A fost un an în care am ajuns nu doar pe piscul unui vârf dar și la fel de dezgolită precum acele creste. Pe câtă izolare și restricții am avut, tot pe atâta emoție și trăiri am primit. Legea contrastelor a fost la cea mai mare înălțime. Pe cât de sus am ajuns, tot atât am și coborât; sau mai mult, ca să pot simți totul așa cum se cuvine. Un fenomen fantastic trăirea omenească.
În noaptea dintre ani, când am rostit acele cuvinte, nu m-aș fi gândit că divinitatea poate fi atât de mult de partea mea. Speranță exista, ca pentru toată lumea care își rostea dorințele înflăcărate de paharul cu șampanie aurie. Îmi era destul de jenă, pentru că eu nu îmi doream decât trăiri și sentimente. Așa că am rămas ultima rostind cu voce moale că îmi doresc să simt profund și puternic totul în jur, să mă îndrăgostesc iremediabil și total în acel an care aștepta colțuros și provocator. Am stârnit multe zâmbete așa că a fost un început bun. Și a continuat la fel.
Dintr-un deal lin, înfășurat pe de o parte în păduri dese, de nepătruns pe alocuri am ajuns să mă transform, să mă înalț spre albastru ca un vârf de munte. Însă pe cât de falnic e un asemenea pisc tot atât e dezgolit în fața celui care se avântă până sus.
Nici nu mi-am dat seama cum s-a întâmplat acest lucru. A fost treptat și blând învăluindu-mă cu o forță indestructibilă care va face parte din ființa mea pentru totdeauna. A fost anul în care am cunoscut. Totul. Acel întreg în care nu doar fluturii rămân agățați de tine în toți porii, dar și acea iubire în care te dezgolești și te expui complet. Pentru că suntem la vârsta la care nu mai acceptăm jumătăți de măsură. Nu mai avem timp pentru așa ceva și nu ne mai dorim. Ne-am dorit să simțim și împreună am ajuns să vedem altfel multe dintre lucruri, întreaga lume și existență, să creștem, să cădem, să ne ridicăm și să mergem înainte. Să cunoaștem, să ne cunoaștem, să evoluăm.
Toate celelalte întâmplări uzuale sau aparte ale anului s-au desfășurat sub sentimente și trăiri care le-au făcut mult mai pregnante. Viața și-a dus ritmul normal dar senzațiile cotidianului au fost mereu la apogeu. Deși în mare parte nu ne-am dus viețile împreună în sensul clasic al ideii, am trăit acest an în întregime alături din punct de vedere al sentimentelor, al senzațiilor și al împlinirii, al devenirii și al transformării. Am străbătut nu doar cărările munților ci și pe cele ale sufletului. Ne-am îmbăiat în orice putea să ne purifice și am absorbit solari lumina dătătoare de bine, pentru noi și pentru cei din jur. Vânturile zărilor le înfruntam dându-ne curaj reciproc, iar când se adunau norii ne strângeam unul în celălalt dorind să creștem împreună o carapace. Furtunile năprasnice au fost mai grele dar am fost încrezători în bucuria seninului de la final. Am făcut mai puțin dar am trăit mult și intens.
Dacă cumva nu te-ai mai putea ridica, aș sta lângă tine jos dacă ai vrea, până m-ai putea prinde de mână să ne ridicăm împreună. Și nu pentru că mi-ar plăcea sau pentru că așa cred că trebuie, doar pentru că pur și simplu, acum nu aș mai putea face altfel.
Mi-am dorit sentimentul acesta poate cu prea multă ardoare... și așa l-am și primit, frumos, atât de frumos încât, încet, încet a crescut, înflorind, rodind, transformând și cuprinzând, arzând cu patimă sau pârjolind. Dar focul are darul de a purifica, ajutând totul să renască mult mai frumos și mai pur.
Am și pentru anul acesta am o dorință. Prea a fost frumos 2021... iar 2022 pare mult mai rotund.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 28 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)