Plus / Minus / Super-puterea

În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".
 
 Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.


Heey! Eu sunt Alexandra-Violeta, am 12 ani și învăț la Liceul Tehnologic "Sf. Antim Ivireanu". Sunt o fire prietenoasă, dar destul de perfecționistă în ceea ce privește școala,. De asemenea, sunt extrovertită. Îmi plac animalele, în special pisicile (am două acasă, amândouă salvate de afară, din curtea școlii).


În anul de grație 2010, pe 18 ianuarie, zi cu însemnătate istorică, se naște pe pământ românesc, în mare oraș, cea căreia îi este hărăzit să poarte la naștere numele Alexandra.

Plăpândă, cuminte și reținută în primii ani de viață, ea compensează micile stângăcii ale începuturilor sale prin sport și întâlniri cu oameni diverși, ajungând să se transforme, ca în basme, într-o copilă extrovertită și pusă mereu pe șotii.

Suflet de artist, Alexandra descoperă în anii de școală că poate compune poezii cu lejeritate și că păstrează pe linie maternă talentul la desen, talent pe care îl expune în picturile cu animale de companie, în icoanele pe lemn sau sticlă, sau în personaje de istorie ce apar conturate pe tabla clasei din magic praf de cretă.

Alexandrei îi place să citească. Ambițioasă din fire și deschisă să ia parte la evenimente de excepție, s-a alăturat altor 3.319 participanți la cel mai mare eveniment de lectură din Brașov, fiind a 1.686-a cititoare care a ajutat la ajungerea Brașovului în Cartea Recordurilor în anul 2018.

Orele de istorie o atrag într-un mod inexplicabil. Întâmplător, sau poate nu, descoperă că stră-străbunicul ei a fost unul dintre soldații care au pus umărul la crearea României Mari. Acesta a luptat în Regimentul 43 Infanterie și și-a găsit odihna departe de casă, îngropat fiind în cimitirul eroilor din Viena. Acela a fost momentul când, pentru Alexandra, istoria nu a mai fost doar o simplă materie de școală, ci un lucru palpabil, ce a sensibilizat-o tare la subiecte legate de război, durere, nedreptate sau moarte.

Cursul vieții îi menține vie această atracție, împletind date personale cu date istorice, ca și cum ar fi ales-o pe ea să fie liant între un trecut glorios și un viitor ce își caută rădăcinile. Pasiunea pentru istorie îi este răsplătită la împlinirea vârstei de 10 ani, când întreaga familie regală îi urează "La mulți ani!", în cadrul evenimentului în care se sărbătoreau 30 de ani de la întoarcerea Altețelor Lor în țară.

Alexandra este totuși un om al timpurilor ei, cu bune și cu rele, cu superficialități specifice adolescenței, cu nervi întinși la maxim când lucrurile nu îi ies după bunul plac, cu frici de tot soiul sau cu victimizări în cele mai nepotrivite momente. Lucrează și învață cum să își gestioneze mai bine trăirile zilnice, se plictisește repede, se deconcentrează ușor și devine nerăbdătoare, mereu în căutarea altor lucruri care să îi mențină ocupat timpul.

Este dornică să exploreze și să creeze amintiri diverse: ajută la ridicarea de baloane în stratosferă și la găsirea lor la sute de km distanță de locul lansării; experimentează mersul cu capul în jos în căsuțe răsturnate, face trasee prin copaci cocoțată la zeci de metri de pământ, zboară cu balonul sau se dă cu colacul pe Dunăre, căutând să își depășească limitele.

Alexandra își trăiește viața!


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 7:46. O să întârzii!

Mă dau jos din pat și realizez că sunt deja gata. Nu înțeleg cum! Stau puțin să mă gândesc și îmi amintesc că astăzi trebuia să ne primim... super-puterile! Încep să urlu răgușită și plină de bucurie "DA! Asta este super-puterea mea! Pot să fac orice lucru care îmi trece prin minte!"

Pornesc spre școală cu gândul de a trece pe la magazin, dar tot ce doresc să îmi cumpăr este deja în mâinile mele! Sunt absolut uimită!

Apoi, deodată, văd un pisoi atacat de un motan. Mă gândesc ce pot face și îmi reamintesc de magie. Super-puterea mea intră în acțiune. Îmi doresc să scap micul animal, dar mă aflu prea departe de el, iar acesta riscă să fie atacat. Clipesc din ochi și îmi imaginez cum îl iau de ciuf pe motan. Deschid ochii și observ că cealaltă pisică a dispărut. Fericită, iau pisoiul, îl mângâi, îl bag în ghiozdan și continui drumul spre școală.

În pauze, hrănesc animăluțul cu mâncarea din pachetul primit de acasă, să nu înceapă să plângă și să mă dea de gol. Timpul trece repede. Este ultima oră de școală pe ziua de azi. Sunt nerăbdătoare. Nu mai am stare în bancă. Mă foiesc într-una deoarece abia aștept să ajung acasă să îi fac noului meu animal de companie cunoștință cu Bengi, cățelul meu.

Totuși, ora de biologie nu decurge prea bine. Ființa pufoasă din ghiozdanul meu începe să miaune. Prima oară, m-am scos. Profesoara a crezut că este un telefon. Sunetul nu se oprea! În cel mai nepotrivit moment, când doamna începe să se plimbe printre bănci, din ghiozdanul meu, se ivește o ureche. Sunt terminată! Tot trupul începe să îmi tremure. Mă înroșesc de frică. Profesoara vine și îmi deschide compartimentul în care se află pisoiul, îl scoate și se supără tare: "Un pisoi la ora mea? Ieși afară cu el. Sunt alergică la mâțe." Clipesc de două ori și... profesoara, ca prin magie, este la catedră. Pisoiul doarme calm în brațele ei și toarce. Ce ușurare pe mine.

După șase ore grele, ajung înapoi acasă. Mă simt bucuroasă pentru că am salvat viața unei pisici, și că am făcut rost de un nou animăluț de companie!