Mofturile rațiunii americane (II)

Citiți prima parte a acestui fragment aici.

Anii tumultuoși: 2015-2017

Privind în urmă acum, la începutul lui 2018, este incredibil cât de multe s-au schimbat de când am publicat articolul menționat anterior. S-a înfiripat o mișcare puternică pentru dreptate rasială, ce a căpătat tot mai multă putere cu fiecare filmare făcută cu telefonul în care un polițist ucidea bărbați de culoare neînarmați.^[i] În acea toamnă, în zeci de campusuri din întreaga țară au izbucnit proteste legate de echitatea rasială, începând cu University of Missouri și Yale. Activismul a ajuns la un nivel care nu mai fusese văzut în campusuri de multe decenii.

Între timp, în aceeași perioadă, crimele în masă au acaparat știrile. Teroriștii au trecut la atacuri pe scară largă în întreaga Europă și în Orientul Mijlociu.^[ii] În Statele Unite, 14 persoane au fost ucise și peste 20 au fost rănite într-un atac armat inspirat de ISIS, în San Bernardino, California.^[iii] Un alt atac armat al ISIS, asupra unui club de noapte al homosexualilor din Orlando, Florida, a devenit cel mai cumplit atac în masă din istoria de până atunci a Statelor Unite, cu 49 de morți^[iv], însă acel număr a fost depășit după doar șase luni, în Las Vegas, când un bărbat a tras cu un soi de mitralieră performantă, omorând 58 de oameni și rănind alți 851, la un concert în aer liber.^[v]

Și 2016 a fost unul dintre cei mai ciudați ani dintotdeauna, de data aceasta în privința alegerilor prezidențiale: Donald Trump, un candidat fără experiență politică anterioară, care fusese privit de toată lumea ca fiind neeligibil din cauza faptului că jignise numeroase grupuri de oameni, nu numai că a câștigat primarele republicane, ci a câștigat președinția SUA. Milioane de persoane din toată țara au ieșit să protesteze la învestirea sa, ura transpartinică a crescut galopant, iar știrile au ajuns să se rotească în jurul mesajelor de pe Twitter ale președintelui sau al comentariilor lui despre un război nuclear.

Atenția publică a revenit asupra protestelor din campusuri în primăvara lui 2017, când au izbucnit violențe la Middlebury College și - la o scară nemaiîntâlnită de multe decenii - la University of California din Berkeley, unde "antifasciștii", așa cum s-au descris ei, au produs pagube de sute de mii de dolari în campus și în oraș, rănind studenți și alte persoane. Șase luni mai târziu, neonaziști și membri ai Ku Klux Klan-ului au mărșăluit cu torțe pe teritoriul aparținând University of Virginia, cu o zi înainte ca un naționalist alb să intre cu mașina într-o mulțime de contraprotestatari, omorându-l pe unul dintre ei și rănindu-i pe alții. Anul s-a încheiat cu mișcarea #MeToo, prin care multe femei au început să împărtășească publicului experiențele personale în legătură cu hărțuirea și atacurile sexuale la care au fost supuse, experiențe ce s-au dovedit un lucru comun în profesiile dominate de bărbați puternici.

Într-un astfel de mediu, practic oricare om, de orice vârstă și de orice orientare politică, ar putea să își justifice anxietatea, depresia sau indignarea. Nu este aceasta o explicație suficientă pentru neliniștea și noile revendicări pentru "siguranța" din campusuri? De ce să revenim asupra problemelor pe care le-am ridicat în articolul nostru inițial din The Atlantic?

"Cocoloșirea" înseamnă "supraprotejare"

Noi am fost întotdeauna rezervați în privința cuvântului "cocoloșire", precum și în privința a ceea ce s-ar înțelege în cazul de față prin "mofturi". Nu ne-a plăcut insinuarea conform căreia copiii de astăzi sunt răsfățați, răzgâiați și leneși, pentru că nu este adevărat. Tinerii din zilele noastre - cel puțin aceia care concurează pe locurile universităților selecte - se află sub o presiune enormă, trebuind să aibă înalte performanțe academice și să bifeze toate punctele de pe o lungă listă de activități extracurriculare. De asemenea, adolescenții au de-a face cu noi forme de hărțuire, de insultă și competiție din partea rețelelor sociale. Perspectivele lor financiare sunt nesigure într-o economie care este remodelată de globalizare, automatizare și inteligență artificială, o economie caracterizată de stagnarea salariilor pentru mai toți lucrătorii. Așadar, majoritatea copiilor nu au parte de o copilărie ușoară și de răsfăț. Însă, după cum vom arăta în carte, adulții din ziua de azi fac mult mai multe pentru a-și proteja odraslele, iar excesul lor de implicare poate avea o serie de efecte negative. Definițiile din dicționar pentru "a cocoloși" accentuează această supraprotejare - de exemplu, "a trata pe cineva cu grijă sau bunătate extremă sau excesivă"^[vi]. Vina cade asupra adulților și a practicilor instituționale. Exact despre acest lucru e vorba în cartea de față. Vom arăta cum supraprotejarea bine intenționată - de la interzicerea consumului de arahide în ciclul primar și până la reglementarea discursurilor în campusurile colegiilor - poate sfârși prin a face mai mult rău decât bine.

Însă supraprotejarea reprezintă doar o parte dintr-o tendință mai cuprinzătoare, despre care vom vorbi folosind termenul probleme ale progresului. Acest termen se referă la consecințele negative produse de schimbări sociale care, altfel, sunt pozitive. Este minunat că sistemul nostru economic produce din abundență mâncare la prețuri scăzute, dar asta duce la o epidemie de obezitate. Este minunat că ne putem conecta, că putem comunica instantaneu și gratuit cu alți oameni, dar această hiperconectare poate fi nocivă pentru sănătatea mintală a tinerilor. Este minunat că avem frigidere, medicamente antidepresive, aer condiționat, apă curentă caldă și rece, că avem putința de a ne elibera de majoritatea greutăților fizice care se împleteau în traiul zilnic al strămoșilor noștri odinioară, în zorii speciei umane. Confortul și siguranța fizică sunt beneficii pentru omenire, dar ele aduc cu sine și niște costuri. Ne adaptăm la noile circumstanțe îmbunătățite și coborâm ștacheta pentru ceea ce considerăm a fi niveluri intolerabile de disconfort și risc. După standardele stră-străbunicilor noștri, aproape toți suntem cocoloșiți. Fiecare generație tinde să o vadă pe următoarea ca fiind slabă, plângăcioasă și lipsită de rezistență. Generațiile mai vârstnice poate că au un punct de vedere valid, chiar dacă aceste schimburi de generații reflectă un progres real, sesizabil.

Pentru a repeta, noi nu spunem că problemele cu care se confruntă studenții și tinerii, în general, sunt minore ori sunt "doar niște mofturi din capul lor". Noi spunem că ceea ce oamenii aleg să se întâmple în capul lor va determina cum îi vor afecta problemele reale. Argumentația noastră este, în cele din urmă, pragmatică, nu moralistă: indiferent de identitatea ta, de trecutul tău sau de ideologia ta politică, vei fi mai fericit, mai sănătos, mai puternic și mai capabil să reușești în atingerea scopurilor propuse dacă faci exact opusul celor recomandate de Misoponos. Acest lucru înseamnă să cauți provocări (în loc să elimini sau să eviți tot ce simți că ar fi nesigur), să te eliberezi de distorsiunile cognitive (în loc să te încrezi întotdeauna în sentimentele tale inițiale) și să-i ai în vedere pe alți oameni cu generozitate, căutând nuanțe (decât să presupui despre alții ce e mai rău, cu o moralitate simplistă de tipul "noi versus ei").

Despre ce vom discuta în această carte

Povestea pe care o spunem nu este simplă și, cu toate că există câțiva eroi, nu există în ea răufăcători clar definiți. Povestea noastră este mai degrabă una a detectivului în științe sociale, în care "crima" a fost comisă de o confluență a tendințelor și forțelor sociale. Evenimente surprinzătoare au început să aibă loc în campusurile colegiilor în jurul anilor 2013-2014, iar acestea au devenit încă mai ciudate și mai frecvente în perioada 2015-2017. În prima parte a cărții stabilim cadrul general și îți oferim uneltele intelectuale de care vei avea nevoie pentru a da sens noii culturi a "siguranței", ce s-a extins în multe campusuri universitare din 2013 încoace. Uneltele includ învățarea recunoașterii celor trei Mari Neadevăruri. Pe parcurs, vom explica, de asemenea, câteva dintre conceptele-cheie ale terapiei cognitiv-comportamentale (TCC) și vom arăta cum TCC îmbunătățește abilitățile de gândire critică, astfel contracarând efectele Marilor Neadevăruri.

În Partea a II-a, arătăm Marile Neadevăruri în acțiune. Examinăm "huiduielile", intimidarea și violența ocazională care îngreunează misiunea de bază a universităților, cea privitoare la educație și cercetare. Analizăm noua idee populară conform căreia discursul înseamnă violență și arătăm de ce o astfel de gândire este nocivă pentru sănătatea mintală a studenților. Explorăm sociologia vânătorilor de vrăjitoare și a panicilor morale, inclusiv a condițiilor ce pot arunca un colegiu în haos.

În Partea a III-a, ne dăm silința să dezlegăm misterul. De ce lucrurile s-au schimbat atât de rapid în extrem de multe campusuri între 2013 și 2017? Identificăm șase tipuri de explicații (pe care le vom numi "șiruri explicative"): creșterea polarizării politice și a animozității dintre partidele americane, care a condus la creșterea numărului de infracțiuni motivate de ură și hărțuire în campusuri; mărirea gradului de anxietate și depresie la adolescenți, ceea ce i-a făcut pe mulți studenți mai dornici de protecție și mai receptivi la Marile Neadevăruri; schimbările apărute în practicile de educație parentală, care au amplificat fricile minorilor, deși copilăria a devenit azi considerabil mai sigură; pierderea jocului neîngrădit și a asumării nesupravegheate a riscului, necesare copiilor pentru a deveni niște adulți pe picioarele lor; sporirea birocrației din campusuri și extinderea misiunii ei proteguitoare; și o pasiune crescândă pentru justiție, combinată cu ideile schimbătoare despre ceea ce presupune cu adevărat justiția. Aceste șase tendințe nu i-au influențat pe toți în mod egal, dar ele au început să se intersecteze și să interacționeze, în ultimii câțiva ani, în campusurile universităților din Statele Unite.

La final, în Partea a IV-a, oferim sfaturi. Sugerăm acțiuni specifice care îi vor ajuta pe părinți și profesori să crească niște copii mai înțelepți, mai puternici și mai independenți. Sugerăm căi prin care profesorii, personalul administrativ și studenții din colegii pot îmbunătăți universitățile, adaptându-le pentru viața din epoca noastră "înfuriată" de tehnologie.

În 2014, ne-am propus să înțelegem ce se întâmplă în campusurile universităților din SUA, însă povestea pe care o spunem în această carte este despre mult mai mult decât atât. Este povestea prezentului nostru straniu și neliniștit, în care numeroase instituții funcționează defectuos, iar încrederea se află în declin - prezentul în care o nouă generație, cea ulterioară milenialilor, abia absolvă facultatea și începe să intre pe piața muncii. Povestea noastră se încheie într-o notă plină de speranță. Problemele pe care le descriem pot fi temporare. Noi credem că sunt rezolvabile. Săgeata istoriei se îndreaptă spre progres pe majoritatea planurilor - al sănătății, al prosperității, al libertății^[vii] -, dar dacă putem înțelege cele șase fire sau șiruri explicative și izbutim să ne eliberăm de cele trei Mari Neadevăruri, săgeata se poate îndrepta spre progres ceva mai repede.