A urmat apoi sesiunea de studentă la Psihologie, la învățământ la distanță. Primele examene grilă. În pijamale, la laptop, mai citeam încă din materie cu 20 de minute înainte de examen. Lux, față de prima mea sesiune dintr-un ianuarie geros din Bucureștiul anului 1986, la Cibernetica de pe Dorobanților. A fi student la 50+ nu înseamnă doar a deschide noi ferestre către lumea fascinantă a psihologiei generale sau cognitive, neuroștiințelor și geneticii comportamentale și a retrăi emoțiile sesiunii, dar aduce și sentimentul că ești actor al vieții tale. Un agent activ în construcția propriei vieți, prin alegerile pe care le faci în anumite contexte istorice, cum ar spune psihologul Glen H. Elder. Ceva mai mult decât o frunză în bătaia vântului.
2021 a fost un an în care am ieșit în natură mai mult decât de obicei. Râul Sadului a fost locul nostru preferat de pelerinaj.
De fapt în 2020, "mulțumită" lockdown-ului, redescoperisem cât de spectaculoasă este lumea privită de la firul ierbii, lumea gâzelor, a fluturilor, a albinelor, bondarilor și a tuturor micilor necuvântătoare. Așa că am continuat plimbările zilnice pe Vale și prin pădurea Dumbrava, incursiunile la lacurile răsărite în urma ploilor, unde și-au făcut casa peste vară nu doar broaștele și libelulele gigant, dar și rățuștele, bun subiect de studiu aplicat în cadrul cursului de Psihologie animală.
În sesiunea de vara și în pre-sesiune am făcut o mulțime de fotografii, aproape un photoshooting compulsive disorder.
M-a prins de două ori ploaia torențială, ascultând versiunea audio a cărții de Psihologie cognitivă a profesorului Mircea Miclea. Cu un curcubeu care a meritat toată "udeala!
Tot în 2021 am avut surpriza și bucuria să mă revăd cu oameni foarte dragi, care au venit la Sibiu din două colțuri ale României sau chiar de mai departe, desenând un frumos triunghi Constanța - Budapesta - Timișoara, împreună cu care ne-am bucurat de Valea Pinilor, un loc de o frumusețe simplă și calmă, în care uneori timpul pare să fi stat în loc,
sau de Festivalul de Jazz din Piața Mare - când Matei, puștiul născut într-o mare metropolă europeană, la cei 5 anișori ai săi ne-a luat de mână pe mine și pe excepționala lui bunică și ne-a condus către locul de unde vine muzica - sau de Muzeul Satului, unul dintre cele mai frumoase locuri din Sibiu.
Fast-forward, am revenit fizic în teatru, nu doar la spectacolele de la Grădina Bis, unde am revăzut Povestea poveștilor, spectacolul inspirat de faimoasa și controversata poveste a lui Creangă, dar și în sală, la Teatrul Național Radu Stanca, unde am văzut ambele reprezentanții cu Iepurele alb, iepurele roșu.
Am fost la premiere de film, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu oameni din echipa filmului: România sălbatică, Tata mută munții sau Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.
La ultimul, am descoperit că pe Katia Pascariu o știam deja dintr-un spectacol genial al Centrului de Teatru Educațional Replika, Amintiri din epoca de școală, văzut la una din edițiile anterioare ale Festivalului 25 de ore de teatru, unde altundeva decât în același loc drag nouă care promovează teatrul independent, adică Grădina Bis. Spre final de an, Katia Pascariu a fost nominalizată de către NewYork Times într-un top al celor mai buni actori ai anului 2021, o performanță nu foarte mediatizată (mai multe aici: nytimes.com/best-actors)
Tot pe repede-înainte, a venit și FITS-ul și am avut privilegiul să îl revedem live pe Florin Piersic Jr., de două ori chiar. Legături primejdioase la Fabrica de cultură și apoi Freak Show vol. 2, la Gong, pe care era cât pe ce să îl ratez (în căutarea unui loc de parcare, am ajuns la și 7 minute, voluntarul de la intrare m-a privit cu tristețe și mi-a spus: nu am voie să vă mai las înăuntru. Am avut însă până la urmă noroc că spectacolul a întârziat puțin.).
O amintire de neuitat de la FITS sunt și statuile vii ale trupei Teatrului Masca, "expuse" pe Strada Cetății, supranumită și "Cea mai frumoasă stradă din Sibiu".
La Festivalul Filmului Francez am văzut un film în care eu m-am regăsit de la început până la final, Adieu les cons - o varianta franceză postmodernă a cuplului din Thelma și Louise, doar că Thelma este un el și este atât de neîndemnatec încât și tentativa lui de sinucidere este un epic fail. Iar Louise este o femeie la 40 de ani care află că are o bolă incurabilă și pleacă în căutarea copilului abandonat la naștere. Mult umor, ironie și sarcasm, o reprezentare parodică și oarecum distopică a lumii în care trăim.
Alte momente bune ale anului 2021: fascinantul curs de neuroștiinte cognitive al profesorului nostru Andrei C. Miu, descoperirea lui Dave Ariely și a faptului ca ne comportam în mod predictibil irațional, peisajele picturale de toamnă de la Cisnădioara,
proiecțiile de la ESTE Filmul de Miercuri, unde m-am emoționat, dar m-am și amuzat, la un film maghiar superb, dar cu un titlu foarte lung Felkeszules meghatarozatlan ideig tarto egyuttletre / Preparations to Be Together for an Unknown Period of Time / Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată și am râs cu poftă la filmul suedez The 100-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared, o comedie neagră, un fel de compendiu în cheie parodică al istoriei haotice a ultimilor 100 de ani.
2021 a avut și umbre. Mari. Grele. Trei prieteni de la Lugoj au plecat brutal și neașteptat spre alte lumi... Stelu, Toni, Flori, "prietena mea care vânase cu mine tigri", alături de care am făcut un bilanț cu regula de trei simplă și așa s-a născut o mare prietenie. Își dai seama că îmbătrânești când începi să îți pierzi prietenii.
A plecat dintre noi și Charlie Watts, la fel de discret precum a trăit, memorabil inclusiv în probabil ultimul lui performance live, cel din lockdown.
Și de asemenea, Luminița Gheorghiu, cunoscută drept Catrina lui Moromete sau asistenta medicală din Moartea domnului Lăzărescu sau mama extrem de autoritară și protectivă din Poziția copilului.
Rolul meu cu cea mai mare saliență - cum am învățat la școală - cel de mamă, a fost în 2021 un nou roller coaster. Rewarding și challenging în același timp. Am trăit alături de Oana primul ei an de studenție la UBB, emoțiile și povestea TIFF-ului de la Cluj sau povestea Galei Tânărului Actor, când am dus-o la autogară și am stat ca boschetarele pe trotuar, în așteparea busului, povestind ca în vremurile bune. Am văzut împreună filme și piese de teatru și i-am citit cu mare bucurie și uneori plăcută uimire cronicile publicate pe LiterNet. Despre partea challenging... cine a spus că va fi ușor? "Ușor poate oricine", cum ne spune Marcel Iureș într-un superb documentar despre Tășuleasa Social, descoperit în documentarea mea pentru proiectul despre optimism de la Psihologia personalității.
Cam așa s-a scris 2021 pentru mine. Mai mult sau mai puțin caligrafic, mai mult sau mai puțin fotogenic, mai mult sau mai puțin banal. Un an de viață, în care am avut din nou confirmarea că toată frumusețea lumii poate fi la doi pași de casă. Dar și că aparent chiar trăim într-o buclă temporală.
P.S. Trimit acest text în 25 februarie 2022 și gândurile mele se îndreaptă către prietenul meu Maxim, programator de Ax din Odesa, pe care l-am cunoscut în 2012 la Gent. Într-o dimineață de septembrie, când eu veneam după prima mea noapte nedormită fără o cauză evidentă, mă plângeam la el, chioară de somn: Life is complicated. Răspunsul lui, însoțit de un zîmbet larg, a fost: Life is simple, but we complicate it due to our fears and our emotions. Și parcă a disipat toate grijile mele, cel puțin pe moment.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 28 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)