Cîteva cuvinte despre Aglaja Veteranyi - Cronică din picături

Aglaja Veteranyi s-a născut în 1962 la Bucureşti, într-o familie de artişti de circ. La 3 ani jongla deja în arenă. La cinci ani a plecat din România împreună cu părinţii. Copilăria şi-a petrecut-o într-o rulotă, cu care a cutreierat aproape toate continentele. După ce a stat câţiva ani în Spania şi a călătorit cu circul şi prin Anglia, Franţa, Africa, America de Sud, în 1977 s-a stabilit în Elveţia. Îndrumată de mama ei, care visa să facă din ea un star, a apărut pe scena mai multor varieteuri, rămînând însă analfabetă până la 17 ani.

Autodidactă, începând din 1982 a fost actriţă şi scriitoare de limbă germană. A publicat cu regularitate în antologii şi reviste de literatură din mai multe ţări. În 1993 a înfiinţat împreună cu René Oberholz trupa experimentală Die Wortpumpe (Pompa de cuvinte), iar în 1996 grupul teatral Die Engelmaschine (Măşina de făcut îngeri) împreună cu Jens Nielsen.

În 1999 îi apare volumul de poezii Daruri - un dans al morţilor şi primul roman De ce fierbe copilul în mămăligă, care a fost tradus în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi deja adaptat pentru scenă la Zurich şi Stuttgart, fiind distins cu premiul pentru Cea mai bună carte a anului (Zurich, 1999), Premiul pentru literatură (Berlin, 2000) şi premiul Chamisso (Munchen, 2000).

În plină afirmare creatoare, la 40 de ani, Aglaja Veteranyi s-a sinucis într-un spital din Zurich, în urma unei depresii, la începutul anului 2002, lăsînd în urmă un al doilea roman Raftul cu ultimele suflări.


Note de lectură :

Superbul roman-poem pe care vi-l recomand e pe muchia fluidă dintre autobiografie şi fictiv, dintre adevărul de viaţă şi fabulaţia poetică inspirată. Naraţiunea la persoana întîi a unei fetiţe de circari, care se teme că mama ei va cădea din înaltul cupolei, unde atîrnă la propriu de nişte fire de păr, e de fapt o permanentă căutare a identităţii, într-o lume fără repere şi rădăcini. România, din care a plecat la trei ani, reprezintă pentru ea mîncărurile specifice, gătite de mama ei în rulotă şi veştile despre rudele rămase în ţara lui Ceauşescu, silite să îndure mizeria şi umilinţa cotidiană. Iar celelalte ţări pe care le străbate cu circul, în Europa şi America de Sud, nu sînt pentru ea decît locuri de staţionare temporară a rulotei. Asocierea între prozaic şi poematic, între candoare şi cruzime, între prospeţime senzorială şi angoasă, între concret şi metafizic fac din această carte excentrică o dovadă de har literar, o revelaţie.

(Adriana Bittel)

* * * * *

O scriere de o frapantă originalitate, din alt spaţiu cultural şi totuşi evident "a noastră", este micul roman al regretatei Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, de fapt, lucru limpede pentru oricine citeşte primele pagini, un senzaţional volum de poezie. Trama epică e alunecoasă şi aleatorie, de road-movie, pretext doar pentru desfăşurarea unui cutremurător document psihiatric. Sunt primii ani din viaţa unei fetiţe schizoide, trambalată cu trupa de circ a mamei ei prin toată Europa, prilej pentru confruntarea cu beţia, incestul, atrocitatea care, ca un soare cu dinţi, iluminează un sumbru univers de copil. E o lume din care lipsesc dragostea şi mila şi în care umanitatea se întinde peste feţe grotesc ca un ruj ieftin. O lume kitsch şi totuşi nostalgică, amintind frapant de poemele în proză ale altui dispărut înainte de vreme, Cristian Popescu. Un Dumnezeu-căpcăun domină, cu "dinţii cât lopeţile", lumea aceasta de desene strâmbe, iar copilul din fioroasa poveste spusă de sora vitregă e mica Aglaja însăşi, jertfa care fierbe în faţa lui, în cazanul infernal, cu mămăligă clocotită. Din această copilărie mutilată răzbeşte ţipătul coşmaresc al cărţii, jetul ei de viziune celestă şi sânge. Pagini de mare poezie sunt presărate pe tot parcursul cărţii, culminând în interpretarea mitică şi hieratică a gravidităţii. Valoarea acestui document constă în primul rând în adevărul lui, în acelaşi timp artistic şi existenţial. "E frumos, neasemuit de frumos, pentru că e adevărat", spunea undeva un personaj de Dostoievski.

(Mircea Cărtărescu)

* * * * *

În această seară o veţi vedea pe Terezia, femeia cu gâtul de 6 metri,
apoi pe femeia cu părul de oţel care zboară fără de aripe,
girafa care arde în focul gheenei,
René, bărbatul cu melon ce locuieşte într-un măr verde şi mănâncă dintr-un vierme alb,
hipopotamul Gioni care zboară prin stratul de ozon rarefiat,
jongleurul cu mustăţi lungi de 1 metru care vă înmoaie ceasornicul,
Max, bărbatul care dansează dintr-un buric albastru,
Girueta, păpuşa woodoo bine temperată care mănâncă vată sticlată,
Victoraş cel legat fedeleş de calea ferată şi Albertino, stripperul
care încape într-un borcan de iaurt plin,
Mary Mistral, fata gonflabilă în stare flască,
Eden, bărbatul invizibil dorit de toate femeile marilor metropole,
Şancru, cheluNULL, cu ochii roşii şi cu 9 buboaie pe creier.
O veţi vedea pe Lidia Jiga, dresoarea de tigri care a fost sfâşiată de tigrul
pe care l-a hrănit cu biberonul,
marchizul spânzurat de sfârcul piticului Dominic
Veţi vedea o catedrală scufundată într-un acvariu cu formol,
pe Louis cel bun care scoate okiu la vacă pentru cel cu inima seacă,
ghetele cu dej'te care umblă singure,
Nadja nimfomaninja cu sexul (o)pus la păstrare între 4 scânduri,
Leonora, fantoma iluminată de jos în sus care trece 2 secunde
prin scenă (n-o pot zări decât cei pe al căror scaun stă scrisă cifra 7)
Amanda, marea masturbatoare cu părul vâlvoi care roade cochilii umplute cu noroi,
Svetlana, privighetoarea ucigaşă care ucide copila golaşă,
langusta cea sodomizată de către un telefon de epocă demult apusă,
Victoriana Adoratta care va executa un mega' şpagat pe linia orizontului,
Domnul Gilberto cel ubicuu şi Suzy, prostituata anamorfozată,
spiritul piciorului Sophiei Loren care e deja printre rândurile de spectatori,
Hilda şi Linda, siamezele culegătoare de folclor subacvatic,
criminalele sublime, Germaine şi Violette, care dansează pe scaunul electric cu ornamente art nouveau....

(Radu Afrim, poem de deschidere a dramatizării realizate de el după roman)

* * * * *

"La înmormântarea mea, mi-ar plăcea ca Peter Bichsel să-mi spună poveşti, mie şi tuturor celor care vor fi prezenţi. De asemenea Bunului Dumnezeu. Şi tristeţii. Şi clovnului. Şi nesăţioasei dorinţe. Şi dragostei. Şi vinului roşu pe care îl împart cu el."

(Aglaja Veteranyi)

PS:
Citiţi un fragment din această carte
Citiţi un interviu cu Aglaja Veteranyi
Citiţi o cronică la această carte
Ascultaţi două melodii din spectacolul de la Teatrul Odeon
Vizualizaţi albumul de desene al Anei Ruxandra Ilfoveanu inspirate de această carte