În octombrie 2020, când, după douăzeci de ani, am fost din nou studentă. Prima generație de studenți online. Doar online. Am colegi de grupă pe care nu i-am văzut niciodată pe ecranul meu. Și poate nici nu i-am auzit. Profesori pe care nu i-am văzut niciodată sau aproape niciodată. Stăm toți cu camera pornită sau toți fără? Sau cum să vă mai dăm o lecție. N-a fost o simplă lecție, că fără cameră a rămas seminarul un an întreg. Și profesori care spun la fiecare curs "mulțumesc pentru cameră" sau care chiar dau un punct în plus la notă pentru fiecare chip pe care-l văd. "Toți fără cameră", așadar, uneori, și vocile se împrăștie într-un mare necunoscut virtual, ne agățăm cu privirea de ecranul partajat, de o poză de profil sau de o inițială pe un fundal întunecat, într-o continuă mișcare între "aici" și "acolo", oriunde pe planetă. Va fi, poate, normalitatea generației următoare. Noi, însă, ce n-am da pentru o pauză cu colegii în curtea facultății. Până atunci, ne arătăm chipurile pe ecranele a zeci sau sute de colegi pe care nu-i cunoaștem. Cât din noi exprimăm în clasele virtuale, ce identitate ne-am conturat din întâlniri online și mesaje pe grupuri? Cât să știe despre mine colegii și profesorii ca să simt că exist?
Bucuria învățării, însă, rămâne neatinsă. Oameni noi de admirat, de la care înveți, tineri studenți crescând, înflorind, uimirea, mintea ta îmbogățindu-se. De când n-ai mai petrecut câteva zile întregi izolat de toate, învățând ceva ce-ți place? Da, și examenele sunt tot online. Grilă, doar tu cu formularul Google. Cât de greu e să nu trișezi? Cât de ușor e să tulburi echilibrul?
Al învățării. Dar al muncii? A fost mai întâi un job suplimentar de pandemie, germana mea învățată haotic mai mult prin metrou mi-a fost de folos pe neașteptate. A devenit apoi job permanent cu program variabil și flexibil, tocmai bun pentru un student. Cât de variabil? Suficient cât să se întindă, calculat, peste dimineți sau seri. Cât să-ți vinzi multe weekenduri și sărbători, ca apoi să fii liber când restul lumii lucrează. Da, și Crăciunul are un preț pe lumea asta, dacă e bine pentru business. Așa merg lucrurile. Și așa aleg eu. O parte limitată și trăinuită din mine se scurge prin taste în tabele, workflow-uri, update-uri și mesaje, se măsoară în KPI și se întoarce după o lună sub formă de salariu. Interacționez doar cu câțiva colegi, prin formulare și chat, învăț limbajul emoticoanelor și mă bucur mai mult la o inimă decât la un zâmbet. Prea mult din mine rămâne neexprimat. Și, deci, necunoscut și mie.
Facultatea și jobul, într-o continuă jonglerie & echilibristică. Și cu cât mai intense, cu atât mai puternică liniștea când se opresc toate. Un scurt moment de "ce fac acum cu mintea mea", înainte să încep să mă ocup și de restul vieții mele. Jobul ăsta chiar se oprește după opt ore, de când îmi doream așa ceva. Dar facultatea e acolo non-stop, într-o formă sau alta: o întrebare pusă, un răspuns de găsit, un vis; o continuă ploaie de mesaje într-un mare matrix. Mereu ceva de scris, citit, văzut, ascultat. Uneori propriile înregistrări, eu citindu-mi mie cursuri și rezumate, ca să mai învăț puțin și când pregătesc micul dejun. Teama că, oricât ai citi, nu poți ține pasul, cunoașterea se extinde acum și continuu. Și, prea des, iau timp cu împrumut de la zilele următoare și calculez cum să ies mai rar din casă. Nu-mi dau încă seama dacă e bine sau rău, dar simt că lucrurile sunt mai simple și au mai mult sens când nu ai timp de pierdut.
A fost, mai mult ca oricând, un an al recunoștinței. Pentru libertate, pentru mintea mea, pentru că trăiesc aici. Recunoștință pentru această oportunitate de a învăța din nou, într-o lume în care încă nu au toți parte de școală. Pentru încă un an de sănătate, ca un vultur mi-au dat târcoale vechile probleme, i-am simțit ghearele pe umăr de câteva ori. Pentru toți oamenii minunați pe care îi știu și pe care nu-i știu, pentru toate plăcerile mele, pentru toate plăcerile care există. Pentru evadarea continuă în dans la mine acasă; dansul meu se schimbă, bucuria e la fel de mare. Și pentru cântat de-acum, un mic karaoke, tot acasă, deși stângaci, e un fel de terapie.
La mine acasă înseamnă, cel mai adesea, la fereastră. Mi-am dat seama că mi-am petrecut pandemia la masa-birou, aici, pe balconul unit cu sufrageria. Zile și nopți la fereastra neobișnuit de mare pentru un bloc vechi, cu priveliște spre blocuri, dar și spre mult cer. Apoi am explorat puțin și alte colțuri ale casei, ca să simt că am mai mult spațiu, că fragmentez timpul. Dar m-am întors repede la fereastră, doar aici am deschiderea asta spre afară, am nevoie de ea ca de aer.
Deși am stat în casă mai mult decât oricând, am avut totuși parte de experiențe de stimulat mintea și hrănit sufletul și în afara online-ului. Și care, uneori, sunt atât de puternice încât recunoaștem că nu, nu e în regulă și nu, nu controlăm atât cât credem noi. Cum au fost pentru mine cele trei neprețuite evadări la Cinematecă. I Vitelloni, Nopțile Cabiriei și Amarcord. Frumusețea care te răscolește și te curăță sau cum te poate reconecta arta când ești pierdut și nici nu știi.
Cum au fost și porțiile de munte, mare, țară, familie și prieteni. Fiecare, pe rând, o lecție despre izolare și singurătate, a mea, a celorlalți. Despre fragilitate și emoții noi, greu de controlat când te revezi cu oameni după ce ai stat doar tu cu tine în lumea ta. Despre cum să te rearticulezi și să participi din nou, complet, la mica lume care se creează când comunici cu cineva. Despre cum ni se scrie istoria, cum un timp fără bucurii împărtășite e un timp gol. Și au fost noi bucurii pentru istorie și în 2021: prima baie a casei familiei, la țară, primele fructe din pomii tineri din curtea noastră și mustul, deja o tradiție de doi ani, noua mea toamnă. Din via tânără pusă de bunicul - unde nu demult nu era nimic acum e o boltă frumoasă -, din strugurii culeși și storși de mine. Mama învață de la bunicul cum se taie via, eu voi învăța de la ea. Lista se scrie de la sine.
O lecție despre ce contează. Evenimentul anului meu a fost reîntâlnirea cu prietena mea, Anca, și fetele ei, Elena și Ana-Maria, după un an și jumătate de valuri, restricții, îmbolnăviri și vaccinări. Știți cât poate crește un copilaș în tot acest timp, nu? Exact atât a și durut, suficient cât să fac tot ce pot ca să nu mai trec vreodată prin asta. Așteptăm vremuri fără valuri, să mergem din nou toate patru la târgul de carte, să ne vindecăm încet, încet. Până atunci, poate mergem într-o librărie. Fără să pun pe listă.
Că tot am început să descopăr așa de multe cărți minunate pentru copii. Pe internet și facebook, atât de blamate, dar unde eu găsesc lucruri cu care, de aici, de la fereastră, îmi construiesc lumea. Acolo am descoperit grupuri de schimbat și donat cărți, grupuri de drumeții, idei și fapte noi. Cum e Loc de Troc - Micile Bucurii, grup de economie colaborativă / schimb, unde poți face troc de bunuri și servicii, magazinul Zero Waste, unde am și ajuns, în sfârșit, și freecycle-bucuresti, unde anul ăsta am donat primele lucruri. Citesc cum e pandemia pentru alții, ce mai fac organizațiile pe care le urmăresc, ce mai spun oamenii care mă interesează, ce mai e nou în educație, literatură, muzică, film și aflu în avans când și unde se mai joacă Trei surori. Nici asta nu am pus pe listă, s-a scris de la sine.
Un singur lucru pun pe lista de făcut obligatoriu: mai mult sport. Ascultând un curs audio, desigur, pe banda de acasă, așezată și ea aproape de fereastră. Iar dacă ar fi posibil ascultatul în somn, ar fi și el pe listă. Și e ceva ce-mi doresc mult de tot pentru 2022, pentru toți anii. O zăpadă zdravănă și frig adevărat. În rest, las anul să curgă și lista să se scrie și vă mai povestesc în 2023, poate mai puțin online, mai puțin la fereastră.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 28 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)