un jurămînt făcut la 10 ani

Dragă Mya,
sunt pierdut printre explicaţii de toate genurile, unele mai colorate decît altele. Nu mai înţeleg nimic sau nu mai vreau să înţeleg nimic. E posibil să nici nu mai ştiu să înţeleg nimic. Cu timpul, că tot la timp ajung, inevitabil, oricît de mult aş încerca să-l ocolesc... cît de idiot sună, dar cu timpul se schimbă lucrurile. Şi o zic trecînd fizic şi psihic prin toate trăirile posibile. Dar se schimbă. Eu trăiesc în acelaşi gol temporal, fără să dau prea multă importanţă evenimentelor din jur şi mă trezesc după cîte o perioadă ba că un copil pe care ieri îl ţineam în braţe şi asta pentru că încă nu ştia să meargă, acum are 2 metri şi iese la un vinuleţ cu gaşca, cu gajici, ba că iubita mea din liceu acum e măritată. Din cîte ştiu eu, cred că toate iubitele mele din liceu sunt măritate. “Au intrat în rînd cu lumea”, acum sunt oameni mari, cu probleme de oameni mari, cu gînduri şi idei de oameni mari.
Mă întîlnesc uneori cu cîte un prieten vechi de-al meu, care îmi zîmbeşte cu melancolie şi îmi vorbeşte cu altă voce decît cea pe care o ştiam atît de bine. Şi tocmai el îmi spune că m-am schimbat. Oare sunt chiar atît de orbi? Oare în mintea lor acele imagini cu noi, copii, rîzînd, alergînd, făcînd cele mai stupide/frumoase chestii, nu mai sînt atît de vii cum sunt în mine? Ce se întîmplă cu aceste fiinţe?? Imediat vor ajunge şi ei părinţi şi vor face aceiaşi paşi făcuţi de părinţii lor, pe care nu i-au înţeles niciodată. Brusc, atunci cînd devii om mare, atunci cînd intri în rînd cu lumea, cînd devii părinte, uiţi tot ceea ce înseamnă să fii copil. Mi-e milă de oamenii mari. Am impresia că libertatea începe să se piardă din momentul în care timpul devine cel mai important lucru din viaţa omului. Acest cuvînt, acest concept blestemat, extraordinar de puternic, îi face pe prietenii mei din copilărie să se comporte ridicol. Îi face să nu bage în seamă un jurămînt făcut la 10 ani, spunînd că era o joacă de copii. Nu ştiu ce să mai zic, Mya... sunt dezamăgit pînă în măduva oaselor de chestie asta. Tocmai atunci, cînd făceam miracole, salvam prinţese dezbrăcate din mîinile mercenarilor albaştrii, eram Rambo, Batman, Superman, Terminator şi Bruce Lee la un loc... vorbesc şi de vremurile în care cei mai buni prieteni ai noştri se numeau Bugs şi Daffy, Mickey, Donald şi Goofy... cum poţi să uiţi despre vremurile astea?

Adică pentru majoritatea oamenilor au fost vremurile în care au fost cel mai aproape de nişte mari celebrităţi mondiale. La dracu', atunci chiar ei erau mari celebrităţi mondiale. Cum poţi să spui despre un jurămînt făcut la 10 ani că a fost o joacă de copii? Tocmai pentru că l-ai făcut atunci, cînd erai cineva, cînd erai important, cînd erai înconjurat de personaje importante... tocmai de aia trebuie să respecţi acel jurămînt. Alea sunt cele mai pure jurăminte pe care le poţi face, cele mai frumoase, mai colorate, mai pline de fantezie... şi le faci avînd în jurul tău numai eroi mari, prietenii tăi... în momentele alea nu te gîndeşti că ai 10 ani şi că o să se schimbe treburile mai încolo. Acele jurăminte contează, pentru că ele sunt făcute între oameni care nu se vor dezamăgi niciodată între ei. Spune-mi sincer... ai auzit de vreun copil care să spună despre prietenul lui cel mai bun că l-a dezamăgit? Te doare undeva de vîrstă atunci cînd ai de înfăptuit o misiune pentru a salva universul. Bine că respecţi alte jurăminte, făcute în faţa vreunui notar pe care nu-l cunoşti şi pe care nu îl interesează cine eşti, atîta timp cît îi plăteşti taxa. Bine că se respectă alte jurăminte, făcute în faţa unui individ camuflat, care urlă şi te înjură şi te pune să faci sute de flotări, după care să te trimită printr-o ţară cu nume de mîncare stătută ca să sari un pic în aer, pentru că ţara ta are nevoie de bani şi porneşte un război, sau două. Sper ca în momentul în care sare în aer, omul să-şi zică „Băh ce bou am fost, în viaţa viitoare o să mă gîndesc mai bine de ce jurăminte să mă ţin”.

Ca să nu mai vorbim de divorţuri. Căsătoria a ajuns, în cele mai multe cazuri, o glumă proastă. Şi e tot un jurămînt, nu? Adică tu, om mare, care spui că un jurămînt făcut la 10 ani e o joacă de copii, apari în faţa preotului, în faţa familiei şi a invitaţilor, care, făcînd o paranteză, nu vin cu aşa mare plăcere la eveniment, pentru că e o chestie comună, la care nu te distrezi fantastic şi mai trebuie să şi dai o grămadă de bani.... şi te juri. Juri că bla, bla, bla, to have and to hold until death do you part. Nu? Şi peste cîţiva ani te plictiseşti şi îţi bagi picioarele. Bagi divorţ, pentru că se poate. Ar trebui ca la divorţ să se înapoieze banii invitaţilor de la nuntă. Mi s-ar părea corect. Adică omul a venit să te vadă pe tine cum te juri, a şi plătit, a avut încredere în ce ai spus tu acolo şi tu îţi bagi picioarele în încrederea lui. Nu ştiu ce vreau să spun prin chestia asta. Doar să te gîndeşti bine cînd trebuie să faci sau să încalci un jurămînt. Să ţii cont de cine e în faţa ta, în jurul tău. Şi să te gîndeşti de două ori înainte să spui că un jurămînt făcut la 10 ani a fost doar o joacă de copii. Era o cale prin adîncul marelui absurd. Oare ştii ce înseamnă asta?