Pe 1 ianuarie e ziua mea și am primit cadou un test de personalitate Big Five Aspects gândit (printre alții) și de Jordan Peterson. Așa am descoperit că nu sunt o persoană agreabilă și tot felul de lucruri neplăcute despre mine. Tot în prima parte a anului am descoperit Intermittent Fasting-ul. Mi-a prins tare bine.
În 2021 am făcut mult sport și am călătorit mai mult ca oricând: Bulgaria - România - Franța - Germania - Austria - Spania. Majoritatea au fost deplasări pentru muncă: filmări, negocieri, premieră de film, scrierea unui scenariu.
În 2020 semnasem regia pentru un proiecte muncit și foarte iubit: Jurnal de România. 1989. Pandemia a blocat multe deplasări, festivaluri și a ținut publicul departe de sălile de teatru chiar și când ele au fost deschise.
În 2021 Jurnalul părea să înflorească. S-au reluat festivalurile. Când le-am anunțat pe primele cinci a venit vestea morții domnului Ion Caramitru. A fost un șoc, este un șoc. Eu încă nu accept această realitate. Nu a durat mult timp până când a murit și Nea Ion Bârlădeanu. Atunci am căzut lent și adânc. Nu am discutat cu nimeni despre durerea mea. I-am ascultat doar pe alții. Eram la Viena când am primit vestea morții lui Nea Ion. Seara a fost premiera austriacă a filmului #newTogether, după premieră am luat o amendă enormă în tren și a urmat o seară tensionată.
În câteva secunde se pot face răni adânci, traume pe viață. Suntem foarte fragili. Uneori, când mă rog, încep să plâng pentru durerea oamenilor. Plâng pentru copiii abandonați de mame la naștere, plâng pentru bătrâni, pentru animalele moarte pe șoselele României, pentru relațiile toxice pe care le traversăm. Aș vrea să mă lupt cu răul și să-l înving pentru toată lumea. În 2021 am cunoscut micimea puterii, trufia oamenilor, amatorismul PR-lor și a managerilor culturali. Am muncit mult, dar eu sunt capricorn și probabil că doar atâta știu eu să fac: să muncesc. Munca mi-a adus premiul Uniter pentru Regie, multe călătorii cu #newTogether, colaborarea cu Festivalul Enescu pentru a 3-a ediție (probabil și ultima pentru mine), două spectacole aproape noi: Jurnal. Bacău și Maria Tănase. O poveste.
În 2021 l-am descoperit pe Andrei Popov. Cred că dacă s-ar aduna 2-3 oameni ca el, România culturală ar arăta mult diferit. Îi mulțumesc Nicoletei Marica fiindcă datorită ei m-am simțit frumoasă la Gala Uniter. A avut grijă de mine și m-a ajutat să nu ratez momentul. Finalul de an ar fi trebuit să-l am la Filarmonica din Berlin alături de Vladimir Jurowski. Dar nu a fost să fie! Din nou pandemia și nu mai știu al câtelea val al ei. Dar tot a fost bine fiindcă împreună cu Cristina Baciu am făcut primul nostru video mapping pe clădirea Teatrului Odeon în cadrul FNT-ului pentru lansarea DMTR al Cristinei Modreanu.
În decembrie am plecat în Spania și mi-a plăcut mult printre palmieri, portocali și mereu la malul marii. De Revelion am ajuns la Tarifa, cel mai sudic punct al Europei. Am văzut valuri de 4 metri care se sparg în vânturi puternice. Se oprea timpul în loc. Corpuri frumoase antrenate de apă, de valuri, sport. Tarifa are poezie. E final de Europa. Vezi ușor Africa. Acolo m-am gândit la nuanțele granițelor: geografice, etnice, etice, umane, de culoare, de gen, religioase. Am făcut baie pentru prima oară într-un ocean și am trăit o lună de dragoste și de pace.
*