La marginea distopiei - salamandre

Citiți un fragment din această carte aici.


Pregătește-te, cititorule, să pătrunzi într-un teritoriu liminar, aflat între o realitate cu aparențe de normalitate, dar care ascunde cele mai atroce fapte, și o imaginație febrilă, cu note de fantastic și absurd. Pregătește-te să fii indignat, surprins, intrigat, să privești o lume atât de cunoscută, apropiată, monstruos de familiară, și în același timp atât de îndepărtată, de străină, de crudă. Pregătește-te să deschizi o posibilă cutie a Pandorei, din care se vor rostogoli silențios și calm sau, dimpotrivă, brusc și violent, toate păcatele și neajunsurile unui naturi "omenești, prea omenești".

Prin intermediul celor patru personaje centrale, ale căror destine se întrepătrund în diverse moduri și care creează o tramă complexă, aglutinată pe parcurs, Liviu G. Stan construiește în romanul său, Salamandre, o poveste în care verosimilitatea unui București desenat riguros este populată de psihologii și atitudini extreme: trafic de organe, crime, violențe premeditate, răpiri, sechestrări de persoane, voaiorism, gelozie, avariție, viziuni paranoice sau trăiri schizoide, cărora li se adaugă și mostre de misoginie, rasism, xenofobie etc., toate întâlnindu-se într-un text de o expresivitate poetică uneori, alteori de un realism aproape naturalist.

Ieșite parcă din mantaua unui Gog contemporan, personajele dezvoltă psihologii care trec ușor în zona patologicului, de la chirurgul genial, dar brutal, mizantrop și criminal, ca- re-și construiește imperiul dominat de propria paranoia pe fundația unei rețele internaționale de trafic de organe, înger și zeu pentru cei salvați, potenți financiar, demon abject pentru toți ceilalți, și până la urbanistul care visează la o viață secretă, participând la reconstrucția unui cartier Cotroceni fantast, în care fiecare poate deveni oricine dorește, își poate crea propria realitate și poate întâlni personajele visate datorită unui scenariu high-tech performant și novator; de la dansatoarea talentată, dedicată artei sale până la sacrificiu personal, vulnerabilă la scenarii conspiraționiste, și până la soția abuzată și abuzatoare, la rândul ei, care ajunge să se topească, în final, într-un delir mistic. Iar naratorul împrumută aproape întotdeauna obsesiile și viziunea personajelor principale. De asemenea, nu este întâmplător că fiecărui destin și fiecărei povești le corespunde un anotimp, care nu este doar secvența temporală în limitele căreia se petrece acțiunea, ci și momentul simbolic al biografiei personajului respectiv.

Atât viziunea cinică și grotescă, rece și crudă, cât și procedeele de poetică romanescă își găsesc antecedente și un teren deja pregătit în scrierile în proză anterioare: Sânge de pasăre pe haine (2014), Casele vor uita (2016) și Filip Manakis: o poveste europeană (2019). Cu toate acestea, în romanul Salamandre, autorul brodează biografiile tangente ale personajelor sale în jurul unei teme aparte: Puterea. Toate psihologiile, și mai ales relațiile care se stabilesc între personaje, țin de un joc pervers al puterii, iar mecanismele sale sunt mereu complexe și câteodată ambivalente. Personajele din acest roman își urmăresc și chiar își "construiesc" victimele, acționând asupra lor și psihologic, și fizic, uneori totul fiind doar un joc sadic, expresie pură a forței și a unei imaginații deplasate, cu final dramatic. De aici scenele coșmarești, ideile uneori radicale pe care le gândesc sau le lansează personajele, alcătuind un peisaj cu nuanțe infernale, dar și o realitate subterană, secretă, în care se activează cele mai tulburătoare gânduri sau acte.

Romanul Salamandre avansează un spațiu în care totul e posibil și nimic nu este sigur, în care victima poate deveni agresor și invers. O lume în care damnarea și salvarea vin parcă din aceeași sursă și nu poți afla decât în final cărui drum îi este cineva destinat. Un univers la marginea distopiei, din care ai vrea să evadezi sau în care ți-ai dori să nu te afli niciodată. Și totuși, un peisaj uman și moral atât de recognoscibil în societatea în care deja trăim!

(Mihai Ene)

Citiți un fragment din această carte aici.