Intro
În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.
Iustina Andreea Aioani (16 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună
Mă numesc Iustina Andreea și am 16 ani. Culmea este că nimeni nu îmi spune Iustina și mă simt de 14 ani. De mică, am vrut să fiu polițist, ca tatăl meu. Dar părinții m-au îndrumat spre literatură, pentru că mi se potrivește mai bine. Mereu am fost înclinată spre partea artistică, sensibilă și emotivă.
Scrisoare pentru mine
Dragă Deea,
Îți scriu pentru a-ți spune că poți vorbi acum. Este în regulă. Cuvintele încă rămân prinse ca mâncarea între dinți, însă vei ajunge să accepți că așa este normal. Acum vorbesc. Vorbești. Știu că îți este frică de opiniile celorlalți, de impresia pe care o faci, de cum te vor ține minte, dar asta este și problema. Ei nu țin minte, nu se gândesc la tine și opinia de moment dispare la fel de repede cum a apărut. Nu mai trebuie să îți rănești gâtul, să te forțezi să taci, să îți înghiți în sec lacrimile și gândurile pentru că nu consideri că ceea ce ai de spus este important. Să știi că ești chiar charismatică dacă nu te gândești prea tare la toate silabele pe care le rostești.
Îmi imaginez că te întrebi "Oare cum am realizat noi toate astea?". Din păcate, am făcut-o destul de târziu, dar nu prea târziu cât să ne fi irosit toată copilăria. Cu ajutorul experienței și simțului de observație pe care îl vei căpăta, ne-am dat seama că noi nu reprezentăm un factor major din viața de zi cu zi a persoanelor de care nu suntem apropiate. Așadar, din moment ce gândurile lor despre noi nu există, nu au de ce să ne influențeze. Simplu. Ai crede că nu e chiar atât de simplu, dar vei ajunge singură la concluzia asta, căci știu că nu te-ai convins încă.
Tot ce am să îți spun este să încerci să nu îți calculezi fiecare cuvânt în parte, fiindcă vei ajunge să nu mai apuci să scoți vreunul. Contează ce spui, indiferent de vocabular, de accent, de cunoștințe sau de charismă. Doar fii tu însăți, da?
Cu mult drag,
Andreea
Mă revolt
Nu mi-am dorit decât să am un zmeu. Tot ce am cerut a fost un zmeu, deși știam că magazinul era închis. Voiam să alerg cu el prin adierea vântului de pe plajă, în paralel cu valurile marii. Ar fi fost minunat. Să simt zborul zmeului prin mine, cu speranța că voi fi la fel de ușoară și de liberă într-o zi, în timp ce alerg cu ochii larg deschiși asupra cerului și zâmbind cu gura până la urechi de fericire. Am făcut tot ce am putut. Asta a fost. Renunț.
Oare anul viitor voi reuși să am unul? Sau voi crește destul de mult încât să nu îmi mai pese de zmeu? Voi uita oare de frumusețea lui, de sentimentul de libertate și de bucuria pe care mi-l aduce? Tot ce pot face este să sper, căci în timpul în care mi-am pus o mie și una de întrebări a venit vremea să plecăm acasă. Am rămas doar cu dorința de libertate și, din păcate, fără zmeu.