Scrisoare pentru mine / Mă revolt

În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".
 
 Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.


Salutare tuturor!! Mă numesc Bianca și am treisprezece ani. Mă consider o fire haioasă, loială, deșteaptă și încrezătoare. Am mulți prieteni care îmi sunt alături mereu. Sunt singură la părinți, din păcate, dar asta nu mă deranjează. Toată lumea îmi zice că sunt vorbăreață, dar eu nu cred asta. Sper că v-am făcut o impresie bună despre mine!


Dragă Bianca la 7 ani,

Îți vorbește Bianca din viitor, mai exact din 2022, la vârsta de 13 ani. Ce mai faci? Cum este în clasa întâi? Ai învățat să citești? Îți pun prea multe întrebări, știu. Știi că așa suntem noi, foarte vorbărețe și nu avem stare. Cum este la școală? Să știi că doamna Mihaela e o învățătoare foarte bună, te va învăța să citești, să scrii de mână și să scrii cu stiloul. Crede-mă că nu te vei mai despărți de scrisul cu stiloul, vei scrie cu el non-stop.

Voiam să îți spun că mi-e dor de tine. De fapt, de mine. Mi-e dor de acea copilă care nu avea niciun stres legat de școală, de fratele ei... A, da, un mic spoiler: vei avea un frățior. Din păcate, eu îți scriu această scrisoare din cauză că vreau să mă descarc emoțional legat de fratele meu. Te rog să nu te sperii. El va avea o problemă. O să fie greu cu el. Problema va apărea când tu vei avea aproape vârsta de 8 ani. Nu o să îl înțelegi, o să plângi din cauza lui, că nu e și nu va fi ca toți ceilalți copii. Dar tot îl vei iubi foarte mult. Cel mai mult de pe lumea asta. Îi vei avea alături pe părinții tăi, Cami și Radu. Părinții noștri, de fapt, care o să aibă grijă de el să fie și el un copil normal ca toți ceilalți. (Dar în sufletele noastre el este normal și mereu va fi). O să îl ducă la o grădiniță privată unde sunt copii și cu alte probleme. O să își facă și prieteni. Pentru mine și pentru tine, el, Bogdan, este un copil normal și pe interior și pe exterior, numai că ceilalți copii nu îl vor vedea așa. Noi trebuie să fim tari și puternici pentru el. Știu că tu ai spune că nu dorești ca fratele tău să aibă probleme, dar, crede-mă, această problema a lui a schimbat viața ta și a părinților tăi. Bogdan este un copil foarte energic, vorba mea este că zici că e Duracel. Este un copil care are zâmbetul pe buze majoritatea timpului. Se joacă foarte mult cu mine, în special, și cu mașinile. Îi place foarte mult să stea afară. Dacă ar putea, ar stă numai afară, în parc, sau pur și simplu la plimbare. Bogdan mai este și o persoană foarte, dar foarte matinală. Bianca, crede-mă că în următorii ani te vei trezi numai la 7 și jumătate sau 8, dar asta îți va face bine. Vei merge în foarte multe vacanțe cu el și cu părinții tăi. Tu cu Bogdan veți face foarte multe prostiuțe împreună. Chiar dacă tu nu îl poți înțelege pe el, el te poate înțelege pe tine și ceea ce simți față de el. Vei avea grijă de el când este bolnav. La fel și el de tine, mai puțin decât o faci tu, dar o va face și el. TU vei face sacrificii pentru el, care, în viitor, îl vor ajuta. Vei merge cu el la grădiniță și vei stă acolo cu el pentru a-l ajuta să facă tot ce i se spune, vei fi acolo cu el, pentru el, în fiecare secundă și minut ale vieții lui. Toate au meritat. Știi de ce Bianca? Pentru un simplu te iubesc.

Cu drag, Bianca din viitor.


Sunt la ultima oră a zilei: biologie. Doamna ne predă o lecție nouă.

Colegii se uită ciudat la mine. Profesoara de biologie iese puțin din clasă pentru că primește un apel. Aud vorbe în șoaptă în timp ce colegii se uită la mine. Mă uit atentă să văd dacă sunt murdară sau doar râd de mine. O întreb pe Maria, care stă cu mine în bancă, de ce râd de mine și de ce se uită la mine cu ochii ațintiți. Îmi spune la ureche despre poziția în care stau. Stau puțin cocoșată. Așa, și? Majoritatea băieților râd de mine. Întreb în gura mare de ce. Îmi spun că atunci când stau cocoșată mi se vede burta și sunt grasă.

În acel moment simt că în corpul meu parcă explodează ceva, de nervi și de tristețe în același timp. ÎMI VINE SĂ LE DAU BĂIEȚILOR PUMNI ÎN FAȚĂ ȘI SĂ ÎI DAU CU CAPETELE DE PEREȚI. ÎMI VINE SĂ DAU CU PUMNII ÎN BANCA MEA, ÎMI VINE SĂ O BAT PE MARIA, CARE STĂ LÂNGĂ MINE, CHIAR DACĂ EA NU A FĂCUT NIMIC.

Doamne, nu mă pot stăpâni. Nu-i înțeleg pe băieți de ce trebuie să râdă de oamenii care, da, poate nu sunt slabi ca o scobitoare, dar nu asta contează, contează cum gândești, cum te porți și cum îi faci pe ceilalți să se simtă. ACEASTĂ GÂNDIRE PE MINE MĂ DEPĂȘEȘTE. Pe băieți îi interesează doar cum arată fetele, nu și cum gândesc sau cum se poartă ele. Ei se cred perfecți. Deci, din punctul lor de vedere, ei sunt perfecți și nimic nu trebuie îmbunătățit la ei. BA DA, TREBUIE, TREBUIE MULTE. Cum poți să îi spui așa ceva unei fete, că este grasă, și mai ales să îi spui față în față, scurt și la obiect?

În fine, de la colegii mei băieți mă aștept la orice, ei sunt dovada pură că mai bine mor singură decât să mă ajute ei. Fix după ce băieții îmi spun mie că sunt grasă și mai știu eu ce, intră profesoara de biologie înapoi în clasă și se întoarce totul la normal. La sfârșitul orei, vin colegele la mine și mă întreabă dacă sunt ok. Îmi spun să nu îi bag în seamă pe acești băieți care nu au cei șapte ani de acasă. Le spun că sunt ok.

Eu sunt acel tip de persoană care din păcate pune la suflet tot ce se spune despre ea, chiar dacă nu ar trebui. Pe exterior am părut că sunt ok, dar pe interior simțeam cum INIMA MEA MI SE DESTRAMĂ ÎN BUCĂȚI. De ce nu arăt și eu ok, ca alte fete de la mine din școală? Ele zici că au făcut foamea o săptămână ca să arate așa. Oricum nu am de ales. E bine să mă accept așa cum sunt și să nu ascult pe nimeni care îmi spune ceva legat de cum arăt și cum mă port. Ajung acasă, mă pregătesc de teme gândindu-mă să las puțin tema și să mă apuc să scriu ceea ce mi s-a întâmplat azi, un fel de jurnal aș putea zice. Termin de scris tot ce mi s-a întâmplat azi și mă bag la somn cu gândul că am reușit să mă îmi pun toate gândurile pe o foaie, mai exact cinci. Somn ușor mie!