Intro
În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.
Miruna Șălaru (16 ani)
Autobiografia în 50 de cuvinte și-o minciună
Mă numesc Miruna și am 16 ani. Sunt o persoană plină de viață și charismatică. Mă deschid ușor în fața oamenilor, fără să-mi pese neapărat de ce cred alții despre mine. Cred că oamenii se pot schimba dacă își doresc cu adevărat acest lucru.
Scrisoare pentru mine
Dragă Miruna de la 6 ani,
Știu că îți este foarte frică de întuneric și că ai nevoie de o lumină de veghe ca să poți adormi în liniște. Când mama închide lumina pentru a anunța că e ora de culcare, te arunci în pat ca să nu te prindă "monștrii întunericului". Îți pui cearșaful peste cap și te ghemuiești, încercând să ocupi cât mai puțin loc posibil ca nu cumva să te prindă. Parcă începi să vezi cum ies de sub pat inamicii ăștia. Însă sentimentul că ți se strânge stomacul de frică e complet normal pentru vârsta ta. Știu că îți e rușine de propria frică. De fiecare dată când te întreabă o colegă sau un coleg de clasă dacă îți e frică de întuneric, tu negi. Pe moment, aproape că te crezi. Cu timpul, cu cât crești mai mult, o să scapi ușor, ușor de teama asta. O să începi prin a accepta că îți e frică de întuneric, pentru că vezi în jurul tău că tot mai mulți copii încep să mărturisească că și ei sunt speriați de același lucru. Cu cât o să crești mai mult, o să realizezi că ai o imaginație bogată și că, de fapt, "monștrii de sub pat" nu există. Poate că i-ai inventat ca să mai dormi o noapte în plus cu mami și tati, ceea ce e de înțeles. Sau poate chiar există și apar doar în fața copiilor de 5-6 ani pentru a-i trimite la somn mai repede. Știm amândouă cât de mult ne lua să adormim...
Nedrept
Tuturor ni se fac nedreptăți în viață, unele mai grave, altele mai puțin grave, dar totul depinde de cum ne raportăm la ele. Dacă alegem să privim partea plină a paharului, realizăm că, până la urmă, învățăm din greșeli, evoluând și ajungând astfel la cea mai bună versiune a noastră. Pe de altă parte, mereu o să existe partea goală a paharului, de care nu putem scăpa indiferent de ce am face.
Acum câteva luni, participam la primul meu concurs de înot. Ajunsesem acolo unde îmi dorisem încă de la început. Emoțiile mă cuprindeau din ce în ce mai tare, dar aveam încredere în mine, pentru că știam cât am luptat să ajung acolo.
Eram în vestiar. Mă pregăteam de marele moment, când am auzit o discuție între două concurente. Tatăl uneia dintre ele se cunoștea foarte bine cu arbitrul care urma să participe la concursul nostru. În momentul ăla, mi-am promis să dau tot ce e mai bun din mine și să câștig, Când corpul meu a atins apa, tot ce aveam în gând era să câștig ca să-mi dovedesc mie că pot trece peste orice obstacol. Cu toate astea, luptam umăr la umăr cu fata din vestiar pentru primul loc. Cu fiecare tură de bazin care trecea, încercam să mă îndepărtez cât mai mult, dar ea mă ajungea de fiecare dată. Nu m-am lăsat bătută, îmi promisesem că aveam să câștig. Eram sigură că ajunsesem prima, chiar dacă ea, aveam să aflu puțin mai târziu, ajunsese la mică distanță de mine. Așa cum era de așteptat, ea a câștigat acel concurs. Când am auzit vestea, am avut un gol în stomac. Simțeam cum bazinul se micșorează în fața mea, începuseră să-mi ardă ochii, buzele-mi tremurau, nu știam ce să fac sau cum să reacționez.
Totuși, mi-am dar seama că nu luasem un loc absolut deloc rău. Fiind vorba de prima mea competiție, locul doi era un rezultat foarte bun. Cu toate astea, mă simțeam nedreptățită, dar nu puteam schimba nimic. În mintea mea, în acea zi, am luat primul loc.