Intro
În perioada septembrie - octombrie 2022, atelierele de autocunoaștere prin scris Mă văd. Mă descriu. Mă aflu. au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Colegiul Național "Grigore Moisil", Liceu Teoretic Bilingv "Miguel de Cervantes" și Liceul Tehnic "Carol I".Un grup de 20 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
scrierea creativă (creative writing),
scrierea dramatică și
scenaristica.
Copiii au experimentat, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog sau scenariu de film. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri și experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.
LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul fiecărui adolescent care a participat la ateliere.
Cristina Roșu (16 ani)
Mă revolt
Am 7 ani. Ce pretenții poți să ai de la un copil de 7 ani? Aștept un răspuns. La o întrebare pusă în capul meu. Nimeni nu mă aude. Nu primesc niciun răspuns. Tac, pentru că doar asta știu să fac. Mama țipă și eu tac, tata țipă și eu tac. Sunt doar un copil, nu ar trebui să tac. E târziu, mi-e somn și aștept să se termine cearta asta care pare programată în fiecare zi și noapte, de la 9 până la 7. De ce țipați de data asta? Mama țipă și eu tac... Strâng din pumni. De ce să tac? Nu mai vreau să tac. Nu mai tac. Țip înapoi. M-am săturat. Așa arată un spectacol prost, în care actorii nu vor să mai joace. Măști care au început să cadă. Decorul care parcă se destramă în timp ce regizorul încercă să țină disperat oamenii în sală. M-am săturat. M-am deblocat. Am suportat prea mult. 7 ani de minciuni, țipete, reproșuri și durere. Nu mai vreau încă 7 ani de minciuni, încă 8 de țipete, încă 9 de durere și încă 10 de regrete. Nu mai vreau. Nu mai suport. Deci țip. Dar mi-e frică să țip. Țip în capul meu pentru că altfel nu pot face asta. Dar sunt doar un copil... Acum am răspuns la întrebarea pe care mi-am pus-o în cap. Ar trebui să tac. Am 17 ani. Trebuie să tac pentru că oricum doar asta știu să fac.