Mă revolt / Scrisoare pentru mine / Super-puterea

În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".
 
 Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.


Bună! Eu sunt Maria! Sunt o fată simpatică de 12 ani care nu are astâmpăr mai mereu. Sunt cântăreață și practic asta de la 5 ani. Sunt foarte energică și ador să învăț lucruri noi. Îmi place să cunosc oameni noi și să încerc să înțeleg felul în care alți oameni gândesc.


De când m-am născut, am susținut fetele. Le-am considerat frumoase, sensibile, gingașe, nu obiecte de care poți să îți bați joc când ai tu chef. În viață mereu au existat acești băieți, care aveau de gând să traumatizeze unele fete. De ce? Pentru aspectul fizic. Doar așa se comportă "adevărații bărbați''. E foarte amuzant să râdem de cineva mai plinuț, sau mai știu eu ce.

Un exemplu bun este Maria. Maria, adică eu, era o fetiță de 8 ani, mai grăsuță față de celelalte fete care erau considerate balerine. Eu eram oaia neagră a clasei. Nimeni nu mă suporta. Era a doua zi după ce am făcut poza de grup, cea de început de an. Erau mulți copii care se uitau la ea, așa că am venit și eu să văd cum am ieșit.
Marius: Uitați-vă la Maria! Are trei burți peste picioare.
Eu: Hai mai taci, că nici tu nu ești mai presus, față de bidon turtit.
Marius: Mai repetă, de unde ești?
Eu: Din Republica Moldova.
Sasha: Atunci ești țărancă la coada vacii! Strigați cu toții! Fulga! Fulga!
Marius: Nooo, e vacă moldovenească care mănâncă iarbă. Atenție, copii, să nu vă mănânce pe toți.
Eu: Nu mai pooot! Nu vă mai suport! Sunteți o adunătură de proști! Pur și simplu într-o zi o să mă mut la altă școală și o să scap de voi.
Sasha: Și ce dacă, oricum nimeni nu o să te accepte. Nu vezi cum arăți?

Plâng, plâng și iar plâng. Îmi vine să îi iau pe amândoi și să îi dau cap în cap. De ce trebuie să judecăm pe cineva în funcție de aspectul fizic? Din cauza acestor persoane, am venit acasă și timp de ceva vreme am refuzat să mănânc. Plângeam non-stop.

Această fetiță a crescut, s-a maturizat și din cauza traumelor din copilărie a ajuns să urască o mare parte din băieți. Nu are încredere în ei. Din păcate și acum fantomele trecutului o urmăresc și mai are momente când se simte acea vacă moldovenească care mănâncă iarbă, sau e numită Fulga.

Mereu când vede bullying în jurul ei intervine pentru că amintirile din trecut își fac apariția în capul său.

Nu mai dați bullying, nu mai judecați oamenii după aspectul fizic. Iar voi, fetelor, nu vă panicați dacă nu aveți corp de balerine, pentru că noi, fetele, mult batjocorite de băieți, suntem mult mai importante. Noi dăm viață. Noi suntem cele mai importante. În continuare îmi asum faptul că sunt misandră, și da, încă mai dau ochii cu acești...


Bucureșți, 13.04.2022

Dragă Maria micuță,

Îți trimit această scrisoare cu speranța că la cei 5 anișori ai tăi ai învățat să citești, cel puțin așa știu eu. Am auzit că ți-e frică de întuneric. Stai liniștită, o să mai rămână ceva timp. Uite ce e, închide ochii și încearcă să te gândești la ce te face pe tine mai fericită, mai precis unicornii. O să îți fie frică să stingi lumina ca să te pui în pat, așa că după ce o stingi o să sări rapid și plapuma va rămâne singura ta scăpare. De ce sări în pat după ce stingi lumina? Îți e frică ca nu cumva vreo creatură a întunericului să te prindă de picior? Lăsând asta la o parte, tu ai foarte mulți prieteni. Te adoră multă lume și ti-ai îndeplinit visul de a deveni cântăreață. Ai primul tău concurs național, la Arad. O să pleci cu doamna și cu una din bunele tale prietene. Să știi că ai talent și la desen. Ai multe talente, dar tu încă încerci să te descoperi. O să vrei cât mai multe de la tine și o să încerci mereu să îi faci mândri pe tati și pe mami.

O să-ți mai trimit o scrisoare când o să împlinesc 14 ani. Mă rog, tu. O să ai buletin!

PS: frica de întuneric nu o să dispară prea curând, deoarece ești pasionată de filme horror și de tot felul de ciudățenii.

Cu drag,
Maria din viitor


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 9 dimineața. E o zi la fel de banală ca oricare alta. Mă dau jos din pat și realizez că totuși ceva nu e la locul lui. Nu îmi dau seama ce e, dar las asta și mă duc să îmi fac rutina de dimineață. Ca o amețită ce sunt, îmi pun săpun în loc de pastă de dinți. Grozav! Am săpun în gură. Totul merge "perfect", ce ar putea să se mai întâmple. A da, să dau mâncare pe mine și să cad pe scări, așa ar fi dimineață "perfectă". Cobor în bucătărie, mă împiedic aiurea și îmi iau o lovitură zdravănă. Mă ridic și mă duc să mănânc, lapte cu cereale, cea mai banală mâncare. Merg spre frigider și în loc de lapte, torn suc de portocale. Phai... minunat! Mă șterg repede și mă duc să savurez minunatul suc cu cereale, pentru că lapte nu mai era. Magie, dau cu mâna peste castron și torn tot conținutul pe mine. Nu, nu pot să cred așa ceva. Chiar tot ce spun trebuie să se întâmple?

Ia stai puțin... merg în fața oglinzii din camera mea și spun că o să cadă ceva în camera mea. Nici o secundă nu a trecut și a căzut o carte pusă pe comodă. Asta nu poate să fie posibil. O să primesc un colet surpriză, îmi spun. Secunda următoare, soneria se aude iar curierul mă așteaptă jos. Fug repede, iau coletul. Da! Asta e puterea mea! Este fantastic! Tot ce spun se adeverește. Incredibil!

Mă îmbrac colorat, în hainele mele preferate. Pornesc spre școală cu gândul la ce pot să îmi doresc azi. Să îmi doresc să se îmbolnăvească profa de tehnologie? Sau poate să primesc 10 la testul de la geometrie? Interesante gânduri, dar nu cred că vreau să profit așa tare de super-puterea asta. Bine... la cea cu doamna de tehno mă mai gândesc. Mă plimb pe aleea de lângă școală și spun că o să mă întâlnesc cu prietenele mele. Apoi, deodată, din tufiș ies acestea. Bucuroasă, le salut și mergem spre școală. Să le spun de super-puterea mea? Mai bine nu.

Orele au decurs normal. Avem a doua oră tehnologie. Intră doamna dirigintă în clasă și ne anunță că nu facem tehnologie deoarece doamna se îmbolnăvise grav. Ok, deci asta înseamnă că, și atunci când gândesc ceva, se adeverește. Nu e de bine. Super-puterea mea intrase în acțiune. Mă uit în jur și îmi dau seama că toți colegii mei se bucurau că am scăpat de a două oră, dar eu nu mă simțeam confortabil. Aveam niște stări inconfortabile. Mai precis, mustrări de conștiință. Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar ca să nu prezic ceva iar ceilalți să sufere. Stau și mă gândesc, iar mă gândesc. Până la urmă nu o pot ține la nesfârșit. Aleg să renunț la această super-putere, măcar pentru binele prietenilor mei. Îmi e greu să o fac, dar până la urmă nu am de ales. Îmi doresc să nu mai am super-puterea asta. După dorința spusă cu voce tare mi-am revenit. Mă simțeam ca altă dată. Se termină orele. Ajung înapoi acasă. Mă simt ca înainte, fata normală de 13 ani. Cea mai tare super-putere este curajul de a face sacrificii pentru binele celorlalți, iar eu una sunt mulțumită cu viața mea și fără super-puteri.