Adevăruri nerecunoscute / Back to the magic

În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".
 
 Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.


Bună! Sunt Daria și am 12 ani, aproape 13. Activitatea mea preferată la școală este să mă uit la disperarea de pe fața profei de română când avem de scris o compunere și eu scriu despre zâne. Altă informație importantă ar fi faptul că îmi doresc un câine. Sunt hotărâtă și mă consider încrezătoare și extrovertă.


Dacă mi-ai întreba cele mai bune prietene cum sunt eu, ca personalitate, ar zice că sunt încrezătoare, hotărâtă și tot timpul cu o soluție la îndemână. Dacă-mi întrebi verișoara, cea mai înțelegătoare rudă pe care o am, ar zice că sunt extrovertă, încrezătoare și creativă. Ce au în comun? Sunt încrezătoare.

Adevărul este că nu știu. Adevărul este că nu cred că am o personalitate. Majoritatea timpului simt că depind de oamenii care sunt în jurul meu. Simt că sunt o oglindă. Ăsta este un adevăr pe care vreau să mi-l recunosc. Sunt fericită că nu am o personalitate stabilă sau stabilită. Pot să îmi fac mai mulți prieteni. Majoritatea oamenilor vor să aibă persoane care să-i asculte. Și de obicei eu sunt aia. Știu să citesc camera în trei milisecunde, citesc oamenii ca pe o carte deschisă. Și, incredibil, nimeni nu vrea să asculte, dar toată lumea vrea să fie ascultat. Așa că sunt acolo. Ai nevoie de cineva care să te asculte? Să îți verși nervii că ai luat un 9,50, când eu am luat mai puțin? Sunt acolo. Nu vreau să trăiesc pentru mine. Vreau să ajut oamenii. Exact cu asta.

Alt adevăr este că m-am săturat ca părinții mei să zică că mă cunosc. Îmi pare rău, dar nu o fac. Ei știu o fetiță de 5 ani care nu înțelege nimic. Care crede în Moș Crăciun și nu are problemele tuturor prietenilor ei pe umeri.

Alt adevăr recunoscut aici este că de fiecare dată când mă întreabă prietena mea cea mai bună "Ce faci?", o întrebare simplă, mă panichez. În trei milisecunde îmi trec milioane de opțiuni. Tot timpul răspund cu ceva în genul "bine" sau "superb". Apoi întreb înapoi și mingea este pasată pe partea cealaltă a fileului. Și atunci sunt în elementul meu. Ea își varsă problemele despre familia ei, prietenii ei și tot așa și eu... ascult. Apoi mă uit cum ne vedem cu celelalte prietene și trec din terapeut în fratele mai mare care dă idei proaste și râde de frații mai mici, care chiar le pun în aplicare, apoi are grijă să nu se lovească sau să fie prinși. Simplu. Așa funcționează viața mea.

Un alt lucru nerecunoscut este că îmi este frică să scriu asta. Oamenii nu gândesc așa. Dacă oamenii citesc asta și zic: Are dreptate, ar trebui să tac mai mult și să ascult, atunci ce mă fac? O să fie groaznic pentru mine... Eu o să mă simt prost și alți oameni o să mă asculte. Nu vreau să creadă nimeni că sunt tristă sau ceva. Nu. Sunt chiar fericită. Și-mi convine rolul meu. Ascult, dau soluții, unii nu mai vorbesc cu mine decât când au nevoie de ajutor, dar este bine. Îmi place viața asta. Oamenii pot să se bazeze pe mine și asta este cel mai important. Mi-am recunoscut mie aceste "adevăruri" și cu asta basta.


INT. CAMERA ANDIEI - ZI

Andia (12) se trezește și se uită în jur. Camera ei este dezordonată, dar cumva fericită. Ea se îmbracă într-o pereche de pantofi scurți, asortați cu un hanorac galben. Se uită prin casă. Este singură. Părinții au plecat. Își desprinde coada și pleacă spre școală.

EXT. STRADĂ / DRUM SPRE ȘCOALĂ - ZI

Se uită pe drum. Poate merge pe cel principal, îl și vede deasupra capului ei, plin de oameni, toți triști cu capul în jos și fără culoare. Sau poate să meargă pe lângă pădure. Andia dă din cap în semn aprobator. O să meargă pe lângă pădure.
Se uită la stânga ei cu o privire curioasă, până în inima pădurii. Vede ceva strălucitor și, cu o privire hotărâtă, începe să alerge prin pădure.

EXT. PĂDURE - ZI

În timp ce aleargă, se uită în jur și observă niște luminițe, ca niște licurici statici plutind în aer. Andia se oprește și se uită la ei curioasă, își lasă ghiozdanul pe jos lângă un copac și se uită în jur. Cu cât se uită la ei mai mult, cu atât au mai multe detalii, mai multe lumini apar peste tot. Cu cât se plimbă mai mult prin pădure, cu atât luminile sunt mai puternice.

EXT. PĂDURE - NOAPTE

Se plimbă până când dă de o salcie. Ridică privirea și vede cum această salcie are un trunchi destul de mare, cu unele frunze strălucitoare și altele colorate în diferite culori: alb-lila, unele roșii, unele verde crud iar altele albastru închis. Andia înconjoară copacul și chiar pe partea cealaltă vede o ușă. Ușa este sculptată cu niște cuvinte ciudate. Andia se strâmbă încercând să citească cuvintele. Pune mâna pe ușa și cuvintele se luminează cu o lumina aurie.


Andia împinge ușa.

INT. COPAC / TRUNCHI - NOAPTE.

Fata este întâmpinată de o scară îngustă, lungă și în formă de spirală. Pare prea mare să încapă în copac și totuși magică și firavă. Copila începe să urce scările. Pas cu pas, cu respirații adânci. Luminile plutitoare o urmăresc până înăuntru și pare că o îmbie să urce pe scări. Când ajunge în capul scărilor dă de o cameră fără acoperiș și cu pereți făcuți din crengile și frunzele salciei.

INT. COPAC / CAMERA DIN CRENGI - NOAPTE.

Andia se uită în jur, camera pare o harababură de idei ale patru persoane complet diferite. Într-o parte sunt plante presate frumos și cu grijă, iar în cealaltă parte niște arme roșii-portocalii cu flăcări pe ele. Într-o parte este un acvariu cu apă, iar în cealaltă o pereche de aripi albe. În timp ce fata analizează aripile, se aude o voce:


Andia se întoarce speriată și vede o femeie înaltă, îmbrăcată într-o rochie albastru-închis. În loc de păr, această femeie are apă albastră ca marea și șuvițe albe ca spumă din ocean. Un val îi acoperă jumătate din față și totuși nu pare că este udă. Are pielea de un albastru deschis.



Fix atunci un alt elf intră în cameră. Nu este mult mai înalt decât Caia, dar sigur arată mai amenințător. Are flăcări roșii în loc de păr, iar ochii au o privire ucigătoare. Poartă un tricou alb pe deasupra unei helănci negre. Are și o bandană care să îi țină "părul" din ochi. Ambii au urechile ascuțite.


Atunci intră încă doi elfi în cameră. Unul are niște pantaloni lungi și frunze lungi și verzi în loc de păr. Ochii îi sunt verzi și maro, cu o formă ca de pisică. Are pielea de culoarea pământului. Celălalt elf este o femeie cu părul alb cu accente lila, prins într-un messy bun. Poartă o fustă scurtă cu pene albe. Are pielea de culoarea mov deschis spre alb. Andia rămâne cu gură deschisă.


---
Andi = "Spirit" în islandeză
Ilma = "air" în finlandeză
cai = "water" în sundaneză
dife = "fire" în limba comunității Haitian Creole
zeme = "earth" în letonă

Ad astra per aspera = Pe căi aspre către stele