2021 a fost anul în care i-am omagiat pe Igor Stravinsky, Camille Saint-Saëns, Sir Malcolm Arnold, Engelbert Humperdinck, Marcel Dupré, Toru Takemitsu, Mieczyslaw Weinberg, Vagn Holmboe, Daniel-François-Esprit Auber, Alexander von Zemlinsky, Georges Brassens, Jan Pieterszoon Sweelinck, Josquin des Prez, Michael Praetorius, Alfonso el Sabio, Rafael Kubelík, Sergiu Celibidache - chiar a trecut un sfert de secol de când Celi nu mai este?
Ne-am luat rămas bun de la Christa Ludwig, Bernard Haitink, James Levine, Chick Corea, Edita Gruberova, Phil Schaap, Mikis Theodorakis, Vicente Fernández, Carlisle Floyd, R. Murray Schafer, Louis Andriessen, Jeanne Lamon, Ion Caramitru, Ion Dichiseanu, Luminița Gheorghiu...
2021 a fost și anul în care Oedipe a revenit pe scena operei din Paris după o absență de 59 de ani. Dacă regia lui Wajdi Mouawad a avut puține idei interesante, muzica a triumfat grație dirijorului Ingo Metzmacher, mult mai relaxat și da, mai inspirat decât la Salzburg în 2019. Christopher Maltman este probabil cel mai bun interpret al rolului titular de la regretatul Monte Pederson încoace, iar distribuția superbă. Remarcabilă interpreta Sfinxului, Clémentine Margaine.
Și cum altfel puteam sfida pandemia decât cu cea mai lungă capodoperă a lui Wagner, Maeștri cântăreți din Nürnberg, la Metropolitan Opera? Parcă niciodată cele șase ore nu au trecut mai rapid, iar acest lucru se datorează și felului în care dirijorul Antonio Pappano a șlefuit discursul muzical. Dintre cântăreți s-au distins Michael Volle (Hans Sachs), George Zeppenfeld (Veit Pogner) și Lise Davidsen, chiar dacă rolul Evei nu era cel mai potrivit pentru vocea ei de soprană dramatică. Au beneficiat de suportul unor colegi talentați, în special Paul Appleby (David).
2021 a fost și primul an după 2004 în care vânzările de CD-uri au crescut față de anul precedent. Una din tendințele care au continuat este apariția de mega-seturi dedicate marilor muzicieni din trecut. Dacă cea mai mare satisfacție mi-au dat-o albumele lui Rafael Kubelík și Karl Richter, revelația s-a numit Eugene Ormandy. Reputația maestrului este cea a unuia care se mulțumea să reliefeze sunetul superbei orchestre din Philadelphia și nu cerea prea mult de la muzicieni. Dar în setul dedicat înregistrărilor pentru casa Columbia descoperim o altă latură a artei dirijorului, mult mai energetic și mai proaspăt în anii '40 și '50, unele interpretări fiind chiar superbe.
Nici japonezii nu s-au dezmințit. Cu câțiva ani în urmă casa Altus a transcris concertele lui Sergiu Celibidache cu Orchestra Națională a Radioteleviziunii Franceze, azi Orchestra Națională a Franței. Recent, ele au fost colectate într-un set de 14 CD-uri ce reprezintă un punct important al carierei. Tot în Japonia a fost editat pe CD, de fapt pe SACD, concertul cu care Celibidache a revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin după aproape patru decenii de absență; în prealabil, înregistrarea era disponibilă doar pe DVD. Un eveniment istoric, dar interpretarea Simfoniei a VII-a de Bruckner a fost depășită de maestru în tălmăcirile cu Filarmonica din München.
Două lucrări lirice mi-au atras și ele atenția. După succesul operetelor Liliacul și Voievodul țiganilor, Johann Strauss și-a încercat norocul și în lumea operei cu Ritter Pásmán (uneori scris și Pázmán). Nu a reușit din cauza libretului slab; după premiera de la Opera din Viena din 1892, Ritter Pásmán a fost rar reluată. Doar un fragment, Csardas, a devenit o piesă care și-a găsit adeseori locul în programele concertelor de Anul Nou ale Filarmonicii din Viena.
Video: Johann Strauss: Csardas din opera Ritter Pásmán. Filarmonica din Viena, dirijor și solist Willi Boskovsky. Înregistrare din Concertul de Anul Nou din 1967.
Una din acele rare reluări a avut loc în 1975 la Musikverein cu Heinz Wallberg la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Austriece, rolul titular fiind susținut de Eberhard Waechter. Înregistrarea concertului a fost editată pe CD de casa Orfeo. Ritter Pásmán va rămâne probabil o curiozitate, dar imprimarea pune în lumină un alt aspect al creației îndrăgitului compozitor.
Și mai puțin cunoscută, cel puțin în afara Croației, este Ero s onoga svijeta (Ero glumețul sau Ero de pe lumea cealaltă sunt traducerile cele mai des folosite). Lucrare de inspirație folclorică scrisă de Jakov Gotovac în anii 1926 și 1927, a avut premiera la Teatrul Național din Zagreb în 1935. Pentru un timp a fost montată de case importante precum La Fenice din Veneția, Staatsoper Berlin, sau Nationaltheater München, dar numai companiile din fosta Iugoslavie au menținut-o în repertoriu. Singurul fragment cântat cu o oarecare regularitate este dansul final, Kolo, una din piesele favorite ale dirijorului Rudolf Kempe care a și înregistrat-o în compania Filarmonicii din Viena.
Video: Jakov Gotovac: Kolo din opera Ero s onoga svijeta. Filarmonica din Viena, dirijor Rudolf Kempe.
Opera a fost imprimată în 1962 de către ansamblul Teatrului Național din Zagreb. În ciuda prezenței compozitorului la pupitru și a unor soliști de talie internațională precum Josip Gostič sau Marianna Radev, gravarea nu a avut efectul de a o populariza în afara Iugoslaviei. O nouă înregistrare datorată întreprinzătoarei case CPO ne oferă posibilitatea de a o (re)descoperi. Ero s onoga svijeta nu a schimbat cursul istoriei muzicii. Dar dacă savurați titluri precum Mireasa vândută de Smetana, Jacobinul de Dvořák sau Șvanda cimpoierul de Weinberger, acordați-i lui Ero o șansă. O să fiți plăcut surprinși.
*