2021. Viața e în altă parte

Trebuie că m-am gândit la două-mii-douăzeci-și-unu ca la un an-fantomă. An-bonus, an-buclă, an-tranzit, ca la una dintre gările mici și părăginite de provincie, halta Scroviștea, de pildă, un loc în care te pregătești pentru lucruri formidabile, în care visezi la viața adevărată, mereu în altă parte.

Totuși, gândindu-mă la text, mi-am dat seama că are și el, anul trecut, întâmplările, sincronicitățile, micile implozii sau galanteriile lui, care, pe o bandă de frecvențe interioară, mi-au trezit de la înseninări la bucurii zgomotoase.

În 2021, m-am bucurat de o prietenie nouă. Nu bucurat e cuvântul, poate, pe care-l caut. Am trăit multe zile din prietenia asta nouă, una așa cum nu credeam că mai poate încăpea între parantezele vârstei mele. O prietenie pe cât de adâncă, pe atât de exuberantă, care mi-a dat curaj cât pentru încă trei vieți. Prietenia asta mă ajută să mă uit la anul care a trecut ca la o sumă fericită a zilelor, pentru că în fiecare dintre ele a crescut câte puțin.

Apoi, mi-am dat voie să am obsesii muzicale. Nu m-am certat nicio clipă când history-ul meu de pe diverse canale arăta aceleași și aceleași piese, pe care le-am clasicizat, le-am bătătorit, le-am învățat pe dinafară și apoi am trecut dincolo, le-am ascultat ca și când ar fi fost prima dată când le auzeam. Nick Cave singur, cu pianul și cu eleganța lui istovită la Alexandra Palace a fost Dante al meu pandemic. Leonard Cohen live la Londra, partenerul meu de cafea, împietrit, de acum, într-o melancolie de catifea. Ane Brun, Leave me breathless, reinterpretări radicale ale unor piese pop și foarte pop, chitare acustice ici și colo, o vioară însingurată și vocea ei de zeiță de cristal. Le-am ascultat în fiecare după-amiază a anului care a trecut peste noi, ca pe niște ancore, le-am lăsat să se așeze în încăpere, ca un somn adânc.

Pentru că fără cărți n-am putut, dar nici înăuntrul lor nu (prea) am putut trăi în 2021, am citit cu patimă cărți pentru copii. Se cheamă așa doar ca să aibă un nume, sau ca să poată sta pe un raft separat, deghizate, în librărie, altminteri, totul fusese scris parcă chiar pentru mine. E totul acolo, și pierderea, și moartea, și dragostea, doar că așezate într-un soi de menajerie de miniaturi.

Am mai mângâiat porțelanuri, am dăruit cărți, multe cărți, mi-am făcut de cap pe paginile lor de gardă, am fost liberă și am scris mici vieți în trei-patru rânduri, am fost nașa cuiva mult mai tânăr, am dansat și m-am emoționat ca și cum ar fi fost prima și ultima nuntă din lume.
 
Poate că n-a fost un an așa de rău, la urma urmei.


Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)