În 2021 am intrat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, pentru că în lockdown-ul din 2020 am hotărât că nu mi-e frică de nimic și că cea mai importantă persoană din viața mea sunt eu. Nu, nu e o chestie egoistă. De mine depind cel puțin încă patru oameni (mai mici): copiii mei. Și dacă eu nu sunt bine, nici ei nu vor fi.
Am decis, așadar, în plin lockdown, că îmi voi trăi eu viața, nu mă va trăi ea pe mine, orice ar însemna asta.
Cred că acest gând a acționat un întrerupător, undeva. Pentru că imediat după aceea, el s-a materializat.
Paradoxal, pandemia m-a scos dintr-o zonă crepusculară în care nu mai țin minte când am intrat și de ce nu mai puteam ieși. Dar când mi-am dat seama că mă scufund, am strigat și eu ca Petru: "Doamne, scapă-mă!". Am strigat cum am învățat la actorie, din diafragm. Pe românește, cu toți bojocii.
Și Bunul a întins mângâietoarea Lui mână, așa cum o întinde mereu, tuturor. Doar că până atunci, eu n-o văzusem. Eram prea ocupată să mă zbat pentru lucruri care mi se păreau foarte importante. Aveam foarte multe de demonstrat.
Ținându-mă bine de mâna Lui, am șoptit timid:
- Doamne, eu cred că am îngropat talantul pe care mi L-ai dat și știu că nu e bine. Vreau să-l dezgrop și să-l lucrez.
Și atunci, Bunuțul, cu mâna Lui părintească mi-a pus, pe tavă, ocazii să-mi folosesc talantul. Bineînțeles, mi-a pus și mai multe ocazii să-mi antrenez mușchii atrofiați ai răbdării și mulți alți mușchi fără de care nici măcar nu pot scoate talantul din buzunar.
Așa am ajuns să scriu din nou. După mai bine de 10 ani de pauză. Pauză în care, bineînțeles, am aruncat tot ce am scris vreodată. Da, Rimbaud mi-a marcat adolescența și tinerețea.
Și că am început să scriu din nou, nu ar fi așa spectaculos. Dar, iată, mă puteți citi voi! Ceea ce, anul trecut pe vremea asta, era de necrezut. Apropo de anul trecut pe vremea asta, pe 25 februarie aniversez 1 an de la primul text scris pe Ficțiuni Reale. E o dată importantă. Pentru că atunci când am apăsat butonul Postează, nu aveam nici cea mai vagă idee că acest buton era, de fapt, întrerupătorul despre care am vorbit la început.
*