimic.
Am fost la mare și m-am plimbat ore întregi într-o stațiune pustie și dărâmată, cu o mare pe care nu am recunoscut-o ca fiind a mea. Am făcut două torturi cu ciocolată și zmeură care au căzut într-o parte când le-am scos din frigider. Ștrudel cu mere care a explodat în cuptor. S-au mâncat. Mi-am schimbat poza de profil și am pus un text care spune așa: "The truth is, I don't want to know. Some things are best left unsaid". Am făcut o poză în secret, o mână cu degete lungi, o mână care îmi ține în căuș stropul de nebunie care mi-a rămas nespus, acum la aproape târziu în viața mea.
În martie am călătorit mult în țară, pe șantiere, în noroi, am condus ascultând The Glorious Sons cu Pink Motel pe repeat. Una din melodiile vieții mele.
Mi-am făcut multe selfie-uri, doar așa, să le măresc și să mă minunez de ridurile apărute peste noapte. Asta pentru că niciodată nu am cumpărat cremele alea. Am revăzut într-o noapte ploioasă, în bucătăria mea de la etajul 7, mâncând ciocolată neagră și bând o sticlă de vin, In the Mood for Love - Wong Kar-wai - un film pe care trebuie să-l vezi neapărat într-o liniște deplină și neapărat singur.
Martie, cu ploile lui, mă îndeamnă să-mi fac un tatuaj, altfel nu-mi explic zecile de poze salvate cu tatuaje minuscule, ba pe degete, ba la încheietura mâinii, e clar că vreau să-mi scrijelesc pe piele ceva ce nu trebuie să uit. Am două cuvinte, nu le scriu aici, poate în alt martie o să vină și vremea lor. Am cumpărat două cărți de poezie, Nichita Stănescu și Cristian Popescu.
Aprilie vine cu încercarea numărul 1.000 de a ține o cură de slăbire. Multe salate și, desigur, mult vin. Mi-e greu să renunț la orele în care mă cuibăresc cu o carte în mână și cu nelipsitul pahar de vin roșu de pe noptieră. Da, beau mult vin roșu, mă ține în viață, e ca sângele și mă ajută să dorm. Mi-am adus aminte de un chestionar Proust al lui Fran Lebowitz, în care la întrebarea "What do you consider the most overrated virtue?" ea răspunde "Abstinence".
Am băut mult vin în aprilie, Primitivo, un vin roșu decent, ieftin, cumpărat compulsiv de la Mega. Cred că am băut doar vin și am mers fără țintă luna asta, aplicația din telefon mi-a înregistrat o medie de 9.000 de pași pe zi. Mi-ar plăcea să am înregistrate undeva și gândurile pe care le-am avut în timpul acestor plimbări. În jurnal nu am scris nimic, am copiat doar poezii dintr-o carte sau alta, doar pentru că scrisul de mână are puterea de a-mi așeza inima la locul ei.
În mai am făcut cozonaci. În mai a fost și ziua mea, în mai am citit foarte mult, cel mai mult mi-a plăcut Ultima vară în oraș de Gianfranco Calligarich. Tot în mai am dat vinul pe gin tonic. Am fost aproape zilnic la Grădina Verona.
În mai am aflat într-o singură noapte toate secretele fiicei mele. Mi s-a destăinuit în noaptea de Înviere, pe o băncuță din parcul din spatele blocului, mult după ce slujba se terminase. Am simțit atunci că timpul e suspendat și că am în fața mea un om care după multă vreme îmi pune în brațe tot sufletul ei, că mă lasă să mă uit în inima și mintea ei, fără teamă că aș putea să o judec în felul stupid în care judecăm oamenii. Pentru seara asta de mai nu există nici o poză în telefon.
În iunie m-am dus foarte mult la sală, eu care detest să fac mișcare de orice fel. Mi-am luat inclusiv echipament și mi-am notat zilnic cum mă simt și ce emoții am. Mizerabil. Extenuată. Fără rost. Pilatesul e îngrozitor. La yoga îmi vine să râd. Pe bicicletă mi-am învinețit gleznele. De ce vin toate slabele la sală? Mi se ridică tricoul și mi se vede burta. Mai bine continuam cu înotul. Dacă iau corona? Cum o să îmi mai intre vinul diseară după tot efortul ăsta? Ah, și am cumpărat și brânză. Dacă fac infarct? Da, dar o să-mi vină bine rochia cu buline.
Sfârșit de școală. Banchet. Mereu plâng în curtea școlii ca la un serial de pe Netflix.
Iulie a fost cu seri de concerte în grădinile înmiresmate ale Bucureștiului iubit și hulit în egală măsură, pahare cu vin rece și muzică în curtea de la Green Hours, chimonoul și grația Corinei Sîrghi, șoaptele nopții și râsetele prietenilor, plimbări în pas de dans de-a lungul bulevardelor pline, concertul lui Chirilă de la Arene și întâlniri neașteptate cu oameni pe care nu i-am văzut de ani de zile și cu care am băut în Expirat ca în tinerețe. A mai fost și cu nopți de veghe în dormitorul copilei dintâi, care și-a îndreptat nasul strâmb și care a suportat plină de curaj o operație de reconstrucție a septului care i-a redat încrederea în sine. Tot în iulie am vrut să mă măsor cu muntele și m-am întors din drum după două ore de urcuș, spășită și tristă că nu îmi pot depăși limitele.
Augustul a venit cu mult verde. Nu a existat absolut nici o vacanță din viața mea în care să nu mă fi dus la mare. Niciodată. Anul ăsta am făcut asta și am suferit ca un câine. Da, e frumos la munte, locul pe care l-am descoperit pe Valea Drăganului este un paradis, dar nimic, nimic nu mă face mai întreagă ca marea. Poate e un moft, poate doar mi se pare, mi-am spus, dar nu, am bolit în verdele ăla perfect toată săptămâna. Am văzut Sighișoara pentru prima oară în viața mea și am mâncat cea mai bună mâncare indiană. Da, fix în inima Sighișoarei.
Toamna și iarna nu sunt lunile mele. Mi-e frig și nu vreau decât să stau sub plapumă cu un pahar de vin lângă mine și cu o carte bună. Vreau să dorm și să mă trezesc în plină vară, lângă o mare albastră. Mi-e din ce în ce mai frică de bătrânețe și de uitare. De ziua în care nu o să-mi mai pese. În casă e frig mereu și poate nici vinul nu mai e suficient. Dar mereu găsesc puterea să o iau de la început, chiar dacă pentru asta trebuie să aștept primăvara.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)