Nedrept / Super puterea

În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".
 
 Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Sunt Andra, am 16 ani și sunt zodia leu. Mi se pare că mi se potrivește foarte bine. Sunt o persoană deschisă cu cei apropiați mie. Îmi place să-mi creez amintiri frumoase alături de prieteni, dar și de sora mea mai mare. Unul dintre cele mai mari defecte ale mele este timiditatea.


Era prima mea zi de școală. Aveam 7 ani și eram în clasa I. Eram nouă în clasă, pentru că nu făcusem clasa 0. La prima oră, cea de Limba română, am vrut să răspund. Am ridicat mâna, însă pe tot parcursul orei, doamna învățătoare părea că nu mă vede. Numea numai copiii care au făcut și clasa pregătitoare. Supărată, am sperat că poate la următoarea oră mă va numi și pe mine și voi avea ocazia să răspund, însă nu a fost așa. I-am povestit mamei ce s-a întâmplat, iar ea a încercat să discute cu doamna învățătoare. Aceasta i-a spus că nu m-a numit, deoarece credea că nu sunt suficient de bună, că nu mă aflam la nivelul clasei. Însă nu aveam cum să-i demonstrez că știam și eu să răspund la întrebări, tocmai pentru că nu mi-a dat ocazia să particip la ore alături de colegii mei. În scurt timp, în locul ei, a venit o nouă învățătoare. O învățătoare care nu diferenția copiii.


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 9:00. Am o stare foarte bună, mai bună ca în oricare altă zi. Mă dau jos din pat si realizez că pot să plutesc. Pot să zbor! În timp ce încerc să ajung la ușă, cad, dar nu mă lovesc. Da! Asta e super puterea mea. Pornesc spre școală cu gândul de a le arăta tuturor super puterea mea. Însă dacă stau mai bine să mă gândesc, nu este o idee așa bună pentru că mi se poate întâmpla ceva. Poate mă răpește Guvernul să facă experimente pe mine! Sau poate că m-am uitat la prea multe filme...

În timp ce merg către stația de tramvai, aud din senin niște țipete. Apoi, deodată, văd cum un bărbat împușcă o femeie cu un copil. Primul meu instinct este să fug, dar îmi amintesc de super puterea mea, așa că o iau la fugă către copilul rămas singur, pentru a-l salva. Super puterea mea intră în acțiune. Când încep să fug, îmi iau zborul. Din fericire, atacatorul nu mă vede și reușesc să iau cu ușurință copilul speriat. După ce mă asigur că l-am dus într-un loc sigur, mă duc să o salvez și pe mama lui. Sigur mai are o șansă la viață. Reușesc să o salvez și pe ea. Următoarea mea misiune - să opresc atacatorul. Pentru câteva momente, nu reușesc să îl văd pe bărbat, însă observ că super-puterea mea tocmai mi-a oferit o altă super putere - vederea bionică. De aceea, îl zăresc imediat și încep să mă îndrept spre el. Atunci, el îndreaptă arma spre mine. Trage, însă observăm amândoi că în jurul meu este un strat protector, care mă apără. Vreau să îi iau arma. Sunt lângă el și sunt puțin speriată, pentru că el tot trage spre mine, slăbindu-mi bula protectoare. Chiar în momentul în care pun mâna pe pistol, stratul meu apărător se sparge. Acum este doar o luptă de forță între mine și el. Oare cine va reuși să ia arma? Mă uit în jur și îmi dau seama că poliția a ajuns deja aici. Trebuie să mă opresc din lupta pe care o port cu atacatorul pentru că, dacă nu o fac, va părea că sunt și eu ca el. Așa că las autoritățile să-și facă treaba. Dacă ar fi să renunț la super puterea mea, aș face-o doar pentru că știu că puteam să pățesc ceva rău astăzi. Nu vreau ca părinții mei să se îngrijoreze din această cauză.

Ajung înapoi acasă. Mă simt copleșită de tot ce s-a întâmplat azi. Îmi doresc din toată inima să-i povestesc asta mamei, dar nu pot. Această experiență va rămâne secretă. Super puterea mea rămâne secretă.