simt o schimbare şi în viaţa mea

Dragă Mya,
M-am gîndit că nu eşti persoana cea mai potrivită pentru a-i spune povestea de azi, dar apoi am stat un pic şi am decis să îţi scriu, pentru că, pînă la urmă mi-am dat seama că nimeni nu poate să îmi înţeleagă mai bine trăirile.
Exact acum zece ani am deschis televizorul şi, butonînd, am ajuns la un meci. Ca şi acum, de cîte ori zappez cu viteză, nimic nu îmi atrage atenţia mai tare decît un gazon verde, pe care aleargă 20 de oameni.

Juca Inter, nu mai ştiu cu cine, nu mai ştiu pentru ce sau unde, dar am reţinut numele ăsta. Mi s-a părut ceva special, grandios, m-a atras uimitor de tare echipamentul în dungi albastre şi negre. Apoi am tot auzit vorbindu-se despre echipa asta tot mai mult, şi mai mult, şi mai mult, şi în scurt timp am luat una din deciziile majore ale vieţii mele. Am ales Interul ca echipă de suflet, ca iubire, fără să ştiu nimic despre acest club. Atracţia a fost instantanee, am simţit că asta era decizia pe care trebuia să o iau. Am devenit interist, am început să-i urmăresc, am învăţat în scurt timp totul despre jucători, am început să mă interesez de istoria grandioasă a clubului.

În anul acela, Interul meu a ajuns într-o finală de cupă europeană şi a pierdut-o la penaltiuri. Am fost supărat, bineînţeles, dar nu conta. Abia îmi începusem viaţa de suporter şi aveam tot timpul înainte să sărbătoresc. Sezonul următor am realizat că făcusem cea mai bună alegere posibilă. Un geniu al acestui sport, pe nume Ronaldo, a venit la Inter. Era clar. De acum înainte nimeni nu ne mai putea opri. Şi totuşi, am terminat pe locul doi campionatul, în spatele rivalei de moarte, Juventus. Sigur, nu vreau să amintesc de un anume arbitru al cărui nume mi-a rămas pe veci inscripţionat pe creier, el fiind cu adevărat cauza acelui eşec. Oricum, am jucat din nou o finală de cupă europeană şi geniul meu dinţos şi chel a rupt locul. Eram de un an suporter şi deja venise prima victorie majoră.
Un început bun, dar cu o continuare dezastroasă.
De atunci, din primul an al meu ca interist, echipa mea nu a mai reuşit să cîştige nimic. Povestea acestei echipe fantastice, pe care am ajuns să o iubesc cu toată fiinţa, a coincis într-un mod foarte straniu cu povestea vieţii mele, iar acum, după 10 ani, mă gîndesc că am fost făcut să fiu interist. Ronaldo s-a accidentat grav, nu a mai jucat vreo doi ani şi cînd şi-a revenit a plecat de la echipă. An de an, speranţe uriaşe iar apoi lovitură după lovitură, eşec după eşec, dezamăgire după dezamăgire... şi la sfîrşit lacrimi. Echipa nu şi-a mai revenit niciodată. M-am obişnuit şi eu cu locurile 2 şi 3, m-am obişnuit să pierd şi în viaţa mea, m-am obişnuit să fim învinşi an de an de Juventus şi Milan, iar acum am ajuns să întîmpin dezamăgirile cu zîmbetul pe buze.

În Italia se spune că suporterii lui Inter sunt cei mai norocoşi... găsesc tot timpul cîte ceva pe stradă pentru că merg cu capul în pămînt. Suporterii Interului sunt cei mai buni vecini, pentru că nu fac niciodată petreceri... nu au ce să sărbătorească. M-am obişnuit. Dar viaţa are un fel pervers de a te lua prin surprindere atunci cînd te aştepţi cel mai puţin. Nu te speria, nu am cîştigat titlul sau ceva, doar două cupe ale Italiei în ultimii 2 ani, asta fiind doar o uşoară consolare pentru eşecurile din competiţiile cu adevărat importante. Ca să nu te mai ţin cu sufletul la gură, în ultimele zile a izbucnit în Italia un scandal monstru, care mi-a dat mult de gîndit şi, paradoxal, mi-a readus fericirea şi speranţa în viaţa mea plină de neîmpliniri, eşecuri şi ghinioane. În ultimii ani au fost ascultate telefoanele conducătorilor de cluburi din Italia şi... marile noastre rivale au trişat. Invincibilii de la Juventus, conduşi de un mare „mafiot”, şi-au aranjat zeci de meciuri cu arbitrii, la fel şi Milan şi alte mari echipe din campionat. Totul a fost o escrocherie uriaşă, pusă la cale de nişte hoţi la un nivel uriaş. Sigur, nu mă bucur pentru necazurile altora, bucuria mea vine din faptul că Interul a fost corect. Echipa mea, pe cînd toţi ceilalţi făceau tot felul de ţigănii, a jucat tot timpul curat. Asta este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele de pînă acum. E foarte posibil ca adversarelor noastre să le fie retrase cîteva titluri, care vor ajunge în vitrina noastră. Din păcate, acele titluri nu vor însemna prea mult pentru mine pentru că am plîns deja pierderea lor atunci cînd s-au jucat, dar totuşi asta este prima oară cînd viaţa răsplăteşte corectitudinea şi sunt şi eu implicat, chiar dacă doar emoţional. Sunt mîndru că am ales să iubesc Interul. De acum înainte nu mai avem de ce să mergem cu capul în pămînt, pentru că suntem un simbol al corectitudinii. Să-şi plece capul doar hoţii. Noi suntem adevăraţii învingători.

Pornind din acest moment, cine ştie, poate chiar o să începem să cîştigăm. Ar fi minunat, pentru că simt o schimbare şi în viaţa mea tot în acelaşi sens şi mai simt şi că încep să îmi recapăt puterea pierdută demult, cam de cînd am început să nu mai cîştigăm. Mă bucur totuşi că ţi-am zis povestea asta. Sper să-ţi placă, deşi ştiu că nu ai vreo tangenţă cu fotbalul, dar sper s-o faci pentru mine. Era o cale prin adîncul marelui absurd.