Intro
În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.
Alexandra Maria Suditu (12 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună
Numele meu este Alexandra și am 12 ani și 5 luni. De un an practic scrimă și uneori ciclism. Îmi place liniștea, mai ales când citesc. Îmi place designul de interior și de haine. Îmi doresc să ajung arhitect și designer. De fel sunt o persoană amuzantă, ambițioasă și creativă.
Scrisoare pentru mine
Dragă Alexandra de la 6 ani,
Știu că îți este greu să nu ieși din bancă în timpul pauzelor și că te doare mereu capul din cauza loviturii la cap de deasupra sprâncenei de săptămâna trecută. Dar stai liniștită, o să îți treacă repede, mai ales că doamnele asistente de la spital te-au cusut cu ață albastră, culoarea ta preferată. Eu de acum, din 2022, încă am semnul loviturii, dar nu doare deloc. Și oricum, este normal să te mai lovești, la mână, la picior. Ești copil. Orice copil se mai lovește la urma urmei.
Dar vreau să te felicit pentru cumințenia demonstrată la spital și răbdarea avută în legătură cu vindecarea rănii. Și pentru a te face mai fericită, rana va trece peste maxim două săptămâni, și așa te vei putea juca din nou cu copiii afară.
Eu trebuie să plec, am teme, dar tu rămâi liniștită și să fii cuminte.
Cu drag, Alexandra,
Tu din viitor.
Super Puterea
E dimineață. Deschid ochii și mă uit la ceas. Este ora 7: 24. Mă concentrez, mă dau jos din pat și realizez că simt ceva greu în spate. Mă uit în oglindă și observ că am niște aripi uriașe de zână. Apoi verific telefonul pentru a vedea ce se întâmplă. Îmi apare imediat o știre cum că ar fi un "virus" care dă oamenilor super-puteri. DA! Aceasta este puterea mea: am aripi și pot zbura.
Încerc să mă obișnuiesc cu această idee. Mă îmbrac și îmi beau cafeaua la geamul bucătăriei unde răsăritul soarelui luminează toată încăperea.
Pornesc spre școală, încercând să îmi testez aripile. Ajung la școală, cu gândul la ce vor spune colegii mei despre noua mea super-putere. Intru în curtea școlii și observ că doar câțiva elevi ai liceului au super-puteri.
Apoi, deodată, clopoțelul sună de intrare. Mă îndrept spre clasa mea, acolo unde mă așteaptă prietena mea. Ora de română începe însă eu nu mă pot gândi decât la faptul că toată lumea se holbează la mine, pentru că am aripi. Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș face-o doar pentru a nu mai fi în centrul atenției.
Termin școala și mă îndrept spre casă, zburând deasupra tuturor cu noile mele aripi. Oamenii se uită la mine ciudat, însă eu încerc să îi ignor.
Ajung acasă. Sunt obosită de la greutatea aripilor și simt nevoia să mă arunc în pat și să citesc puțin până adorm.