Intro
În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Ruxandra Dumitrescu (13 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună
Pe mine mă cheamă Ruxandra și consider că sunt o fată destul de obișnuită. În fiecare zi încerc să învăț bine la școală, mai ales la materiile pe care nu le înțeleg. Un defect al meu ar fi faptul că nu am tot timpul motivația de a termina ce am început.
Super-puterea
De când eram mică, iubeam să recreez pe hârtie fiecare obiect și persoană ce trece pe lângă mine. Simțeam nevoia de a face acest lucru pentru a ține minte tot ce vedeam în momentul acela.
Acum încă practic acest lucru, doar că mai rar, deoarece sunt foarte ocupată cu școala în ultima vreme. Într-un fel, este un hobby de-al meu. Tot timpul lumea mă ruga să le desenez o persoană dragă, un animal de companie, un obiect și multe alte lucruri, dar tot timpul refuzam, deoarece nu aveam de ce să îi ajut dacă ei nu îmi dădeau nimic la schimb.
Acum nu îmi fac griji de alți oameni care să mă deranjeze, pentru că vine weekendul și pot desena în liniște. Stau ceva vreme pe gânduri și zăresc o pasăre în depărtare. Mă grăbesc să o desenez cât timp mai rămâne acolo. Atunci când termin desenul, vreau să îl pun pe perete pentru a-l admira, dar dintr-o dată mă trezesc cu respectiva pasăre în camera mea! Nu știu cum a ajuns acolo, am toate geamurile și ușile închise. Mi-am aruncat privirea pe geam și, surprinzător, aceeași pasăre este afară. Însă ceea ce desenasem nu mai era pe hârtie. Merg repede să scot pasărea din camera mea și stau o secundă să procesez ceea ce s-a întâmplat.
Iau o altă foaie și schițez o vază din camera mea. Imediat ce ridic creionul de pe hârtie, apare o replică exactă a obiectului respectiv. Îmi pun tot felul de întrebări, încercând să înțeleg ce se petrece, dar mă calmez încetul cu încetul. Merg la părinții mei pentru a le povesti ce s-a întâmplat, apoi dau fuga pentru a le spune tuturor, încerc să îi opresc, dar nu mă ascultă.
În acest moment, toată lumea știe despre super-puterea mea și acum trebuie să fac mii și mii de desene pentru necesitățile celor din jurul meu, fără încetare. Pornesc spre casă cu mâinile obosite și mă gândesc cum vreau ca acest coșmar să se termine, să nu mai trebuiască să fac tot ce vor ceilalți, dar deodată aud pe cineva strigând. Mă duc în grabă pentru a vedea ce se întâmplă și văd o femeie lovită de mașină care pare că nu mai are suflu. Scot repede un caiet și desenez doi doctori care să o ajute.
După mult timp femeia își revine. Mă uit în jur și îmi dau seama că toată lumea mă felicită, îmi mulțumesc pentru ce am făcut. Nu îmi vine să cred cât de ușor este să salvezi o viață cu o putere atât de simplă. După evenimentul respectiv, trebuie să ajut toți oamenii la ananghie. Devine obositor. Mă simt bine ajutându-i pe ceilalți, doar că nu am timp pentru nimic altceva. Nu îmi vine să cred cum o pasiune pe care o practicam cu multă plăcere, poate să devină ceva ce disprețuiesc.
Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru un moment din viața mea dinainte de a o primi. Pentru unii, această întâmplare ar părea o binecuvântare, dar după o vreme ea devine un blestem.
Nu îmi dau seama de ce am primit eu această putere și nu oricine altcineva, având în vedere că fără această putere sunt la fel ca ceilalți. De când am primit acest talent simt că oamenii nu vor să mă cunoască pe mine, ci doar să cunoască mai multe despre puterea mea.
Scurtmetraj. Sinopsis
O fată de 12 ani pe nume Tania este foarte încântată să meargă la petrecerea prietenei sale. Dar înainte de toate acestea, ea vrea să aleagă o ținută corespunzătoare pentru eveniment.
Tania se duce în baie pentru a-și peria părul și încuie ușa pentru a nu fi deranjată. Tania se uită o perioadă lungă de timp în oglindă.
Se gândește la chipul său, pe care îl văzuse de atâtea ori, doar că astăzi părea diferit. Simțea cum fața i se deforma. Fiind fascinată de acest lucru, își atinse fața pentru a simți mișcarea acesteia, doar că, în mod surprinzător, fața ei se simțea la fel ca întotdeauna. Așadar, oglinda îi juca feste.
Nu după mult timp, Tania observă că reflexia corpului începe să se lungească, apoi că îi dispar membre. Repede, se duce să iasă pe ușă, dar aceasta nu vrea să se deschidă. Panicată, nu are ce să facă decât să se uite în oglindă. Se uită ore în sir la aceasta, iar camera începe să se distorsioneze în jurul ei, în timp ce replica sa începe să aibă o reflexie obișnuită.
Când își ia ochii de pe oglindă și se uită în jur, Tania realizează că au trecut trei ore de când intrase în baie. Era prea târziu să mai ajungă la petrecere, însă își făcea mai multe griji în legătură cu ce i se întâmpla.
Era singură în încăpere, nu își mai recunoștea chipul sau împrejurimile. Soarta îi era să rămână blocată în acea cameră pentru a fi păcălită de propriul său chip.
Scrisoare pentru mine
Dragă Ruxi,
Sunt tu, cu 8 ani mai mare decât tine. Dacă citești asta, vreau să știi că lucrurile merg bine în viitor, dar nu o să te bucuri la tot ce îți iese în cale și o să fii din ce în ce mai obosită din cauza școlii.
Vreau să te bucuri de momentele pe care le trăiești mai mult decât am făcut-o eu când aveam vârsta ta, mai ales de persoanele pe care încă le mai ai alături. Abia acum îmi dau seama cât de mult mă distram și ce fericită eram înainte. Nu vreau să îți faci multe griji în legătură cu viitorul, vreau doar prețuiești ce ai acum, până va dispărea.
Cu drag,
Ruxandra