Am tras aer adânc în piept, așa am intrat în 2021. Artificiile fuseseră periculos de aproape de noi, dar pentru mine a fost semn bun. Am intrat în prima zi din an cu aer în piept și speranță că va fi bine.
Nu reușesc să îmi aduc aminte detaliat anul, dar știu că a fost cât a putut el de plin. 2021 a fost anul meu de reintegrare, de readaptare, de reeducare chiar. Am fost pornită să reconstruiesc ce se demolase și poate chiar puțin mai mult. Dar de data aceasta am căpătat și un oarecare calm interior. Mă readaptez la lume, dar mă readaptez și la mine însămi. Fac ce ține de mine și cât de bine pot. Mă bucur că în cele din urmă am reușit să încerc să nu mai domin ce nu controlez.
Chiar dacă a fost în continuare un carusel de emoții din cauza situației pandemice, am reușit să duc la final ce mi-am propus. Am început ușurel și cu grijă. Am reînvățat să îmi mișc corpul, să dansez, să creez. Am fost alături de colegi de-ai mei când și-au dat spectacolele de licență, ceea ce a răscolit niște lucruri în suflețel, dar peste care în sfârșit am trecut.
În primul an de master am scos în cele din urmă și spectacolul meu, On the Edge of the Light, pe care îl numesc spectacolul de început de drum și cu care am mers în câteva depasări. Am lucrat la el cu titanii mei de suflet Andrei Atabay, Andrei Cristea și Dragoș Duruian, cu care m-am mișcat cu o forță pe care nu știam că o avem. O altă forță este și Sarah Mitrofan, care a compus muzica și care are un talent de îți face ravagii în corp și suflet.
Profesional, a fost bine. Am creat, am dansat, am predat, am învățat, am călătorit ca să dansăm, am reluat tot ce a trebuit să opresc și am continuat cu încredere că până la urmă are să iasă bine.
Personal, a fost la fel de bine. Am oameni dragi în jur. Și chiar dacă au fost momente în care simțeam că mi se duce psihicul la vale, am continuat. Mi-am dat seama că în momentele în care psihicul o ia pe cărări, doar eu mă pot ajuta. Am momente de vulnerabilitate când mă simt singură, și cam tot timpul se nimerește să și fiu. Chiar dacă am oameni dragi în jur, eu sunt singura care mă poate ține. Așa că mă țin pe mine în brațe până îmi trece. Apoi continuăm.
Ce pare că nu a fost de ajuns în 2021 au fost călătoriile. Am reușit să merg la Roma în vară, să o văd pe mama la o cafea și un cornetto. A fost prea scurt, am văzut marea prea puțin și prea pe bucăți, am stat cu al meu drag prea puțin și prea pe bucăți, și am simțit că vara a fost prea scurtă și prea pe bucăți. Dar am muncit și mi s-au împlinit niște visuri, iar asta contează.
Am luat aer. Am tras aer adânc. Am expirat. Am tras aer iar. Acum învăț să respir. Și mă simt pregătită.
2021 a fost aer pentru mine. Acum mă simt pregătită să călătoresc, să plec, să caut, să mă întorc, să creez mai asumat, să fiu cine sunt și să nu îmi mai cer scuze... am încheiat anul energic, în forță și cu o prezență reală în moment.
Pentru 2022 am aceeași speranță că va fi bine. Pare că va trebui să mai schimb câteva lucruri la mine... să mă adaptez, să îmi setez direcția, să mă consolidez emoțional. Cred că voi putea face asta. Până la urmă, am luat aer, acum trebuie doar să respir!
(foto: Marius Rădulescu)