23.11.2022
Intro

În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".

 Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participant la ateliere.



Ana Maria Raicu (16 ani)

Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună

Mă numesc Ana și, în trei săptămâni, fac 16 ani. Sunt foarte prietenoasă, sociabilă și ofer încredere unei persoane foarte repede. Îmi place să mă implic în cât mai multe activități, însă dacă în cadrul unui proiect ceilalți participanți nu își dau interesul, preiau fără să-mi dau seama statutul de coordonator, pentru că vreau ca lucrarea să iasă bine.

Super puterea

E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 10:30. Mă dau jos din pat și realizez că ceva este diferit. Încă nu știu ce. Uit de acest sentiment straniu în timp ce mă pregătesc pentru liceu, însă acesta revine, pe stradă. În stația de autobuz, încep să mă sperii, palmele îmi transpiră și simt cum îmi dau lacrimile fără niciun motiv. Deodată, o zăresc pe fata de lângă mine, este foarte agitată. Parcă îi știu toate grijile, temerile, chiar dacă nu mi le-a spus. Este ciudat...

Peste câteva minute, o altă persoană ajunge în stație. Se întâmplă același lucru, doar că ea îmi inspiră fericire, entuziasm - stări total opuse față de cele ale primei fete. Realizez că am devenit brusc empatică, dar la un alt nivel, unul pe care nu cred îl mai atinge nimeni.

Ajungând la liceu, îi povestesc colegei mele ce mi s-a întâmplat pe drum, dar ea e sceptică în privința celor auzite. Atunci eu strig entuziasmată: "Da! Asta e super puterea mea". În pauză, pornesc spre curtea școlii împreună cu ea, cu gândul de a-mi testa noile abilități. Deodată, super puterea mea intră în acțiune. Un val de neliniște, nemulțumire și chiar ură mă acaparează ca o adiere de vânt rece de toamnă. Trec pe lângă un grup de elevi, care, cu toate că au zâmbetul pe buze, au în suflet un val negru, în contrast cu relaxarea și fericirea pe care o afișează. Mă uit în jur și realizez că ei nu sunt singurii care nu exprimă cu adevărat ceea ce simt, care nu se bucură de momentele frumoase din perioada liceului. Îmi dau seama că să fii foarte empatic nu este întotdeauna un lucru bun, fiindcă energia negativă a celorlalți te consumă, te face să-ți pui tot felul de întrebări legate de starea lor, te face să dai mai multă atenție stărilor negative decât celor pozitive. Dacă aș putea să renunț la puterea mea, nu aș face-o, dar aș diminua intensitatea ei. Aș aduce-o la un nivel normal.

Când ajung înapoi acasă, mă simt foarte obosită, dar nu din cauza programului de la liceu, ci al influenței stărilor negative ale persoanelor din jur. De acum înainte, îmi propun să învăț să-mi controlez super puterea, astfel încât gândurile și sentimentele celorlalți să nu mă mai afecteze și pe mine. Știu că o să reușesc, dar voi avea foarte mult de muncă!

Scrisoare pentru mine

Dragă Ana de la 5 ani,

Știu că îți este foarte frică de întuneric. Știu că atunci când te culci, stingi becul și sari repede în pat, urmând să te învelești cu pătura. Știu că ai un nod în gât când mergi lângă întrerupător, că simți cum corpul tău este prins într-o plasă și că aceasta te ține pe loc, te lăsa pradă monștrilor pe care îi vezi în întuneric. Pentru tine, pătura este un gardian, un păzitor ce ține departe creaturile ce se ascund în întuneric. E un scut, care nu poate să fie niciodată doborât. Știu că cea mai mare frică a ta este legată de creaturile nopții, însă, dacă ai sta și te-ai gândi la asta, ai realiza că totul este doar în imaginația ta. Ai înțelege că aceasta este o frică pe care majoritatea copiilor de vârsta ta o au. Nu va dura mult. În curând, o să uiți de fiare și o să găsești alte frici mai mari care te vor bântui.

Cu drag,
Ana de la 16 ani

0 comentarii

Publicitate

Sus