Super puterea / Scurtmetraj

În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".
 
 Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.

Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.


Mă numesc Iana și am 16 ani. Sunt o persoană empatică și emotivă, care, deseori, se lasă controlată de emoții și gânduri. Deși sunt o persoană emotivă, reușesc să nu mă las influențată de cei din jur, mai ales de cei apropiați. Îmi plac animalele, în special pisicile, și tot ce ține de artă - teatrul, pictura, literatura.


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 5:55. Mă dau jos din pat și realizez că încă este ora 5:55; cel puțin așa îmi indică ceasul de pe noptiera mea. Mă gândesc că poate s-a stricat. Mă simt oarecum ciudat, mă simt prea bine pentru ora asta.

Totul pare prea la locul lui. Nici măcar sforăitul tatălui meu nu se aude, iar tata zguduie toți pereții când doarme... În drum spre bucătărie, dau de pisica mea, Ice, care stă întinsă pe scări. E ciudat, niciodată nu adoarme aici. Nici măcar nu cred că trebuia să mai doarmă la ora asta, doar este ora 5:55! Mă apropii și văd că pisica mea nu se mișca. Nici măcar nu respiră.

Timpul stă în loc, iar eu am rămas singură și nu știu ce să fac. Nu înțeleg. Poate e un vis? Pare destul de real. Merg în bucătărie, la ceasul de pe perete care ticăie mereu și care mă scoate din sărite. De data asta, niciun sunet. Îl dau jos de pe perete și, ca orice om disperat, căruia nu îi mai respira pisica, îi spun: "Resetează-te odată!".

Începe să ticăie și arată ora 5:56. Merg în sufragerie, unde avem un ceas electronic; și acela începuse să meargă din nou. Ceasul indică 5:57. Mă privesc în oglindă. Da! Asta este super puterea mea. Dar ce pot să fac cu ea într-o zi de sâmbătă, în care n-am nimic de făcut în afară de teme?

Timpul pare să se scurgă normal. Decid să mă uit la American Horror Story, serialul meu preferat. Ca de fiecare dată, după 20 de minute, mi se face somn. Decid să mă culc, dar ce ar fi dacă aș opri timpul? Așa pot să dorm cât vreau și să nu pierd ziua. Dar cum am oprit timpul data trecută? Cât am stat să mă gândesc, ceasul de pe noptiera mea a făcut "click", ceea ce mi-a arătat că s-a oprit. Mă culc liniștită.

Mă trezește alarma telefonului. Ora 13:45. Poftim?! Parcă aveam o super putere, nu? Cobor în bucătărie, unde mama gătește. Mă trimite la Mega să iau parmezan. Pornesc spre magazin, cu gândul de a lua și Capri-sun, sucul meu preferat, pe lângă parmezanul pentru paste.

Intru în magazin și văd că nimeni nu se mișcă. O singură persoană pare că se mișcă. Încearcă să fure niște băutură. El oprise timpul! Înseamnă că nu am super puterea de a opri timpul, ci de a porni timpul când cineva îl oprește. Super puterea mea intră în acțiune. Mă uit la telefon și, cumva, reușesc să pornesc toate ceasurile din magazin. Mă uit în jur și îmi dau seama că toată lumea se "deblochează", însă omul care oprise timpul a dispărut. Dacă ar fi să renunț la super puterea mea, aș renunța cu speranța că poate o să-și piardă cu toții puterea de a se juca cu timpul, iar viața va reveni la normal.

Ajung înapoi acasă doar cu parmezanul, pentru că am uitat să cumpăr și Capri-sun. Of! Mă simt diferit, mai relaxată puțin. Totuși, cred că totul a revenit la normal.


Sara (16) merge la o petrecere unde totul este haotic. Multe lumini, oameni peste tot, foarte aglomerat. Este singură, nu cunoște pe nimeni, dar a venit pentru că speră să întâlnească pe cineva. Un băiat. Băiatul care a invitat-o la acea petrecere, dar pe care nu-l cunoaște personal, încă. În drum spre baie, se ciocnește de Alex (17), băiatul pe care îl căuta. Se îndrăgostesc pe loc și fug împreună de la petrecere. Ajung pe cel mai înalt deal al orașului, de unde vor privi stelele toată noaptea.