Super-puterea / Plus / Minus

În perioada 28 martie - 15 aprilie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Despre mine. Eu. Al meu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Gimnazială "Sf. Calinic de la Cernica", Liceul Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes", Liceul Tehnologic "Antim Ivireanu".
 
 Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.


Mă numesc Nicola, am paisprezece ani și locuiesc în București. Pictorul meu preferat este renumitul Van Gogh, din care adeseori mă și inspir. Vremea are un impact mare asupra stării mele, fiind și o persoană foarte nostalgică. Studiez limba franceză, iar muzica pe care o ascult și hainele pe care le port definesc "paleta mea de culori" zi de zi.


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 07:30. Iată încă o zi plină de oportunități și mistere nedeslușite. Spre deosebire de alte dimineți, aceasta pare să fie diferită. În timp ce stau în pat, încerc să-mi creez o listă în cap cu toate lucrurile pe care aș vrea să le parcurg astăzi. Brusc gândurile mele sunt întrerupte de mirosul puternic al lavandei din vaza de la geam, frumos pictată de fratele meu. Mirosul se simte așa de proeminent încât cu nerușinare îmi întind câte un deget în fiecare nară încercând să scot o așa-zisă sămânță de lavandă din ele. Spre dezamăgirea mea, nu găsesc nimic.

Mă dau jos din pat și realizez că nu numai mirosul lavandei a pătruns prin căile mele respiratorii, ci o mulțime de arome au început să mă gâdile. Mă privesc în oglindă, așa cum obișnuiesc să fac în fiecare dimineață și constat cum urechile mele par a fi mai ascuțite și întinse ca de obicei. Încerc să mă ciupesc ca să mă asigur că nu visez dar singurul lucru cu care mă aleg din asta este un semn pe deget.

Îmi ridic cartea cu titlul Enciclopezâne de pe covorul pufos și, în timp ce citesc din ea, constat cum multe dintre caracteristicele ființelor, care mă fascinau de când eram mică, par a fi similare cu schimbările prin care trec și eu acum. Încep să mă plimb agitată prin cameră și decid că singura modalitate prin care pot afla ce se întâmplă cu mine este dacă în colțul stâng al feței mele de pernă voi găsi un săculeț albăstriu cu steluțe aurii, în care bineînțeles că ar trebui să găsesc praful de stele, despre care deja știu o mulțime de lucruri.

Încep să umblu prin fața de pernă când brusc dau de ceva și îmi retrag mâna rapid cu obiectul strâns bine între degetele mele micuțe. E doar un dinte pe care aparent zâna Măseluță l-a uitat aici. Dezamăgirea se așterne pe fața mea, dar îmi revin când îmi întind mâna înapoi și apuc săculețul identic cu cel din imaginea din carte. Brusc realizez "DA! Asta este superputerea mea!"

Pornesc în grabă spre casa prietenei mele Claudia cu gândul la reacția acesteia când avea să afle ce tocmai am aflat. Pe drum către casa ei decid să testez ce se află în săculețul frumos decorat. Bineînțeles că știu deja cum funcționează, deci va fi floare la ureche. Presar o mică parte din conținut pe pantofii mei roșii, proaspăt lustruiți, și super-puterea mea intră în acțiune.

Plutesc voioasă prin aerul proaspăt de primăvară și încă o dată îmi simt nările mărindu-se pentru a cuprinde miresmele ce-mi îndulcesc chipul. Cu siguranță am căpătat această abilitate tot în această dimineață. Nu-mi amintesc să mai fi simțit fiecare aromă pe deplin vreodată. Mă uit în jur și constat ca am ajuns chiar în fața locuinței Claudiei.

O zăresc în pragul ușii, așa că mă grăbesc către ea, încă aflându-mă deasupra solului. Ea pare foarte confuză, ceea ce e de înțeles, dar am să-i explic imediat ce se petrece. Cobor cu picioarele pe pământ pentru a-mi strânge prietena în brațe și constat că mă ține în mâinile ei mai mult ca de obicei.

Observ că prietena mea Claudia are un zâmbet cald pe chip, iar o lacrimă i se prelinge pe obrazul drept. Nedumerită fiind, o întreb de ce plânge iar ea începe să-mi descrie în lux de amănunte o amintire alături de tatăl său de când avea doar 4 ani. Începe să-mi pună o mulțime de întrebări și brusc realizez că a reușit să-și amintească chiar acum de acel moment cu ajutorul meu. Zânele sunt ființe foarte ancorate în lumea din jur și, fiind nemuritoare, au o capacitate foarte mare de a reține fel de fel de lucruri. Spre uimirea mea, realizez că doar cu o singură atingere pot ajuta oamenii cu suflete curate și pure să-și amintească momente pe care în adâncul lor mereu le-au prețuit, dar gândindu-se la un număr așa de mare de lucruri, le-au uitat.

După ce am discutat ore întregi cu prietena mea cea mai bună, ajung înapoi acasă, îmi fac o baie fierbinte cu bule și mă întind în pat gata de somn. Mă simt foarte obosită. Constat că să fii o zână nu e așa de ușor pe cât pare, dar cu siguranță mă simt entuziasmată și aștept cu nerăbdare toate aventurile ce mă așteaptă. Până atunci adorm cu mirosul puternic de lavandă în aerul ușor cald și zâmbesc neîncetat.


Nicola este o persoană destul de haotică. Însă când este concentrată pe o temă anume, sau un proiect mai dificil, realizează că este capabilă și se motivează atunci când munca ei este apreciată. În schimb, Nicola noastră nu este așa tot timpul. Fiind creativă, mereu are idei legate de cum ar putea să-și petreacă timpul fără să se plictisească și din păcate aceste idei nu includ mereu și munca pentru școală.

I-ar plăcea să poată citi toată ziua din Eclipse, a treia carte din seria Twilight, pe care în momentul de față o îndrăgește mult. Ar face asta cu întreruperi în care bineînțeles că ar mânca paste cu sos alb și creveți, sau un ou fiert cu toast acoperit de avocado și în niciun caz urzici. Urzicile îi provoacă o stare de greață numai după miros.

Nicola are și responsabilități, una din acestea fiind prezența zilnică la școală, ceea ce înseamnă că nu poate citi în fiecare zi de dimineață până seara. Totuși, un lucru care o ajută să treacă peste zilele în care are în orar matematică este plimbarea prin curtea școlii în pauza de 15 minute, alături de prietenii ei. Îndrăgește mult natura și se simte foarte conectată cu ea, iar peticul întins de iarbă din spatele școlii ei este numai bun pentru a colecta puțină Vitamina C în zilele însorite de primăvară.

Soarele niciodată nu a deranjat-o pe Nicola, dar în același timp ceața și zilele gri, șterse și înnorate uneori se numără printre zilele ei favorite. Îi place să-și bea ceaiul sau cafeaua la fereastra de la bucătărie și să noteze în notițele telefonului câte ceva dacă este inspirată, în timp ce o gâdilă vântul jucăuș. Încă un lucru care îi displace este atunci când își dorește să scrie ceva și nu știe cum să înceapă. Dintotdeauna a avut problema asta pentru un motiv sau altul. Dar odată ce își dă startul, iar cuvintele încep să curgă, este foarte mulțumită.

În weekend, Nicola își revine din starea de oboseală care este prezentă în tot timpul săptămânii, iar culoarea îi apare în obraji din nou. Îi place să meargă la muzee sau localuri noi, galerii de artă sau practic orice loc în care îi sunt garantate niște cadre bune. Fotografia ocupă o mare parte din viața ei iar probabil că nimic din toată lumea asta nu o bucură mai tare ca atunci când ajunge acasă și se uită prin pozele pe care le-a făcut, iar numărul de poze ajunse în secțiunea de Favorite tot crește. Deci o zi în care își propune să facă poze și la sfârșitul ei constată că nu îi place niciuna este un eșec total. Însă, cu ajutorul surorii ei, Petruța. i se alină tristețea.

Din păcate pentru Nicola, weekend-urile se sfârșesc la un moment dat și este nevoită să-și reia rutina, fapt care nu o bucură având în vedere că este o persoană destul de spontană. Un alt lucru care o face să îi displacă lunea sau orice alta zi din cursul săptămânii sunt alarmele. Îi este foarte greu să se trezească la timp având în vedere orele târzii la care se culcă, dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Însă cu puțin noroc urmează vacanțele de primăvară și vară în care cu siguranță că nu-și va auzi alarmele enervante, iar restul familiei ei nu va mai fi deranjată de o mulțime de sunete bizare care nici nu o clintesc pe Nicola.

Sunt atâtea plusuri pe cât și minusuri în viața acesteia, deși uneori acele minusuri par a fi mai numeroase. Dar totul se rezolvă cu niște ciocolată cu alune și un film siropos (bineînțeles că nu cu halva și filme turcești, pe care nu le îndrăgește deloc).