Încă ne putem opri din milogeală. Ne putem opri dacă suntem sinceri cu noi și cei din jur. Ne putem opri din like fals. Ne putem opri din răutate. Ne putem opri dacă nu dăm putere psihopaților și celor atât de siguri de ei. Ne putem opri dacă lăsăm libertate. Când nu vom mai fi cerșetori de aprecieri, va începe sinceritatea, dar este greu de abordat și greu de gestionat. Acceptarea este o locomotivă de idei. Mă doare ura oamenilor pentru alți oameni care nu le împărtășesc cuvintele și ideile. Râdem de tot ce s-a făcut bun și de tot ce nu este ca noi. În anul anterior, 2020, pe lângă pâinea coaptă de fraieri, se mai cocea și ura de sânge. Asta din coadă era coaptă de deștepți, că fraierii nu gândesc așa departe. Fraierii vor să vadă binele din fiecare om și să culeagă mere. Sper ca această ură de sânge să se evapore și să regăsim o stare pe care în trecut o numeam "liniște". Suntem judecători de vieți și viitor, dar uităm de noi.
Doare că nu învățăm să recunoaștem greșelile. Doare că ștergem cu guma durerea oamenilor. Doare victimizarea unor intelectuali și cerșitul lor veșnic de atenție, de idolatrizare, de orice. Mă doare rânjetul superior aruncat de cei care se cred mai sus cu o treaptă de beton sau de pământ. Mă doare că ne erijăm în bine, când aruncăm cu gunoi peste tot. Suntem toți niște deștepți neînțeleși și neascultați. Suntem profeți ai urii și ai prăpăstiilor. În tot veninul aruncat, nu ne dăm seama de binele care trece pe lângă noi, pentru că suntem prea atenți la noi și la discursul nostru pompos. Doare că nu vedem dincolo de intersecție, deși avem câmp vizual complet. Mă întreb uneori ce hrănește ura, ce face ca oamenii să mai atace chiar și în momentul când victima este jos. Ce satisfacție poți să ai când vezi durerea altuia?
Anul 2021 ne afundă în tăcere și lipsă de reacție, iar cei care țipă câștigă. Cei tăcuți sunt tot fraieri cum au fost și în anul 2020. Am impresia că toți coc în continuare doar pâine. Ce facem după curbă?
*